Contra raspunde acuzatiilor lui Marian Iancu
Cosmin Contra cel care a pregatit pe FC Timisoara, nu a ramas insensibil la acuzatiile de demitere pe care i le-a adus patronul echipei, si a precizat, tot la Sport.ro, ca nu are nicio problema sa se desparta de gruparea timisoreana. „De luni poate sa vina el (n.r. – Marian Iancu) sa antreneze, ne despartim. Daca stie asa de mult fotbal, sa vina el sa antreneze, eu ma voi desparti de echipa. Daca este adevarat ca m-a trimis sa învat fotbal, sa vina dânsul sa faca antrenamente, pentru ca este la moda în fotbal sa fii patron-antrenor. Probabil ca mai am multe de învatat în fotbal. Daca nu are încredere în aceasta echipa, daca m-a atacat dupa un meci în care echipa a avut o imagine buna, înseamna ca nu ma cunoaste deloc, nu are rost sa continuam împreuna. Nu sunt omul care sa înghita acuzatii”, a spus Contra.
Echipa FC Timisoara a terminat la egalitate, scor 3-3 (1-0), meciul disputat sâmbata, în deplasare, în fata formatiei Gloria Bistrita, în cadrul etapei a XVIII-a, prima a returului Ligii I, într-o partida în care timisorenii au condus de doua ori, cu 2-0 si 3-1.
Cristinel Stavaru