„Controversele Sionului” (1)

Nu a existat un popor numit „evreu”. Cuvântul „evreu” este o născocire lingvistică artificială, scoasă cu forcepsul, fără să corespundă unui popor numit „evreu”.
Arthur Koestler a avut mare succes cu ideea din titlul cărţii sale „Al treisprezecelea trib”! Ideea sa a fost considerată corectă sau măcar plauzibilă şi a fost preluată şi de alţii. Dar nu are nici un temei: (k)hazarii nu reprezintă cel de-al treisprezecelea trib, fie şi în forma aceasta de convertire la iudaism a unora de neam străin, turco-mongol, cum erau (k)hazarii.
Înainte de a merge mai departe, este necesar să facem câteva clarificări privind denumirea corectă a acestui trib, așa-zis „al treisprezecelea“! Unii autori mai preocupați de problema jidănească – precum Ivor Benson și Traian Golea, traducătorul în limba română al cărții sale, „Factorul sionist. Influența iudaică asupra istoriei secolului al XX-lea” – au propus grafia corectă a tribului (k)hazar, și anume hazar, așa cum apare pe hărțile medievale, îndeosebi pe cele rusești.
Lecțiunea și grafia khazar/khazari a apărut și a fost răspândită din cauza variantei literare franțuzești, deoarece litera „h“ nu are un fonem corespunzător în limba franceză și, pentru a face mai lizibilă lectura, autorii respectivi au introdus și litera „k“, așa cum fac de obicei cu numele străine și îndeosebi cu cele slave: de exemplu, Hrușciov este grafiat Khroushchev, în limba franceză, iar această grafie este preluată și în limba engleză, deși nu era nevoie: puteau să-l scrie mai simplu, Hrushchov.
Dar care fuseseră celelalte douăsprezece triburi anterioare ale iudeilor?! Fuseseră doar două: al lui Iuda şi al lui Benjamin/Beniamin/Veniamin, acesta din urmă rămânând, treptat, cu foarte puţini membri, până la dispariția sa din istorie; deci, cam 1,5 triburi de iudei.
În cartea lui Benjamin Freedmann, „Facts are Facts, the Truth about the Khazars” (Faptele sunt fapte ), se găsesc numele celor 12 triburi. Nici urmă de „evrei” printre ele.

Povestea celor 12 triburi vine de la cei 12 băieţi ai lui Iacob, născuţi din cele două femei ale acestuia şi din cele două slujnice ale lor (Facerea, 29, 32-35; 30, 1-25), pentru că deși Moise le adusese de la Iehova, înscris în Tablele Legii, Decalogul, cunoscut și prin sintagma Cele Zece Porunci – printre care figura și faimoasa poruncă a șaptea, „Să nu fii desfrânat!” (Ieșirea, 20, 14), citată în folclor îndeobşte sub forma „Să nu preacurveşti!”, Iacob preacurvise la greu, căci fariseismul făcea parte din comportamentul de bază la iudei, „farisei” fiind chiar o denumire sinonimă cu „iudei”.
Deşi, dacă ar fi să facem hermeneutica formei româneşti a versetului, ar reieşi că, în fondul filosofiei (i)morale biblice iudaice, ar fi permisibil, totuşi, să „curveşti“, dar cu condiția să nu „preacurveşti”.
Este vorba de:
– fii lui Leah: Rubeon, Simeon, Levi, Iuda, Isachar şi Zebulon (șase triburi);
– fii servitoarei lui Leah, numită Bilah: Dan și Neftali (două triburi);
– fii lui Raşel: Iosif și Benjamin (două triburi);
– fii servitoarei lui Raşel, numită Zilpah: Gad şi Așer (două triburi). Aceştia au fost la originea celor douăsprezece triburi, cărora le-au dat și denumirea „semințiilor“ luată după numele lor. După cum se vede, nici urmă de evrei printre cele douăsprezece triburi! Cele mai cunoscute în istorie au fost triburile lui Iuda și Benjamin, iar, în scrierile lor, mai apare și tribul leviților, care s-au erijat mai mult în „înțelepții“ celorlalți, devenind un fel de comisari-instructori, care le-au stabilit preceptele și le-au scris cărțile.
De acord că jidanii sunt urmaşii (k)hazarilor, poate chiar hazari pur-sânge, lucru care se poate discuta. În nici un caz nu cred că putem spune „jidani europenizaţi“, dacă europenizarea înseamnă altceva decât o chestiune de transport, ca, de exemplu, a magrebiano-africanilor în Franţa, care se cred francezi, pentru că sunt născuţi în Franţa.
Una este să te naşti într-o ţară, alta să aparţii genetic unui grup sau popor, mai mic sau mai mare, oricare ţi-ar fi locul naşterii.
Hazaro-jidovii nu au putut fi europenizaţi din punct de vedere genetic, pentru că aşa ceva nu este posibil, la limită, decât după cel puţin 42 de generaţii metisate, după chiar învăţătura iudaică, de exemplu.
Acum câțiva ani presa din România a difuzat știrea cum că, pentru a beneficia de o primă barosană și alte înlesniri acordate nou-născuților și, implicit, mamelor respective, o tânără țigancă s-a dus, în ultima lună de sarcină, să-și descarce progenitura în Spania. Dar „consilierii” ei pe probleme pecuniar-demografice nu erau prea buni cunoscători ai legislaţiei iberice în materie: ca să fi beneficiat de facilităţile despre care auzise, incomplet, în şatra ei, ar fi trebuit să fi locuit în Spania cel puţin doi ani! Ca atare, ţiganca nu a luat nici un sfanţ pentru puradelul ei.
Totuși, puradelul a căpătat pașaport și cetățenie spaniolă! Da, dar ţigănuşul ei este „spaniol”?
Ce drepturi are el ca proaspăt „cetăţean spaniol“, devenit astfel prin naştere?

Păi, cum zicea olteanul când a fost prins fără bilet în tren, „nu prea are“. Asemenea incongruenţe legislative sunt speculate cu viclenie de către cei interesaţi, cum au devenit țiganii-europenizați, adică migranți-itineranți în diferite țări pentru a înșfăca diverse alocații sociale.
Un alt exemplu de astfel de viclenie l-a semnalat dr. Gheorghe Funar, când a alertat asupra faptului că Ungaria profită de sărăcia în care au fost aduşi deliberat românii şi le acordă bătrânilor români pensii în schimbul acceptării de către aceştia a cetăţeniei maghiare.
Şi deja s-au bulucit mulţi să profite de asemenea facilităţi, la fel ca ţiganca care s-a dus repede în Spania să umfle mangoţii cînd îşi varsă acolo gunoiul etnic.
În acest mod perfid Ungaria urmărește să-și mărească populația „maghiară” în Transilvania spre a arăta, cu proxima ocazie, Uniunii Europene că Moghioria deține un mare procentaj de „cetățeni maghiari” cu dublă cetățenie în România, motiv pentru care va cere ocuparea Transilvaniei cu argumentul că la Trianon i s-ar fi făcut o mare nedreptate!
Dar, evident, cei mai mari speculanţi în materie de asemenea procedee malefice sunt tot jidanii.
Nicolae Iorga avertiza, cu ironia sa voltaire-iană, în interpelarea „Problema eveiască” din Parlament din 11 februarie 1910, exact asupra intenţiei perfide de a deveni „români” a jidanilor care pretindeau drepturi echivalente cu ale românilor pe motiv că s-au născut în România:
„Foaia evreiască intitulată «România» vorbeşte despre chestia socialistă, despre afacerea Racovschi (…). D-lor, iată ce zice foaia «România»:
«Cu prilejul afacerii Racovschi, cercurile oficiale și naționaliste au descoperit un raport între mișcare socialistă și Evrei. Studenții naționaliști, foarte probabil nu fără îndemnul Guvernului, în orice caz de acord cu acesta, au strigat că mișcarea în favoarea lui Racovschi este înscenată de Evrei.
Fapt cert este că, dacă Evreii au fost deocamdată străini mișcării, simpatia lor nu i-a lipsit. Socialismul în țară nu mai este o cantitate neglijabilă și partidul nou, care este pe drum de a se forma, constituie de acum o putere însemnată, de la care Evreii pot aștepta liberarea lor din jugul  în care gem».
Acesta în luna lui Novembre, și acela care scrie aici prevede că, după o discuție între socialiști, dintre care unii vedeau enormitatea părăsirii punctului de vedere național românesc pentru a trece prin umanitarism și a ajunge la punctul de vedere național evreiesc – extraordinar pentru un român rătăcit -, că, va să zică, după acesta, se va ajunge la declarația marelui partid social-democrat român că el înțelege ca Evreii să nu mai fie străini, ci să se bucure de drepturile tuturor celor care s-au născut în România.
Prin urmare, d-lor, după teoria dumnealor, cine vrea să fie român, nu are decât să se fi născut în România, și, deci, pentru aceasta nu ar avea Evreii din Bucovina sau din Rusia decît să-și trimeată pe stimatele lor consoarte în anumite momente-n România pentru a o înzestra cu un număr de cetățeni născuți aici. (Mare ilaritate.)
Și, d-lor, articolul continuă: «Partidul social-democrat este la noi singurul care se gîndește la emanciparea celor câteva mii de evrei». Dacă ai zice 350.000 -, tot cîteva mii! Vedeți, o cantitate neglijabilă!”.
Ironia din acest ultim rând se referă la faptul că, atunci, în 1910, în România Mică jidanii pretindeau că sunt doar circa 350.000, dar Nicolae Iorga, chiar la începutul acestei interpelări parlamentare, subliniind dezinformarea practicată, relevase că, în realitate, e vorba de peste 500.000 de jidani!
După circa un sfert de secol, pe vremea Guvernului Goga – care, la fel ca Petru Șchiopul, încercase să-i expulzeze pe jidanii intrați ilegal în țară și, la fel ca în 1910, stârnise un scandal în „Ioropa“ cu acuze de antisemitism la adresa României -, jidanii ajunseseră la circa 2,5 milioane de indivizi, fiind, cum a reamintit, recent, Gabriel Constantinescu, în raportul de un jidan la șapte români: adică cel mai mare din Europa, la mare distanţă de proporţia din celelalte state, chiar de situaţia din Rusia, unde erau cei mai mulţi jidani.
Mistificarea jidănească pe această temă este la fel de virulentă și acum, când Aurel Vainer pretinde că ar mai fi doar 8.000 de jidani (tot atâţia erau şi în 1989!), deși s-a ajuns tot la circa 2,5 milioane de jidani.
Chestiunea jidănească este extrem de complexă, iar prin simplificarea ei expeditivă și abuzivă – așa cum unii spun „evrei români“, „rabinul şef al României“ şi alte asemenea expresii idioate – ne batem singuri cuie în tălpile de care vom avea nevoie pentru a cerceta şi lămuri problema și, eventual, pentru a le da un șut unde trebuie jidanilor prețioși – ca Elie Wiesel, Radu Ioanid, Victor Neuman, Alexandru Florian, Marco Maximilian Katz, Jean Ancel, Horia-Radu Patapievici, Mihai-Răzvan Ungureanu, Vladimir Tismăneanu ș.a. –, care vor să ne impună opiniile lor, tot așa cum, în antichitate, preoţii leviți le impuneau iudeenilor riturile cultului iudaic, normele de comportament, ideologia rasistă, politica teroristă etc., reluată, acum, de conducerea Israelului, pe baza, cum acuza Roger Garaudy, a „interpretării tribale a textelor biblice“!

Din punct de vedere genetic, sau etno-rasial dacă vrem, toată lumea admite despre hazari că sunt de origine turco-mongolă, preluând, de altfel, opiniile lui Abraham Poliak și Arthur Koestler.

Autor: Colonel (rtg) Vasile Zarnescu
Sursa: art-emis.ro

Share on Facebook

Tweet

Follow us