„CONSPIRAȚIA CONSPIRAȚIEI, TOATE SUNT CONSPIRAȚII!”
Așa cum nu-mi pot imagina că Justiția se mai poate vindeca și altfel decât prin efortul său propriu de a-și curăța rana zemuindă , tot așa nu cred că impostura mega-elitei mai poate fi denunțată, fără strădania desprinderii din inerție și contemplație a acelei categorii de populație pe care, când și când, o întrezărești în drama autoenclavizării -inteligentă, tăcută și neînregimentată sub flamura ideilor soros-iste.
În ciuda preceptelor schematice, a lipsei de flexibilitate și a cusăturii cu ață albă pe la colțuri, soros-ismul pare o prăjitură, totuși, atrăgătoare pentru generația tânără.
Numai că, hrănind tinerii cu astfel de idei se ajunge, pe puncte, la o construcție paradoxală pentru conceptul de SOCIETATE DESCHISĂ :
1. Democrația înseamnă „noi avem întotdeauna dreptate”.
2.„Dușmanul de clasă” trebuie urmărit, tenace, până la anihilare, indiferent de eforturile lui de a-și îmbunătăți condiția ideologică.
3. Există un ”centru” al gândirii și al deciziei; deciziile individuale nu pot fi luate fără consultarea și acceptul „centrului”. Orice critică, indiferent de unde ar veni, la adresa acestuia, se numește „linșaj public” și are ca urmare o ieșire în stradă.
4. Stânga e întotdeauna toxică.
5. Cetățeanul votant e, în general, prost; el trebuie îndrumat, ocult, nu pentru a deveni mai deștept, ci pentru a deveni un votant util.
6. Occidentul e raiul masteratelor, burselor, școlilor de vară… niciodată pentru înscrierea unui tânăr cu aptitudini soros-iste în program, finanțarea nu este o problemă.
7. Soros-ismul oferă explicit apartenența la o comunitate considerată superioară celorlalte comunități posibile. Această iluzie generează, din partea subiectului, recunoștință. Recunoștința creează fidelitate. Fidelitatea se transformă , într-un timp relativ scurt, în dependență.
8. Soros-ismul se proclamă ca UNICĂ alternativă (România nu se poate conduce singură, deci… cetățeanul român nu știe să alegă corect, deci… patriotismul este o noțiune perimată, deci… ideologia de stânga e ucigătoare, deci…, etc, etc.)
9. Realitatea nu există, propaganda o poate înlocui cu succes. Probabil că mai sunt și alte puncte…
Uneori, privindu-i și ascultându-i pe beneficiarii generozității lui George Soros am înțeles perfect ce tip de ravagii produce soros-ismul… de acolo de unde privesc eu , ele par chiar ireparabile…
Iată o listă (incompletă, desigur… ) a lui Soros în România.
Am pus doar persoane, nu și organizații…
# Sandra Pralong – actual consilier al președintelui Iohannis, fost consilier al președintelui Emil Constantinescu;
# Andrei Pippidi-istoric, membru în Comisia care a elaborat Raportul Tismăneanu și Raportul Elie Wiesel privind participarea României la Holocaust;
# Vladimir Tismăneanu – politolog, președinte al Comisiei Prezidențiale de Analiză a Dictaturii Comuniste din România;
# Andrei Pleșu – scriitor, fost Ministru al Culturii, fost Ministru de Externe, fost membru al CNSAS, fost consilier al președintelui Traian Băsescu;,
# Catrinel Pleșu – fost director Centrul Național al Cărții, din cadrul ICR;
# Mihai Șora – filosof, fost Ministru al Educației ;
# Renate Weber – fost consilier al președintelui Traian Băsescu, fost europarlamentar PNL, Avocat al Poporului;
# Liviu Antonesei – scriitor, jurnalist;
# Alin Teodorescu – sociolog, primul președinte al GDS, fost consilier al premierului Adrian Năstase, șeful Cancelariei Primului Ministru Adrian Năstase, fondator IMAS;
# Andrei Marga – filosof, fost Ministru al Educației, fost Ministru de Externe, fost președinte al ICR;
# HR Patapievici – filosof, fost membru al CNSAS, fost președinte al ICR, Mircea Mihaieș – critic literar, eseist, fost vice-președinte al ICR;
# Mihai-Răzvan Ungureanu – fost consilier al Președintelui Iohannis, fost ministru de Externe, fost șef al SIE, fost premier al României,
# Cristian Pârvulescu – politolog, președintele Asociației “Pro Democrația”;
& Victor Rebengiuc – actor; Sabina Fati – fost jurnalist România Liberă, revista 22, director Radio Europa Liberă;
# Andrei Oișteanu – etnolog, antropolog, membru în Comitetul educațional al Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel”;
# Andreea Pora – jurnalist;
# Monica Macovei – fost europarlamentar, fost Ministru al Justiției, fost candidat la președinția României, ce face în prezent vom afla…;
# Alina Mungiu – politolog, șef al Știrilor TVR), fondator Societatea Academică din România, profesoară la SNSPA, fondator Alianța pentru o Românie Curată, conduce catedra de Studii de Democratizare la Hertie School of Governance din Berlin.;
# Stelian Tănase – scriitor, fost președinte-director general al TVR, fost director al Realitatea TV;
# Laura Ștefan – membră a ONG-ului “Expert Forum”, fost director în Ministerul Justiției, a fost declarată expert – anticorupție de către Ambasada SUA (!!!!);
# Adrian Cioroianu – istoric, decan al Facultății de Istorie a Universității București, fost senator, de Timiș, fost europarlamentar, fost ministrul de externe;
# Rodica Culcer – jurnalist, fost referent la Ambasada SUA de la București, fost director al Știrilor TVR, redactor Revista 22;
# Adrian Cioflâncă – cercetător științific, fost membru al CNSAS, coautor al Raportului Tismăneanu și al Raportului Elie Wiesel;
# Stere Gulea – regizor, fost președinte al TVR,
# Gabriel Liiceanu – filosof, director al Editurii Humanitas (fosta Editură Politică);
# Sorin Ioniță – politolog, fost consultant al Consiliului Europei, Băncii Mondiale și UNDP pe Europa de Est și Balcani; reprezentant al României ȋn Comitetul Economic și Social European (EESC), secțiunile Transport-Energie și Mediu-Agricultură, fost membru în Comisia Prezidențială Pentru Analiza Riscurilor Sociale și Demografice;
# Smaranda Enache – președinte al ONG-ului Liga Pro Europa, fost ambasador al României în Finlanda,
# Edward Hellvig – șef al SRI, fost director General al Institutului de Studii Sociale, Fost consilier al Ministrului de Interne;
# C. Dudu Ionescu, Fost consilier al lui Mugur Isărescu, fost deputat de Bihor, fost europarlamentar, fost Ministru Dezvoltării Regionale și Turismului în Guvernul Ponta;
# Armand Goșu – istoric, fost consilier al Ministrului de Externe, fost membru al Comisiei Prezidențiale pentru analiza Dictaturii Comuniste în România, fost director al Institutului Român pentru Istoria Recentă;
# Dan Perjovschi – desenator, ilustrator;
# Mircea Toma – activist, ActiveWatch;
# Mihail Bumbeș – istoric, co-fondator al ONG-ului Miliția Spirituală, cercetător în cadrul IICCMER.;
# Claudiu Crăciun – politolog, lector al Catedrei de Științe Politice și Studii Europene de la SNSPA, fost expert în cadrul Secretariatului General al Guvernului și Ministerului Educației;
# Dacian Cioloș , fost comisar UE, fost ministru al Agriculturii, fost premier al României (membru Fundația Friends of Europe),
# Cristian Ghinea –fost și actual ministru al Fondurilor europene, membru al Centrului Român pentru Politici Europene – finanțat de Soros;
# Violeta Alexandru, fost ministru pentru dialog social – ProDemocratia, Institutul Politic Publice – finanțat de Soros, etc…
Dacă ați citit lista și ați văzut în ce funcții au fost cei mai mulți dintre cei de mai sus, cred că nu e greu să înțelegem cine a condus și conduce, de mulți ani, România.
A! am uitat să vă spun: e doar o teorie a conspirației, nimic mai mult! Ce, nu știți de glumă?
Autor: Lumința Arhire
Acum mi se confirmă și mie, de ce întotdeauna când îi vedeam pe acești indivizi la televizor, schimbam postul, simțind o repulsie inexplicabilă la adresa lor. Simțul meu de a detecta rapandulele și otrepele funcționa bine mersi, doar că eu nu analizam în profunzime semnalele. Noroc că instinctul, mai inteligent ca mine, mergea la mâna cu telecomanda și schimba postul.