CONFUZII FATALE DESPRE NATIUNE SI PATRIOTISM!
Politicile de suprimare a natiunilor, mai ales in secolul trecut, au avut ca principal scop acapararea de teritorii si resurse, reprezentand, de fapt, cauza reala a razboaielor, asa cum au demonstrat-o indeosebi cele doua mari confruntari mondiale. Ori, recenta afirmatie de-a dreptul hazardata a liderului liberal flamand Guy Verhofstadt din PE, fondator al grupului federalist Spinelli, e pe dos: tocmai existenta statelor nationale, respectiv a nationalismului lor ca forma de rezistenta, ar fi fost …sursa celui de al doilea razboi mondial (!?).
O astfel de "teorie" este o incercare perversa de a justifica, indirect, expansionismul URSS-ului si a Germaniei hitleriste dar implicit, justificarea indirecta a politicii UE de "dispersie" din interior a statelor nationale. Faptul ca nu existenta statelor nationale au fost cauza celui de al doilea razboi mondial, ci tocmai internationalismul expansionist (astazi, copilul sau modern, federalismul european), este probat de politica Germaniei lui Hitler de distrugere a fiintei umane prin Holocaust si prin cotropirea unor tari europene ca Polonia, Cehia, Olanda, chiar Belgia domnului Verhofstadt, inclusiv Franta. Dar si politica URSS-ului de Genocid impotriva populatiei romanesti din Basarabia si Bucovina de Nord, ca si impotriva Tarilor baltice si a poporului ucrainean, a insemnat acelasi lucru.
Daca patriotismul se identifica, nu doar in cazul Romaniei, prin acele sentimente de profunda dragoste, devotament si loialitate pentru o Patrie, in cazul nationalismului, aceleasi sentimente se rasfrang pozitiv asupra Natiunii care a faurit acea Patrie. Patriotismul si nationalismul sunt complementare si inseparabile, cumulul acestora si trairile patriotice mergand pana la sacrificiul de sine. Iar acest sacrificiu, a inseamnat, in vremuri de razboi impotriva fiintei nationale, chiar sacrificiul suprem prin care, nu o data s-a cladit statul national si s-a dezvoltat natiunea romana. Aceasta jertfa a inaintasilor a fost scrisa cu litere de sange pentru totdeauna si in Cartea de baza a natiunii, Constitutia.
Tocmai de aceea, caracterul national al Romaniei inscris nu doar in sufletele romanilor ci si in Articolul 1 din Legea fundamentata a tarii nu va putea fi ascuns, sters sau "atenuat" printr-o trasatura de condei, indiferent de cate acorduri politice ascunse sau impuse din exterior, vor fi puse la cale.
In vremuri de pace, sacrificiul de sine inseamna renuntarea la avantaje personale pentru a veni in ajutorul Patriei tale cand aceasta are nevoie de tine, dar si pentru a-i apara existenta si atributele de tara suverana si independenta ca natiune definita prin caracteristici unice, care o disting de alte natiuni la fel de mandre de valorile proprii. Daca patriotismul defineste relatia cu tara, cu teritoriul de formare si dezvoltare a natiunii, nationalismul defineste relatia fata de neamul caruia ii apartii cu valorile si traditiile sale.Atacul concentrat asupra nationalismului este tocmai o incercare de distrugere a legaturilor cele mai intime ale unui popor si implicit a dinamitarii statului national si a independentei sale. Acest lucru s-a manifestat agresiv prin teoria internationalismului comunist, iar astazi de diversele forme globalizatoare, cum ar fi federalizarea europeana, ajung sa ceara imperios insasi cedarea atributelor de suveranitate statala.
Din pacate, grupuri politice si politicieni de varf, ajung atat de departe cu lipsa de intelegere a patriotismului incat incearca sa-l identifice cu apartenenta la ideile de partid. Ba chiar mai mult, cu apartenenta internationalista a partidului la grupari politice suprastatale, asa numitele “internationale politice” care fac si desfac politicile nationale. Si astfel, aceste noi ideologii totalitare sunt cele care subordoneaza interesele nationale, ideilor globalizatoare, actionand fatis impotriva nationalismului si promovand renuntarea chiar la principiile suveranitatii nationale in schimbul propasirii unor interese particulare de grup sau personale.
Principiile patriotismului si nationalismului – nu impotriva altor natii, ci in folosul propriei natiuni! – sunt curate, punand accentul pe promovarea specificului national, al istoriei si culturii proprii si a intereselor nationale unanim acceptate de marile Tratate internationale care au statornicit Europa postbelica.
Progresul national este amplificat din spiritul de concurenta internationala care, in conditiile administrarii tarii de forte cu adevarat patriotice, duce la dezvoltarea natiunii si la prosperitate.
Natiunile care actioneaza independent pot sa-si atinga scopurile nationale, pot crea un mediu propice dezvoltarii din interior spre exterior, intarindu-si coeziunea sociala si nationala, protejandu-si valorile si societatea. Deci patriotismul national duce la progresul si dezvoltarea natiunii, in timp ce globalizarea legiferata, inclusiv prin federalizarea Europei, contribuie si la stagnare prin plafonari sectoriale si restrictii dictate de la nivel comunitar in favoarea acelor state care au deja un ascendent economic si politic.
Principalul efect, de adevarat bumerang este tendinta de "descompunere" a natiunilor emergente, prin alterarea valorilor nationale ale acestora. Odata inglobate in formatiuni suprastatale, natiunile isi cedeaza "benevol" suveranitatea si identitatea nationala, prioritatea principala devenind promovarea intereselor internationaliste. Tot un fel de internationalism proletar, dar pe dos…
De cele mai multe ori acestea fiind interesele principalelor natiuni cu rol autoasumat de conducator, statele respective isi impun propriile interese nationale prin subordonarea statelor marginase. Tocmai de aceea statele puternice, care isi pastreaza propriile structuri,recomandand altora sa se "federalizeze", sunt principalele promotoare ale si beneficiare ale creerii structurilor suprastatatle in care pot domina si-si pot impune propriile interese, profitand de slabiciunea acelor state care renunta la propria dezvoltare nationala.
