Congres cu parfum de popor
Congresul PSD mi-a adus aminte de un personaj din trecut, tovarasa Gina, activista energica, genul de “muierea dracului”, care se prinsese ca oricate prostii ai spune, trebuie sa dai impresia ca ai ceva de spus la fiece 20 de minute si mai cu seama atunci cand te afli in fata sfintilor ce-ti pot deschide poarta raiului politic. Ca atare, la fiece sedinta de partid, de sindicat, de productie, de ce-o fi fost, Gina ridica mana sa se inscrie la cuvant spre uimirea si invidia tovarasilor de munca, ce taceau cu sfiosenie, neavand nimic a spune.
Discursul infipt al tovarasei Gina incepea invariabil astfel: “am ascultat? darea de seama si a fost bine intocmita” si se termina cu laude aduse conducerii de partid. Apaluze tovarasesti si Gina urca in ochii lumii. Doar in ochii lumii:ai mari stateau neclintiti in scaune cu zecile de ani, Gina lua prima si le asigura alor mari momentul de glorie al unei sedinte reusite.
Vremurile acelea sunt departe, dar parfumul lor persista in sifonierul politic, unde se pastreaza cu sfintenie cutume demodate, scoase la vedere in momentele importante din viata de partid: claci de organizatie (de cartier, de cvartal, de municipiu, de judet, de femei, de tineri, de muncitori, de intelectuali, de ce-o mai fi), nasteri de lideri, taieri de mot de baroni, inmormantari de presedinti executivi si secretari generali.
Cu acelasi aplomb, alte Gine, asigura gloria altor lideri, facand sarea si piperul altor sedinte.
Poporul pesedist, oprimat, neinsemnat, incremenit in no comment,? asculta sau nu noi discursuri, voteaza sau nu in unanimitate, aplecat pana in pamant, coplesit de povara faptului implinit si de samanta launtrica de partinism, ce sta sa incolteasca sub neaua partidului de mase, dar nu incolteste niciodata: pentru a incolti trebuie si teren fertil, nu ajunge mania proletara a lui Geoana si democratia mimata.
Zadarnicia aflarii in treaba mare politica ?da pe-afara in PSD. Am vazut pensionari cu haine descusute vorbind despre doctrina social-democrata, oameni ce-si numarau banii de bilete de autobuz vorbind despre necesitatea unui partid puternic, tinere, Gine in devenire, despre imaginea partidului si postmodernismul pesedist. Pe zi ce trece ridicolul conditiei de membru simplu de partid este tot mai mare si mai constientizat. Partidul nu-i al lui Iliescu, nici al lui Geoana, nici al maselor, ci al surferilor de pe valul tranzitiei.
N-a simtit asta Oprescu, ce-a vrut sa spuna cu indemnul “sa redam partidul poporului din PSD”?. Cand a fost partidul asta al poporului din PSD? Si chiar daca ar fi, fost, vorba lui Radu Tudoran: “odata taiati, nu incercati sa duceti copacii inapoi in padure.”
Oprescu n-a facut decat sa-si lipeasca inca o data eticheta de looser. Cat despre PSD: lost.
Bianca Sorescu
