Conditii impuse de Olanda cetatenilor romani
Potrivit Departamentului pentru Munca in Strainatate, un cetatean roman poate ramane pe teritoriul olandez pentru o perioada de pana la trei luni, daca detine un document de identitate valabil, emis de autoritatile din tara sa, suficiente mijloace financiare de intretinere si asigurare de sanatate.
Cetatenii romani care vor dori, dupa 1 ianuarie, sa ramana pe teritoriul Olandei pentru perioade mai mari de trei luni nu mai au obligatia de a obtine, in prealabil, autorizatia de sedere temporara (viza MVV) de la Ambasada Olandei la Bucuresti si nici nu trebuie sa mai detina un permis de rezidenta in aceasta tara.
Romanii pot aplica pentru obtinerea unui permis de rezidenta pentru cetateni UE/EEA la municipalitatea pe raza careia urmeaza sa locuiasca, urmand procedura care se aplica in prezent statelor care au aderat la Uniunea Europeana in 2004, respectiv utilizand formularul „Aplication for verification of the EU community law (proof of lawful stay)” si obtinerea unui card de identitate pentru cetateni UE.
Cardul poate fi emis pentru o perioada de maximum cinci ani si face dovada sederii legale in Olanda, fiind necesar in relatia cu autoritatile fiscale, serviciile municipale, serviciile bancare sau serviciile de sanatate.
Verificarea sederii legale si emiterea Cardului de identitate pentru cetateni UE presupune prezentarea documentelor care fac dovada motivului sederii pe teritoriul Olandei.
Avand in vedere ca, dupa 1 ianuarie 2007, Olanda va aplica, timp de doi ani, restrictii de acces pe piata muncii pentru cetatenii romani, acestia vor putea munci legal doar in baza unui permis de munca obtinut de angajator. Tot acestuia ii revine obligatia de a aplica Centrul pentru Munca si Venit (CWI).Cei care doresc sa obtina un loc de munca in Olanda se pot inscrie direct in baza de date a Centrului pentru Munca si Venit (www.werk.nl) din zona in care locuiesc (sau urmeaza sa locuiasca) sau se pot adresa agentiilor de recrutare personal.
De asemenea, cetatenii romani care vor lucra in Olanda trebuie sa incheie un contract de asigurare de sanatate si sa se inregistreze la Administratia Fiscala pentru obtinerea numarului BSN (Citizen Service Number).
Atat angajatorul, cat si angajatul trebuie sa respecte conditiile impuse prin contractul colectiv de munca (salarizare egala la munca egala, norma de lucru, conditii de munca, sarbatori legale) la nivel sectorial sau la nivelul companiei, acolo unde acesta exista, precum si legislatia in domeniul muncii, respectiv: nivelul salariului minim brut, stabilit de doua ori pe an de Ministerul Muncii si Afacerilor Sociale, numarul minim de zile de concediu si salarizarea pe durata concediului (de obicei 20 zile), concediu de maternitate si salarizarea pe durata concediului de maternitate, concediu pentru ingrijirea copilului.
Raporturile de munca dintre angajat si angajator pot inceta in cazul in care angajatul se afla in perioada de proba, care nu poate fi mai mare de doua luni, termenul prevazut in contractul de munca temporar a expirat sau angajatul are un comportament necorespunzator la locul de munca.
In celelalte cazuri, angajatorul trebuie sa solicite aprobarea, pentru desfacerea contractului de munca si sa motiveze decizia Centrului pentru Munca si Venit (CWI). Motivele pentru care o persoana ar putea fi concediata sunt ineficienta, imbolnavirile repetate, reorganizarea sau inchiderea afacerii.