Consultatia la medicul de familie din Brasov – 10 lei

Consultatia la medicul de familie din Brasov – 10 lei

0 147

La cum decurg lucrurile in sistemul sanitar, in Romania, orice, numai bolnav sa nu fii! Se pare ca, pe zi ce trece, guvernantii nu stiu cum sa ne mai „pedepseasca” prin aplicarea a tot felul de masuri, care mai de care mai nastrusnice pentru a rezolva, bineinteles, problemele provocate de criza economica mondiala.
De la 1 aprilie vor se vor aplica, asadar, urmatoarele masuri „punitive”, incat iti vei dori sa te fi nascut oriunde in alta parte, dar nu in acest loc total „nepotrivit”, numit Romania: se scumpesc medicamentele, se instituie farmacii de familie, iar, la medicul de familie, se va intra doar cu programare si in schimbul sumei de 10 lei.
De la 1 aprilie, potrivit Ordinului 44/2010 aprobat si publicat in Monitorul Oficial, pacientii vor merge la medic doar dupa ce, in prealabil, si-au facut programare.
Daca nu-si fac programare si nu intra in cazurile urgente, pacientul care-si „viziteaza” medicul de familie pe neasteptate va trebui sa scoata din buzunar o taxa in plus, care urmeaza sa fie stabilita de fiecare medic in parte, dupa cum sustine presedintele Federatiei Nationale a Patronatelor Medicilor de Familie, Doina Mihaila.
„Eu cer 10 lei pentru pacientul care vine fara programare si solicita sa fie consultat. Fiecare coleg isi stabileste propriile tarife. Potrivit noului contract-cadru suntem obligati sa acordam pentru o consultatie 15 minute. De asemenea, toate consultatiile trebuie facute cu programare prealabila”, a mai spus Mihaila.
Medicul de familie va avea obligativitatea sa afiseze la loc vizbil numarul de telefon pentru programare si orarul de lucru.
Si cum suntem tara lui „Voda Loboda”, cabinetele din mediul rural fac exceptie de la aceasta noua regula, acolo timpul sta in loc si obiceiurile „autohtone” se pastreaza, asa ca,
din cauza lipsei mijloacelor tehnice necesare, nu se va institui obligativitatea realizarii programarii in prealabil.
Medicii din Brasov insa nu stiu despre o asemenea prevedere, insa cred ca poate fi vorba despre o „libertate a medicului de a-si organiza programul”. „N-am stiut despre o asemenea prevedere, dar stiu ca exista un contract-cadru facut probabil pe genunchi. Noi deja am facut comentarii la acest proiect, astfel ca a aparut un ordin, care, la randul lui, are cateva neclaritati. Pe care le-am si semnalat, insa n-am primit un raspuns”, explica Serban Mircescu, presedintele Asociatiei Profesionale a Medicilor de Familie din Brasov, citat de Buna Ziua Brasov.
In primul rand, in proiect se spune ca pacientul trebuie sa se programeze cu „24 de ore lucratoare inainte”. „Ori 24 de ore lucratoare inseamna cam trei zile. Pentru ca un medic lucreaza sapte ore pe zi. Exprimarea poate fi interpretata. Apoi, in general, pentru analize de laborator sau persoane care au retete, oamenii vin in primele zile ale lunii. In conditiile astea eu ce fac, consult 30 de persoane pe zi si apoi mai am doar cativa pacienti. In plus, cei care vin dupa jumatatea lunii, nu mai beneficiaza de investigatii gratuite, pentru ca laboratoarele isi epuizeaza fondurile alocate”, a explicat Serban Mircescu, citat de aceeasi sursa.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.