Contractia neobisnuita a termosferei

Contractia neobisnuita a termosferei

0 368

Invelisul exterior al atmosferei terestre, termosfera, care protejeaza Pamantul de razele ultraviolete, a cunoscut cea mai mare contractie din ultimii 43 de ani iar oamenii de stiinta nu gasesc inca o explicatie, potrivit unui studiu efectuat de NASA si citat de CNN.
Termosfera se contracta si se extinde regulat, din cauza activitatii soarelui. Cresterea procentului de dioxid de carbon are un efect de racire la altitudini mari si contribuie si ea la contractia stratului atmosferic.
Dar acesti doi factori nu pot explica aceasta extraordinara contractie care, desi nu este probabil sa afecteze vremea, poate afecta miscarea satelitilor, explica cercetatorii.
„Este cea mai mare contractie a termosferei din cel putin ultimii 43 de ani”, spune John Emmert, de la Naval Research Lab.
„Nu putem explica densitatea anormal de redusa, cu peste 30 de procente” mai mica decat contractia precedenta, a precizat Emmert, pentru CNN.com.
Altitudinea termosferei este cuprinsa intre 90 de km si 600 km si este salasul aurorelor boreale, al rachetelor spatiale si al Statiei Spatiale Internationale.

Termosfera este puternic influentata de ciclurile solare. Cand activitatea solara este accentuata, razele ultraviolete incalzesc termosfera, determinand extinderea acesteia. Pe fondul activitatii solare reduse se intampla contrariul.
Contractia a avut loc in perioada minimului activitatii solare din perioada 2007 – 2009.
Si totusi, contractia termosferei este mai mare decat efectul lipsei de activitate a soarelui.
Emmert sugereaza ca majorarea procentului de dioxid de carbon, care a ajuns acum in straturile superioare ale atmosferei, a jucat un rol in acest proces.
In ciuda acestei evolutii anormale, este putin probabil ca aceasta contractie a termosferei sa afecteze direct viata de zi cu zi a oamenilor, afirma Stanley Solomon, cercetator la National Center for Atmospheric Research, care precizeaza ca anomalia „nu va afecta vremea”.
Dar contractia termosferei poate afecta cursul satelitilor si circulatia deseurile spatiale care plutesc la acea altitudine.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.