Corona Braşov Wolves, două victorii cu Progym Gheorghieni
Joi şi vineri, Corona Braşov Wolves a susşinut primele teste de verificare, în perspectiva viitorul sezon oficial. ,,Lupii” s-au confruntat cu Progym Gheorghieni, care s-a dovedit un adversar incomod, mai ales în partida de la Braşov. În primul meci, disputat în oraşul harghitean, Corona Braşov Wolves s-a impus clar, cu 6-1, golurile ,,lupilor” fiind înscrise de Molnar Zsolt (2), Nagy Istvan, Biro Otto, Tomas Klempa şi Biro Gergo. În a doua partidă, desfăşurată pe gheaţa Patinoarului Olimpic Braşov, în prezenţa unui public numeros, Corona Braşov Wolves s-a impus la limită : 3-2 (1-1, 1-0, 1-1), după un meci pe care l-a dominat, pe alocuri copios, dar Progym, în frunte cu portarul, s-a apărat bine. Golurile echipei braşovene au fost înscrise de Csaba Nagy, Roberto Gliga şi Ian McDonald
Dorin Duşa