Corelația fatală din România
Dacă afirmi cu claritate o opinie, unii te încadrează repede la a fi cu unii sau cu alții. Nu este decât un semn de superficialitate, căci există a treia alternativă – apărarea adevărului, înainte de a fi cu unii sau alții.
Am îmbrățișat această alternativă știind, desigur, ce este politica la propriu, având opțiuni neconjuncturale, dar văzând degradarea actuală din țara în care trăiesc. Împărtășesc un liberalism luminat de principiul demnității umane și, se înțelege, resping liberalismul securist din România de acum.
Ceea ce se petrece în această Românie ne ocupă tot timpul. Citind articolul meu “La braț cu Mussolini, Hitler & Company” („Cotidianul”, 17 noiembrie 2019), unii cred că este doar o reacție de ocazie. Nici vorbă! Este constatarea unor fapte nespus de triste. Este șocant că, după treizeci de ani de eforturi de democratizare, modernizare și europenizare, această țară se trezește inspirată, chiar la nivelul președinției, din Mussolini, Hitler și Goebbels. Nu avem de ani buni în România combinația de autoritarism plin de mojicie și amatorism țeapăn, aplaudate de neisprăviți, cu toate consecințele nefaste? Trebuie adâncită eroarea?
Că sunt fapte, poate verifica oricine comparând. Este aproape de la sine înțeles că nu este vorba în nici un caz de etnie sau considerente etnice. Este vorba de o persoană incultă (stupefiant, ca președinte, după ce proclamă eliminarea din stat a unor concetățeni, spune că nu se pricepe la chestiuni de drept!) și diletantă (președintele actual nu a putut prezenta vreo soluție proprie la vreo problemă!). O persoană depășită cu mult de funcție, care comite, însă, abuzuri!
Totuși, oricum am privi, nici Chirac, nici Helmut Schmidt, nici Angela Merkel, nici Havel, nici Constantinescu sau Borisov, nimeni în Europa zilelor noastre, nu a făcut așa ceva. Așa cum arată lucrurile, abuzul a devenit la noi emblemă.
Neavând propriu-zis nimic constructiv de spus, dar resimțind „plăcerea politicii”, acest președinte ține oamenii de vorbă cu „penalii”, deși intră el însuși, prin ceea ce face, în categorie. El atacă „corupții”, dar, pin felul în care desfigurează instituțiile, nu este mai puțin corupt. El acuză „extremismul” la rivali, dar prin tot ceea ce a făcut aparține efectiv extremismului actual. Simpla aruncare peste bord, evident antidemocratică, a legitimării, în ceea ce pretinde că este „principala sa realizare” în cinci ani, adică distrugerea cu mijloace oculte a majorității stabilite de cetățeni prin alegeri parlamentare, este extremism. Fără alte probe!
Fiindcă sunt fapte, nici un comentator, oricât de răuvoitor, nu a putut infirma vreo susținere a acelui articol. Iar în România, sub regimul actual, abundă răuvoitorii plătiți cu bani grei!
Mulți concetățeni semnalează însă că sunt chiar mai multe reactivări de teze funeste. Cu siguranță că sunt! De pildă, președintele actual declară cu pieptul umflat de ură, la Bistrița, că nu-i combate pe social-democrați, ci este în “război cu ei”! Nu discutăm aici necunoașterea noțiunilor. Mai important este că, în inconștiența sa, actualul președinte nu știe că i-au luat-o alții înainte. Cine vrea, poate avea singur, la lectură, un tablou uimitor al apropierilor între ceea ce susține prostește președintele și ceea ce a spus aberant Hitler.
Interesant este în aceste zile că nici o universitate nu a vrut să fie gazda unor elucubrații „prezidențiale”! După ce a fost interesant cum priveau „liberalii” din sălile de la Bistrița sau Baia Mare când președintele le prezenta aiureli. Ar fi bine ca banda să fie cât mai publică pentru a putea discuta, peste un an-doi, mai ales că președintele le-a vorbit celor care l-au ascultat precum unor școlari, dacă nu cumva unor înapoiați. Nici un argument în retorica sa săracă, în afara unor atacuri suburbane!
„Cuvântările” de la Bistrița și Baia Mare atestă și ele, la orice analiză, că este vorba de o persoană care nu are de propus ceva serios. Nici în economie, nici în democratizare, nici în reforma justiției, nici în educație, nici în politica externă, nici în altceva. Președintele dovedește că are câteva idei fixe, după ce, în pofida a ceea ce afișează acum, se adeverește tot mai clar că s-a gudurat pe lângă psd să-i dea bani și funcții. Vreo preocupare pentru cetățenii care suferă din cauza micimii de caracter și nepriceperii decidenților? Vreo vizită la un azil de bătrâni sau de copii orfani sau într-un spital sau la săraci? Doamne ferește!
Președintele recurge la trucuri ieftine. El se adresează cu „dragi români”, ignorându-i rudimentar pe ceilalți. Pe bună dreptate, un perspicace senator UDMR a putut replica: să sperăm că atunci când se vor vedea fructele „guvernului meu” și vor crește prețurile, președintele va aplica stupida sa rețetă de austeritate românașilor, nu și ungurașilor, armenașilor, grecoiașilor, evreiașilor și altora din societate !
Cetățenii României n-o s-o ducă mai bine dacă nu se face democratizare – și nu inepta eliminare a unor cetățeni și organizări, ieșită din capul unui om limitat, care nu pricepe că ceea ce spune nu este compatibil nici măcar cu statul de drept. Pe care, de altfel, îl clamează, fără să știe despre ce este vorba.
Din nefericire, încep târziu să curgă informații adevărate. Trebuie să constatăm, însă, că președintele nu are nici un merit în ceea ce-și atribuie. De pildă, desemnarea Sibiului ca oraș cultural european s-a făcut după o notificare a guvernului din 1997 și o discuție cu cancelarul Kohl, la care am asistat. Nu are nimeni din Sibiu vreun merit. Am aflat și eu deunăzi că guvernul care ne-a succedat a fost cel care, după aranjamente la Luxembourg, a tras de primar să se angajeze în pregătirea Sibiului ca oraș cultural european.
Restul – cu pretinsa „apărare a statului de drept”, când el, ca președinte, îl pune în pericol cel mai mult, cu „asigurarea prestigiului țării” etc. – sunt povești pentru naivi. Nu cumva tocmai sub președintele actual România a ajuns la cea mai joasă cotă a prestigiului extern, direct ca urmare a iresponsabilelor sale declarații? Nu cumva sub el s-a format în România, în premieră europeană, curentul celor care vor să se aranjeze în exterior pentru a-i stăpâni pe cei din interior?
Nu stăruim, însă, într-un trecut cu falsuri nedemne de un cetățean, ce se dezvăluie pe zi ce trece. Odinioară, în campania din 2014, când trebuia să alegem, în finală, între un aventurier și un nepregătit, i-am spus nepregătitului să nu mai vorbească despre “rătăcirea Chinei”, căci va prelua o țară „cu adevărat rătăcită”. Nu a repetat prostia și m-a bucurat că o țară cu realizări unice nu intră în malaxorul opticilor înguste ale oficialilor de pe aceste meleaguri. Numai că, fără învățare și cu o lipsă de cultură civică ce nu se bănuiau acum cinci ani, insul a luat-o pe o cale și mai păguboasă pentru România: instrumentarea noii securități și a justiției pentru a lichida alternative și a promova idei înapoiate. Poate că nu i-am fi votat pe niciunul dintre concurenții de până acum câteva luni la fotoliul prezidențial, dar nu este admisibil să se abordeze rivalii precum Mussolini pe Giolitti sau Hitler pe Röhm.
În viață întâlnești și oameni care te depășesc – ca nivel al studiilor, ca experiență în viața publică, ca devotament, ca moralitate. Dar nu poți pretinde orice când ești un absolvent oarecare, cu experiență de nivel modest, umplut vizibil de ură, cu conexiuni dubioase. Demnitatea te-ar obliga să te uiți în oglindă și să nu recurgi la discreditare plină de vulgarități, tu sau cei pe care i-ai asmuțit! Dar de unde demnitate?
Mă revoltă, mărturisesc, că cetățenii sunt luați de fraieri de un ins care nu stăpânește noțiuni simple, a cărui pregătire este vizibil joasă („politruc” a fost o autocaracterizare exactă), cu o cultură civică, juridică, politică mediocră. Și care nu se uită în oglindă! Cinci ani sunt, totuși, probă.
Eu nu am făcut caz vreodată de ceea ce i se impută juridic actualului președinte. Dar, cum a sugerat presa internațională, ar trebui să dea el însuși lămuriri.
Ar fi fost cazul ca actualul președinte să ceară el însuși să se examineze cele semnalate, inclusiv în lumea largă: averea obținută, contiguitatea cu comerțul cu copii, lipsa de reacție la devalizări de bunuri, înlăturarea de concurenți cu mijloace nedemocratice, scindarea abuzivă a societății în scopuri personale, încălcarea repetată a Constituției, aducerea în scenă a unor trompeți pentru înșelarea publicului, mediocrația cultivată în dauna intereselor naționale.
Indiferent de unde vine solicitarea, cine a jurat pe Constituție că o va apăra, se cuvine să aibă demnitatea de a răspunde! Dacă ar fi integru, președintele actual s-ar fi pus benevol la dispoziția procurorilor, fie ei și „de casă”, și ar fi cerut chiar anchetarea propriei persoane. Se vede bine că, din nefericire, el este gata acum să distrugă toate tradițiile de cultură civică și politică autohtone de dragul meschinului său „mandat”. Cine va plăti pagubele?
Nu este suficient că, în ultimii cinci ani, sub inspirația președintelui, s-a umplut țara de neisprăviți la butoane, de sfertocalificați care iau decizii cruciale, de diletanți cu trompetă? Propaganda sa – „proiectul de țară”, „România normală”, „România educată” – prezintă doar vorbe goale, chiar ofense la adresa fiecărui cetățean. Pentru a ne da seama de esența a ceea ce ni se oferă, este destul să privim ruinarea în curs a credibilității financiare și a credibilității culturale a țării făcută de „guvernul meu” și trompeți care vând orice!
De trei ani, președintele actual nu știe să facă decât „campanie electorală”. El nu are teme economice, sociale, statale, ci lupta „politică”, mânuind iataganul noii Securități, al justiției instrumentate și al mobilizării de neisprăviți. În nici o țară europeană dezbaterea publică nu s-a degradat într-o asemenea măsură! Cineva cu scaun la cap, care a văzut prestația lui la șueta organizată marți, la Biblioteca Centrală Universitară din București, ar fi putut spune liniștit „acest președinte habar nu are despre ce este vorba” într-o țară și o lume în schimbare.
Problemele cele mai grele se ivesc abia de acum. România are deja, ca urmare a cinci ani de nepricepere și excursii, cea mai mare și mai alarmantă emigrare de cetățeni în timp de pace, cel mai extins comerț cu ființe umane, cele mai slabe performanțe în domeniile inovării și creației, cea mai subdezvoltată infrastructură, cele mai proaste servicii publice, cea mai abuzivă administrație centrală și locală, cea mai plină de diletanți structură a statului, cea mai incompetentă și dezorientată conducere la guvern și președinție. Prin ceea ce a făcut sau nu a făcut, președintele actual este coresponsabil.
De unde vin toate acestea? Putem suci lucrurile, prin interpretare, dar nu se poate ocoli faptul că ele vin din corelația fatală în care România a intrat cu ani în urmă. Iar acum, riscă să se afunde și mai mult.
Să ne amintim istoria. Nefăcând nimic la Cotroceni, cum a fost forțat să recunoască, președintele a luat votul de blam la alegerile parlamentare din 2016. În loc să se pună pe lucru, s-a pus pe uneltiri. Rezultatul a fost umplerea piețelor nu cu oameni care își spun păsul și vor soluții concrete, ceea ce ar fi fost legitim, ci cu un fel de reziduu al societății, îmbuibat și vindicativ, dar incapabil de a articula soluții. Un curent întreg de neisprăviți a urcat pe scenă și a împiedicat, cu concursul președintelui, orice discuție rațională.
Nici o reformă nu a mai putut fi făcută, după ce președintele și-a impus ilegal, cu ajutorul serviciilor, prim-miniștrii și miniștrii chiar ai partidului care a câștigat alegerile. În pnl, „partidul de suflet” al insului, au dispărut pe rând liberalii, locul lor luându-l populari care cred că pot uni liberalismul cu Mussolini, evident în ediție de provincie. România a ajuns, grație mediocrității decidenților actuali, grație serviciilor secrete, justiției instrumentate, la o corelație ce-i poate fi fatală: un om nepregătit și limitat, care reduce politica la lupta fără scrupule pentru funcții, abuzează de Constituție și numește în funcții indivizi dintre cei mai slabi și fără merite, iar aceștia susțin, cu toate mijloacele, la nevoie măsluind orice, un președinte care nu are de a face cu nevoile țării.
Nici o personalitate reală nu este în siajul președintelui actual. Scindarea societății și valoarea scăzută a vârfului îndepărtează oamenii de valoare, ca totdeauna. Rămâne loc, desigur, pentru oportunismul mediocrilor. Cine va răspunde, însă, după ce se consumă mandate obținute cum se vede – mai nou, fugind de dezbaterea publică și onestă?
Îmi vine mereu în minte, ca o amenințare continuă, ce spunea Seton Watson despre România lui Carol al II-lea, mai exact despre lingușirea la care se pretează unii: „Toate trăsăturile menționate … mizeria țăranilor, brutalitatea birocratică, educația falsă și o clasă privilegiată căreia îi lipsește orice simț al responsabilității sociale, ai cărei membri brilianți au fost gata să-și trădeze de la o zi la alta principiile în schimbul avantajelor funcției și bunăvoinței regale – au existat în România în mare măsură. Democrația nu poate înflori într-o astfel de atmosferă…. procesul decăderii a mers în România mai departe decât în alte părți ale Europei Răsăritene” (Hugh Seton-Watson, Eastern Europe between the wars (1918-1945), Cambridge University Press, 1945). Desigur, lingușitorii de azi nu mai sunt nici măcar brilianții momentului!
Ei nu înțeleg nici chiar diferențe elementare. Așa cum se înțelege la noi, democrați liberală nu are opreliști hotărâte la libertăți – inclusiv la aceea de a obține ilegal bunuri, de a vinde copii, de a devaliza, de a linguși, de a vorbi despre democrație și de a o distruge. Dar un liberalism democratic este interesat de libertăți pentru fiecare cetățean, de reciprocitate în relații, de echitate și dreptate, de democrație. Constituția României este construită pe liberalismul democratic, precum cea a SUA, a Franței, a Italiei, a Poloniei, a Ungariei și a multor altor țări. Că nu se pricepe nici astăzi acest fapt este o rătăcire a regimului (dacă putem vorbi de rătăcire la regimuri liberalo-securiste!) și o rătăcire a unor „intelectuali” de casă.
Ca să fie și mai limpede de ce are nevoie România astăzi, aș aminti că americanii care au conceput, la origini, tranziția din Europa Centrală și Răsăriteană au atras atenția că vor avea de suferit țările care nu fac democratizare la lumina zilei. Căci, „acei factori care au fost necesari și suficienți pentru a provoca colapsul sau transformarea de sine a unui regim autoritar, ar putea să nu fie nici necesari și nici suficienți pentru instaurarea unui alt regim – în cele din urmă a democrației” (Guillermo O’Donnell, Philippe C. Schmitter, Tentative Conclusions About Uncertain Democracies, The John Hopkins University Press, 1986, p.65). La noi, s-a procedat invers, limitându-se mereu democrația – dovadă și efortul, care se face și astăzi, chiar de către președinte, de privare a unor concetățeni de drepturi. Securismul, justiția instrumentată, distrugerea de partide fac parte dintre mijloacele pe care celebra analiză le socotea ale trecutului. Din nefericire, România are parte de ele și în prezent.
Mulți intelectuali distribuie clișeul laș: nu am avut ce alege, nu am avut ce face. Avem fiecare ce face, căci adevărul este oricând de preferat minciunii organizate oficial. Se pot câștiga alegeri, dar contează practic, foarte practic, nu doar câștigarea alegerilor, ci și calea câștigării lor. Alegerile prefabricate nu sunt soluția pentru România, pentru nici o țară care se respectă.
Ora este a răspunderii personale pentru o situație care este a tuturor. Într-o asemenea situație, nu este ceva mai potrivit decât dictonul vestit al lui Dostoievski, pe care îl parafrazez: „dacă stăm smirnă în fața prostiei, atunci suntem vinovați de tot și de toate, în fața tuturor, iar dacă eu nu fac nimic, sunt mai vinovat decât alții”.
Andrei Marga
Sursa: Cotidianul.ro
