„Controversele Sionului” – Așa-zisul popor „evreu” nu a existat (5)

„Controversele Sionului” – Așa-zisul popor „evreu” nu a existat (5)

3 260

Căderea Babilonului
Acest eveniment pare o anticipare a evenimentelor care au urmat celui de-Al Doilea Război Mondial. Acum, la începutul epocii postbelice, ca şi atunci, în 538 î. Hr., guvernele erau manipulate de aceleaşi forţe supuse „legii iudaice“. Scena de teatru este identică: pe de o parte, un potentat care i-a oprimat pe iudei: „Regele Belsatar”, ţarul Rusiei, Hitler; de partea cealaltă, ceilalți potentați, „eliberatorii“: Regele Cirus al Persiei, Balfour, președintele Truman. Între cei doi, profetul lui Iehova, Daniel în Babilon, dr. Chaim Weizmann în secolul XX.
Deznodământul: Iehova îi distruge pe „păgâni” şi iudeilor li se „restituie” totul. Scriptura zice ca Belsatar a fost ucis în aceeași noapte în care Daniil i-a prezis răzbunarea lui Iehova. Iudeii care l-au asasinat pe ţarul Rusiei, pe soţia şi copii lui mici, au scris pe peretele camerei în care i-au masacrat două versuri despre Regele Belsatar cu sângele victimelor lor, deşi nici Regele Belsatar şi nici profetul Daniil n-au existat vreodată.
Ceea ce există, însă, este sângeroasa „răzbunare” iudaică; ofiţerii nazişti au fost spânzuraţi de sărbătoarea pocăinţei iudaice. 
„Enciclopedia Iudaică” (The Jewish Encyclopaedia) arată că n-a existat nici un Rege Belsatar vreodată în Babilon şi că Nabucodonosor n-a avut nici un fiu numit Belsatar; la fel, nici Daniil n-a existat şi „Enciclopedia Iudică” conchide simplu că „persoana care a compilat cartea profetului Daniil n-a avut date corecte pe care să se bazeze”. Acest inexistent profet Daniil este favoritul sioniştilor fervenţi de azi, căci el contracarează profeţii izraeliți anteriori cu „iubirea lor faţă de omenire“ şi aduce legea mozaică pe făgaşul vărsării de sânge.
Probabil că în războiul dintre persani şi babilonieni trupele se luptau pentru altceva, dar Vechiul Testament (şi istoria aşa cum e ea rescrisă astăzi) vorbeşte, aşa cum s-a întâmplat și în cele două războaie mondiale ale acestui secol, doar de răzbunarea lui Iehova și de triumful iudaic.
Deși Iehova i-a făcut pe iudei captivi în Babilon ca să-i pedepsească pentru neascultare, tot Regele Belsatar și babilonienii sunt de vină și au trebuit să fie masacrați.
La fel Regele Cirus, alt instrument al lui Iehova, va fi distrus la rândul său. Acest rege, care a fondat un imperiu ce-a cuprins tot vestul Asiei, era foarte tolerant și permitea toate libertățile supușilor săi, inclusiv cea religioasă și culturală.
Legenda robiei iudeilor în Babilonia este cel puțin 60 la sută mincinoasă. Cartea care povestește căderea Babilonului a fost scrisă cu secole mai în urmă şi atribuită unuia „Daniil“, despre care povestea zice că ocupa un loc de frunte la curtea regelui (Nabucodonosor), ale cărui vise le ştia interpreta (Daniil, 5).

„Belsatar, fiul lui Nabucodonosor”, i-a insultat după moartea tatălui său pe leviți, folosind vasele de aur luate din Ierusalim la un banchet, ocazie cu care o mâna a scris „Mane, Tekel, Phares” pe perete, cuvinte interpretate de Daniil drept o profeție că Mezii și Persii își vor împărți posesiunile Babiloniei. Drept urmare, regele l-a umplut pe Daniil de avere și onoruri făcându-l al treilea potentat al imperiului și a fost, apoi, asasinat în aceeași noapte, după care Regele Darius al mezilor a ocupat, zice povestea, regatul și l-a confirmat pe Daniil ca al treilea potentat în noul regim.
Regele Cirus este singurul care a existat cu adevărat în tot basmul ăsta; și faptul că a dus câteva mii de iudei înapoi la Ierusalim – de bună voie sau cu forţa – este singurul fapt real din basmul profetului Daniil. Aici a avut botezul focului instrumentul politic de bază a leviţilor şi anume captarea potentaţilor, întâi infestând și, apoi, dirijând guvernele popoarelor. Sub călcâiul acestui supra-guvern, care a ajuns mondial în zilele noastre, guvernele statelor naționale și popoarele lor sunt manipulate să lupte în orice fel de război și să comită absolut orice fel de acte, în slujba scopurilor ascunse ale sectei dominante.
Regele Cirus a fost primul care s-a lăsat manipulat de leviți; fără sprijinul lui, aceștia n-ar fi putut face nimic. Istoricul iudeu Eduard Meyer zice: „Iudaismul s-a născut în numele regelui Persiei și în virtutea autorității imperiului său și, astfel, imperiul alchemenizilor are o importanță mai mare decât orice în istorie aproape, până în secolul nostru”.
Primele cinci cărți din Vechiul Testament încă nu erau complet scrise când a cucerit Cirus Babilonul și iudeii nu știau încă de obligația lor de a practica ura de rasă, deși știau, deja, că sunt obligați să practice ura religioasă. În acel moment a început „controversa Sionului”, în momentul în care, în 458 î. Hr., leviții au terminat de scris cele cinci cărți ale „legii“ și le-au aplicat tribului iudaic sub patronajul Regelui Cirus.
Atunci au pus ei bazele duşmăniei pe care iudeii trebuie s-o poarte întregii omeniri.

Oamenii au plâns 
În 538 î.Hr., samaritenii i-au primit cu multă prietenie pe iudeii reîntorși la Ierusalim și s-au oferit să-i ajute la reconstruirea templului lui Iehova, distrus de babilonieni cu 58 de ani înainte, dar aceștia, instigați de leviți, i-au refuzat în mod insultător și reconstrucția templului a fost amânată cu 18 ani. Atunci a început dușmănia nejustificată a iudeilor contra samaritenilor, care-a durat 25 de secole și mai durează și azi, când mai există doar câteva zeci de samariteni în viață. „Legea” aceasta a urii și vărsării de sânge nu era cunoscută nici unui popor din Asia Mica și nici iudeilor în totalitatea lor; leviții erau tocmai în curs de a o scrie în Babilon când iudeii au început persecutarea samaritenilor. Samaritenii, dintr-un trib israelit autentic, care se închinau și ei lui Iehova, nu erau sub stăpânirea leviților și aceștia se temeau că, tolerându-i, vor scăpa frâiele din mâini.
Orice legătură cu adevărații izraeliți, cu samaritenii, a fost interzisă. Ierusalimul era o ruină, iudeii reîntorși acolo numărau cel mult 40.000, cam 10 la sută dintre toţi cei care s-au împrăştiat de bună voie prin lume, în căutare de locuri favorabile pentru comerț.
Reîntoarcerea la Ierusalim a fost un triumf politic al sionismului, dar o reîntoarcere nefericită pentru popor, exact ca în 1903, 1929, 1953, când, în marea lor majoritate, iudeii n-au dorit să se „reîntoarcă“ în „pământul făgăduinței“.
Nici conducătorii lor cei mai mari nu doreau să trăiască în Ierusalim; ca și azi, când preferă să stea la New York, ei au preferat să stea în Babilon. S-a întâmplat și atunci, cum s-a întâmplat în 1946, cu „statul Israel“: doar o mână de suprazeloși erau dispuși să se ducă acolo și nefericiții care erau prea săraci ca să-și permită libertatea, au fost obligați să-i urmeze.
Cei bogați, care au preferat să rămână în Babilon conduși de propriul lor prinț, exilarhul, au fost supuși la contribuție bănească pentru Ierusalim – exact ca „evreii” bogați din America astăzi. Profesorul Wellhausen arată clar că „națiunea nu s-a reîntors din exilul babilonian, doar o sectă religioasa s-a reîntors“.
„Evreii” erau definitiv împrăștiați prin lume. Dar „reîntoarcerea la Ierusalim” avea valoare politică, deoarece demonstra validitatea „legii”, care prevede pentru iudei destinul de a distruge, masacra, înrobi, jefui și domina celelalte popoare.
Poporul de rând a văzut cum leviții au construit – cu ajutorul guvernului babilonian – ghetoul și sinagoga, unde erau strâns uniți ca un stat în stat în mâna leviților, care le citeau „legea”, pentru că Iehova nu era voie să fie adorat decât în templul lui din Ierusalim.
Dr. Joseph Kastein, erudit sionist, descrie unitatea iudaică ca „acel regim sever și inexorabil impus de obligația de a asculta orbește regulamentul ritualului“, care era și este în mâna nucleului politic.
Cum poate o sectă stăpânitoare să impună această ascultare orbească unor oameni împrăștiați prin toată lumea?
Prin terorism și spaima de acte teroriste. Una dintre armele lor este frica de blestem și excomunicare; o probă din blestem o putem citi în Deuteronomul, iar frica de blestem este la fel de mare în ghetouri ca și a africanilor cărora le e teamă de blestemul vraciului, sau a negrilor americani cărora le e frică de voodoo. A te despărți de comunitate era o faptă care atrăgea pedeapsa severă.

Talmudul-Tora este unica lege căreia i se supun habotnicii. Acea lege învestește clasa preoților leviți cu puteri justițiare depline. Litera „legii” cere adesea pedeapsa cu moartea, iar în comunitățile iudaice ea a fost de multe ori aplicată.
Iudeii reîntorși din Babilon, săraci fiind, au început să trăiască în bună vecinătate și să se căsătorească cu localnicii, neștiind că n-au voie.
Legendele Israelului vorbeau despre Solomon cu sutele lui de soții din toate neamurile și despre soția madianită a lui Moise. Dar scribii și leviții care rămăseseră în Babilon rescriau legendele izraeliţilor și-l făceau pe Moise conducătorul oștirii care avea să masacreze pe madianiții a căror unică crimă era că existau.
Astfel, timp de vreo 80 de ani, iudeii s-au comportat normal. Până la vremea lui Iezechiel, descendent din familia marelui preot și arhitectul „legii mozaice”, când s-au terminat de scris cele cinci cărți ale legii; Iezechiel a fost patronul fundării politicii de intoleranță, ură de rasă, masacrare și distrugere în numele lui Dumnezeu.
Va urma

Prima parte aici: „Controversele Sionului” (1)
Partea a doua aici: „Controversele Sionului” (2)
Partea a treia aici: Controversele Sionului (3)
Partea a patra aici: „Controversele Sionului” – Așa-zisul popor „evreu” nu a existat (4)

Autor: Colonel (rtg) Vasile Zarnescu
Sursa: art-emis.ro

COMENTARII

  1. […] Prima parte aici: „Controversele Sionului” (1)Partea a doua aici: „Controversele Sionului” (2)Partea a treia aici: Controversele Sionului (3)Partea a patra aici: „Controversele Sionului” – Așa-zisul popor „evreu” nu a existat (4)Partea a cincea aici: Controversele Sionului” – Așa-zisul popor „evreu” nu a existat (5) […]

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.