„Contul individual de economii Junior Centenar” – Guvernul Dăncilă a deschis...

„Contul individual de economii Junior Centenar” –
Guvernul Dăncilă a deschis MILIOANE de conturi de economii pe numele fiecărui minor din România

Guvernul Dăncilă a deschis, începând cu 1 ianuarie 2019, conturi de economii pentru fiecare minor din România, în care părinţii pot depune bani pentru a beneficia de primă de la stat şi de o dobândă anuală de 3%. Este vorba despre circa 4,17 milioane de conturi deschise la Trezorerie, în numele tuturor copiilor din România.

În data de 1 decembrie 2018, Guvernul a aprobat Programul guvernamental „gROwth – Contul individual de economii Junior Centenar”.

Începând cu 1 ianuarie 2019 programul a devenit operaţional, părinţii sau reprezentanţii legali ai copiilor cu vârsta până la 18 ani, din întreaga ţară putând să depună sume de bani în contul acestora, anunţă Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP).
Nu este nevoie de nicio cerere. Este necesar doar efectuarea unei plăţi prin virament bancar, mandat poştal sau o depunere în numerar. Pe numele copiilor s-a deschis la Trezoreria Statului sector 1 contul special de economisire „Contul individual de economii Junior Centenar”, codificat cu codul numeric personal al copiilor beneficiari, indiferent de domiciliul acestora, pe baza informaţiilor furnizate de Centrul Naţional pentru Informaţii Financiare.

În acest cont reprezentanţii legali ai copiilor sau alte persoane, inclusiv adoptatorii pot efectua plăţi prin virament bancar şi/sau prin mandat poştal prin oficiile Companiei Naţionale „Poşta Română” – S.A.
De asemenea, se pot efectua depuneri de sume numerar pentru copii la orice unitate teritorială a Trezoreriei Statului sector 1 în contul 46.01.02 „Sume colectate pentru contul individual de economii Junior Centenar”.
La sfârşitul fiecărei zile sau la primirea mandatului poştal, sumele se virează automat în contul deschis la Trezoreria sectorului 1 pentru fiecare copil.

În cazul în care sunt încasate sume pentru un copil pentru care nu a fost deschis automat contul individual de economisire, Trezoreria Statului, sector 1 va proceda la deschiderea manuală a contului respectiv cu condiţia ca codul numeric personal al copilului pentru care s-a virat suma să fie valid.

Eventualele sume virate în „Contul individual de economii Junior Centenar” care nu pot fi alocate contului deschis pentru fiecare copil, fie ca urmare a unui cod numeric personal eronat sau a lipsei acestuia se returnează plătitorilor.

Cum pot economisi părinţii Programul guvernamental „gROwth – Contul individual de economii Junior Centenar” le permite părinţilor care vor să economisească pentru copiii lor să beneficieze de o primă anuală de la stat de 600 lei şi o dobândă anuală de 3%. Potrivit proiectului, părinţii sau tutorii pot depune cel puţin 1.200 lei/an, bani pe care să nu-i folosească până când vor împlini vârsta de 18 ani.
În cazul în care la finele anului calendaristic suma depusă în anul respectiv este mai mică decât suma minimă de 1.200 de lei, titularul contului nu beneficiază de prima de stat, dar pentru soldul contului se acordă dobândă. Sumele depuse anual în cont nu vor putea depăşi un plafon maxim reprezentând echivalentul în lei a valorii de 100.000 euro, calculat la cursul de schimb din ultima zi a anului precedent.

Titularul contului beneficiază de prima de stat numai pentru suma minimă de 1.200 lei.
La soldul contului se aplică o rată anuală de dobândă al cărui nivel se stabileşte la 3% pe an.
Dobânda se calculează şi se plăteşte când titularul contului împlineşte vârsta de 18 ani.

Dobânda se va plăti prin bugetul Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză. Dacă nu retragi banii la 18 ani, pierzi prima şi dobânzile
Banii pot fi retrasi mai devreme doar în cazul în care apar situaţii excepţionale, cum ar fi cheltuieli de sănătate pentru tratarea minorului în cazul bolilor cu risc de deces ale acestuia şi în cazul decesului,/ În aceste situaţii, prima de stat se acordă pentru anii în care s-au efectuat depuneri, inclusiv pentru anul în care a intervenit situaţia excepţională şi dobânda aferentă.

„La împlinirea vârstie de 18 ani şi în situaţiile excepţionale prevăzute la alin (5), titularului contului sau reprezentantul legal al acestuia, după caz, poate afectua retragerea totală a sumelor din cont. Dacă nu se solicită retagerea sumelor din cont, acestea nu beneficiază de condiţiile din acest program”, mai prevede programul.
Pe de altă parte, programul prevede că prima de stat, calculată pentru toţi anii în care s-au făcut depuneri, plus dobânda, se va plăti în termen de 15 zile de la scadenţa depozitului. Pentru orfani, banii sunt depuşi de autorităţile tutelare Executivul nu i-a omis din acest program nici pe copiii orfani.

„În cazul copiilor ocrotiţi de serviciile publice specializate pentru protecţia copilului, depunerea anuală minimă de 1.200 lei se efectuează de către autoritatea tutelară din sume alocate în acest scop de ordonatorul principal de credite. (…)
În cazul în care aceşti copii se înfiază, plata sumei anuale de transferă către părinţi”, se arată în program. Citeşte şi: „Băieţii deştepţi“ care vor primi 500.000 de euro pentru grădiniţe sportive particulare.

 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.