Consiliul Copiilor Brașoveni și-a prezentat propunerile de completare a proiectului de buget 2023
În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local de marți, 31 ianuarie, reprezentanții Consiliului Copiilor Brașoveni le-au prezentat consilierilor locali propunerile acestei structuri consultative, formate exclusiv din copii, de completare a proiectului de buget, ce va fi dezbătut în ședința din data de 2 februarie 2022. Cele 8 propuneri prezentate astăzi au ca scop transformarea Brașovului într-un model de oraș prietenos cu copiii.
,,Consiliul Local al Copiilor Brașov înseamnă pentru noi implicare, înseamnă reprezentare. Este o șansă să ne facem vocea auzită și să ne implicăm ca și tineri cetățeni ai Brașovului și să facem o diferență. Noi vom fi acum vocea copiilor din Brașov, tuturor copiilor din Brașov și ne vom consulta cu ei, vom merge, vom asista la anumite discuții cu ei și astfel vom reuși să le identificăm problemele și să le aducem aici, la Consiliu, pentru a reuși să le rezolvăm. De exemplu, am venit cu o propunere care vizează locurile de joacă incluzive din Brașov, adică dotarea locurilor de joacă deja existente din Brașov cu echipamente pentru copiii care au dizabilități, echipamente care să le permită să se joace cu copiii tipici și să se simtă în largul lor acolo. Venim, de asemenea, cu propuneri pentru dotarea școlilor din Brașov cu echipamente cum ar fi laboratoare de informatică, săli de sport, pentru a asigura condiții egale de învățământ pentru toți elevii din Brașov. Și mai venim și cu o propunere: să existe un centru stomatologic în Brașov, cel puțin într-o școală unde se identifică mai mulți copii vulnerabili, întrucât aceștia nu își permit să meargă la un cabinet de stomatologie și acolo să aibă cumva un loc unde să se ducă gratuit și să beneficieze de aceste servicii. Toate aceste propuneri și proiecte pe care noi le-am redactat împreună au fost făcute pe baza nevoilor pe care le-am identificat pentru copiii din municipiul Brașov, prin activitățile la care noi am participat ca și consilieri“, au declarat cei doi reprezentanți ai Consiliului Copiilor Brașoveni, prezenți în ședința de astăzi, Alexia și Horia.
Propunerile membrilor Consiliului Copiilor Brașoveni, ca urmare a nevoilor identificate în comunitate, sunt:
- Dotarea școlilor din municipiul Brașov cu laboratoare și săli de sport în vederea
asigurării accesului la servicii educaționale în condiții de egalitate pentru toți copiii;
- Înnoirea / creșterea fondului de carte din bibliotecile școlare, astfel încât elevii să fie atrași spre lectură;
- Accesibilizarea și adaptarea mediului fizic al unităților de învățământ și al altor spații cu rol educativ pentru facilitarea accesului elevilor cu dizabilități;
- Locuri de joacă incluzive: dotarea parcurilor existente cu ansambluri de joacă și echipamente adaptate nevoilor copiilor cu dizabilități;
- Înființarea unui loc de joacă pentru copiii care locuiesc pe strada Carierei;
- Înființarea unor cluburi de robotică, cinematografie și finanțarea activităților desfășurate de astea, precum și susținerea copiilor care participă la concursuri naționale și internaționale;
- Înființarea unui Centru Multifuncțional pentru Tineri – o alternativă de petrecere a timpului liber, studiu în echipă, activități cultural – educative etc;
- Înființarea unor cabinete stomatologice școlare, în școlile în care sunt preponderenți, copiii care provin din familii vulnerabile.
„Este pentru prima oară când copiii din municipiul Brașov, tinerii din municipiul Brașov contribuie activ la întocmirea unui proiect de buget. Acest demers este parte din activitățile pe care Consiliul Local al Copiilor brașoveni le desfășoară. Este un proiect care a început deja de anul trecut, iar propunerile pentru bugetul pe anul 2023 cu care au venit copiii astăzi în fața Consiliului Local vin în urma unor analize, vin în urma unor documentări pe teren pe care aceștia le-au făcut, a unor analize privind nevoile copiilor din municipiul Brașov și pe care le aduc către consilierii locali, pentru a fi incluse în proiectul de buget pe 2023. Atunci când discutăm despre felul în care funcționează și se dezvoltă orașul nostru, nu putem să scoatem din discuție generațiile viitoare. Atât acum, pentru ei, din rolul de copii, de tineri, cât și pentru cum va fi orașul pentru ei ca adulți. De aceea este normal să-i includem în procesul de luare a deciziilor. Mă bucur să văd că avem în Brașov tineri implicați, care pot să pună bazele unei comunități incluzive, unei comunități sănătoase și ei să devină la rândul lor cetățeni implicați în funcționarea orașului lor” a precizat viceprimarul Flavia Boghiu.
Vă reamintim că, începând din 1 septembrie 2022, Consiliul Local are ca structură consultativă acest Consiliu al Copiilor, format din 20 de elevi, cu vârste între 11 și 17 ani (neîmpliniți), din cartiere/zone diferite ale Brașovului, cu o experiență variată în domeniul reprezentării, de etnii diverse, din grupuri vulnerabile (de ex. copii cu dizabilități, copii care trăiesc în sărăcie, copii instituționalizați, copii cu părinți plecați la muncă în străinătate etc.), care își doresc să fie implicați, care sunt creativi și care sunt conectați cu grupuri mari de alți copii din comunitățile lor.
Acest consiliu a fost constituit ca urmare a parteneriatului dintre municipiul Brașov, Direcția de Asistență Socială Brașov și UNICEF România privind Inițiativa „Localități Prietene ale Copiilor“*, și a fost aprobat prin H.C.L. nr. 640/2022.
Cei 20 de membri ai Consiliului Copiilor au fost aleși în urma unui proces de selecție la care au participat 134 de copii, pe baza unor criterii care să asigure atât reprezentarea, cât și capacitatea și dorința lor de implicare și de înțelegere a „treburilor publice“. Ei sunt elevi la următoarele unități de învățământ: școlile gimnaziale nr. 2, 4, 12, 13, 14, 27 și colegiile naționale Andrei Șaguna, Ioan Meșotă, Unirea, Andrei Bârseanu și Liceul Andrei Mureșanu.
D.D.