Corona a invins liderul in Sala Sporturilor

Corona a invins liderul in Sala Sporturilor

0 265
Victorie superba a handbalistelor brasovence in fata liderului neinvins pana ieri seara.
Jucatoarele Coronei au castigat cu 29 la 27 in fata celor de la HCM Baia Mare in Sala Dumitru Popescu Colibasi, in fata unui public care le-a insufletit. Fetele antrenate de Bogdan Burcea au si  plecat la Zagreb, unde vor juca returul din Cupa Cupelor cu Lokomotiva.
Liderul neinvins HCM Stiinta Baia Mare venea sub Tampa dupa ce reusise prima victorie in grupele Ligii Campionilor. Cele doua echipe au oferit un meci de zile mari, care a ridicat de multe ori in picioare publicul din Sala Sporturilor. Oaspetele au inceput mai bine si au condus cu 2-0 si 3-1, insa Corona a revenit si a trecut la conducere gratie unei evolutii de exceptie a Aureliei Bradeanu, dar si a coechipierelor sale. Cu putin inainte de pauza s-a inregistrat si avantajul maxim, 16-12 pentru Corona. La vestiare s-a intrat insa la scorul de 16-14, insa impresia lasata de gazde dupa primele 30 de minute a fost una de mare echipa. Dupa pauza, impinse de la spate de arbitraj, baimarencele au reusit sa se apropie si sa egaleze, insa brasovencele au dat dovada de un moral de fier si au revenit la conducere. Finalul jocului a consemnat o victorie mare pentru Corona, scor 29-27, care astfel egaleaza in clasament pe HCM Baia Mare si, ce este mai important, demonstreaza ca se poate bate la titlu cu sanse reale. Golurile Coronei au fost marcate de Brădeanu 9, Chiper 5, Zamfir 4, Cîrstea 3, Ţăcălie 2, Hotea 2, Apetrei 2, Pricopi 1, Manda 1. Oaspetii au apreciat evolutia rulmentistelor si cred ca vom avea un campionat extrem de disputat.
Brasovencele erau entuziasmate de victorie, mai ales ca Baia Mare avea punctaj maxim inaintea meciului de sub Tampa.
Tehnicianul Bogdan Burcea a laudat munca depusa de predecesorii sai si a apreciat ca Brasovul are o mare echipa de handbal feminin.
Handbalistele de sub Tampa au avut doar o seara la dispozitie sa savureze victoria cu Baia Mare pentru ca a doua zi au plecat spre Zagreb, unde vor juca returul din Cupa Cupelor cu Lokomotiva.
 
Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.