Înalta Curte de Casație și Justiție a decis – Constantin Niță, condamnat...

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis –
Constantin Niță, condamnat la 4 ani închisoare cu executare!

0 769

Constantin Niță a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență, el fiind acuzat că, în cursul anului 2013, i-a solicitat omului de afaceri Tiberiu Urdăreanu un comision de 5% din valoarea unui contract încheiat de firma acestuia — UTI cu Primăria Iași.
Potrivit DNA, Constantin Niță ar fi intermediat o întâlnire între Tiberiu Urdăreanu și fostul primar Gheorghe Nichita, în schimbul unui comision de 5% din valoarea contractului. Banii din comision urmau să îi fie remiși lui Niță în două forme — parțial în numerar și parțial printr-un contract de consultanță fictiv, încheiat cu o persoană de încredere din anturajul fostului ministru.
”În consecință, la data de 21 iulie 2013, Niță Constantin a primit 30.000 euro de la omul de afaceri, în incinta
unui restaurant libanez, dintr-un hotel din București. De asemenea, la solicitarea lui Niță Constantin, a fost contactată persoana de încredere a acestuia, care a propus încheierea unui contract de consultanță cu o anumită firmă, la prețul de 5.000 euro + TVA/lună, care a și fost semnat la data de 2 mai 2013. În baza acestui contract fictiv (serviciile facturate nefiind, în fapt, prestate de firmă), reprezentanții omului de afaceri au remis firmei indicate de Niță Constantin, prin intermediul acestui mecanism, suma totală de 303.118 lei, în tranșe lunare, în perioada mai 2013 — iunie 2014”, mai spun procurorii.

Conform DNA, Niță a primit două tranșe, de 30.000 euro, respectiv 303.118 lei, bani folosiți, în mare parte, pentru diverse cheltuieli ale partidului din care făcea parte

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.