Copil accidentat la Paradisul Acvatic

Copil accidentat la Paradisul Acvatic

0 241

Un copil a fost accidentat, în cursul zilei de sâmbătă, la complexul Paradisul Acvatic.
Incidentul s-a petrecut la unul dintre toboganele interioare, iar copilul, în vârstă de 7 ani, a fost lovit la cap și a fost transportat la Spitalul de Copii.
O echipă de inspectori de la Protecția Consumatorilor a fost trimisă la locul incidentului și a desfășurat un control.

Din primele informații, se pare că totul s-a întâmplat din neglijența părintelui care nu a respectat regulile și a ținut copilul în brațe pe tobogan.
Incidentul a avut loc în această dimineață, în jurul orei 11.15. Un minor în vârstă de 7 ani s-a accidentat în timp ce se afla în interiorul unui parc acvatic din municipiul Brașov. Acesta a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Polițiștii efectuează verificări pentru a stabili cauzele și împrejurările în care a avut loc incident”, au arătat într-un comunicat de presă IPJ Brașov.

I.R.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.