Contestatile pentru titularizare nu au schimbat mai nimic

Contestatile pentru titularizare nu au schimbat mai nimic

0 196

Contestatile pentru titularizare nu au schimbat mai nimic
Contestatiile depuse pentru notele la examenul de titularizare n-au adus schimbari semnificative in ceea ce priveste promovabilitatea. Astfel, la centrul de la Colegiul Tehnic „Transilvania”, unde au fost depuse 30 de contestatii, 15 lucrari recorectate au primit note usor mai mari, iar alte 14 au primit note mai mici. Insa nu a fost nicio contestatie care sa duca la scaderea notei sub 5 sau sub nota 7. „N-au fost diferente foarte mari intre prima nota si a doua. La 15 lucrari recorectate, nota dupa contestatie a crescut, insa nu semnificativ. Cea mai mare crestere a fost in cazul unei lucrari la engleza, care a fost punctata initial cu putin peste 7 si la recorectare a primit 85 de sutimi in plus. A mai fost contestata o lucrare care primise initial nota 2,20. In acel caz, nota s-a mentinut si dupa contestatie”, a spus, ieri, directorul Colegiului, prof. Daniela Felegean. La al doilea centru de examen, unde au fost depuse 28 de contestatii, doar 7 au fost punctate cu note usor mai mari. „Din cele 28 de contestatii, doar in cazul a 13 lucrari nota a fost modificata. 7 lucrari au avut note mai mari, iar 6 note mai mici. Din cele 7 lucrari cu note mai mari, in cazul a 4 lucrari, notele au crescut pana la 5, iar la 1, nota a crescut pana la 7. Diferentele dintre prima si a doua nota, insa au fost foarte mici, de cateva zeci de sutimi”, a spus si prof. Maria Silvia Baciu, directoare la Scoala Generala 5. Conform Ministerului Educatiei, partea a doua a concursului de titularizare, programat in luna august, se va desfasura dupa aceleasi proceduri folosite si la concursul din 13 iulie, cu subiecte unice, fara examene orale. La aceasta sesiune pot veni si candidatii care nu au obtinut in prima sesiune nota 5.
Totusi au existat si czuri care au atras atentia conduceri ISJ. Astfel, Dorel Agache, inspectorul general al Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Brasov, a spus ca vor fi analizate cazurile profesorilor care au predat ani buni la catedra, iar la examenul de titularizare au obtinut note de tot rasul. Spre exemplu, o candidata cu gradul didactic I si 35 de ani vechime a sustinut proba la istorie si a luat nota 2,2. O alta profesoara de limba engleza, cu 29 de ani vechime, de-abia a reusit sa obtina 2,6. Un profesor suplinitor pe post de institutoare/invatatoare, cu 14 ani vechime si gradul al II-lea a picat examenul cu 3,1, iar o educatoare cu definitivat si 28 de ani vechime a luat 3,6. In alta ordine de idei, trebuie amintit ca prima etapa de repartizare in sedinta publica, la nivel de centru de concurs, a candidatilor care au obtinut cel putin nota 7.00, pe posturile didactice/catedrele vacante titularizabile se face in zilele de 22 si 25 iulie 2011.
Sandu Dumitru

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.