CORUPTIA SINGURA PUTERE DIN ROMANIA?

Puterea politică din România, în ultimii 25 de ani, s-a constituit drept interfaţă şi participant “constituţional” la corupţie. Sub regimul lui Ion Iliescu a fost reactivat fostul aparat al Partidului Comunist, sub cel al lui Traian Băsescu, reţelele fostei şi actualei Securităţi au preluat controlul.

Dezastrul rezultat depăşeşte atât de monstruoasa conturare a faptelor de corupţie, blocând orice posibile reforme în realitate. S-a constituit un stat în care criminalitatea politico-economică, şi din absolut toată aria sectorială, a ajuns literă de lege, însăşi structura mentală a societăţii româneşti.

Întreaga societate românească, prin legislaţie şi aplicarea acesteia, este expusă unei degradări absolute, cu propriul său concurs. Funcţionarul public a ajuns un proprietar al poziţiei pe care o ocupă, legislaţia şi metodologiile acesteia permiţându-i, obligându-l la un asemenea comportament. Ideea unor schimbări pe calea logicii şi a integrării europene a ajuns un infern al imposibilităţii pentru cei care ar avea curajul să se revolte, să ceară deschis o normalizare. Statul democratic, al reglementărilor plauzibile, umane, a ajuns un subiect reacţionar, destabilizator. Rudimentul totalitar, în cea mai toxică formulă, a fost preluat, pe linie ierarhică, drept politică publică.

Cum poate funcţiona, în aceste condiţii, statul, democraţia? În niciun mod. Lucrurile se agravează până la maxim, zilnic, fiind blocate, prin tot felul de stratageme, minimele posibilităţi ale dialogului care ar putea mişca lucrurile. În loc să avem o putere ale cărei abuzuri să fie aspru sancţionate chiar de către cei aflaţi în interiorul ei, acestea îi dau vitalitate, asigurându-i o forţă malefică. Nu avem Opoziţie, pentru că nu avem o putere morală, o statuare a acesteia în conştiinţa publică şi a celor implicaţi în arhitectonica legislaţiei. Iar în afara moralei nu putem concepe nicio reformă.

O clasă politică al cărei obiectiv exclusiv sunt propria căpătuială şi găsirea unor pârghii externe de susţinere este recunoscută astăzi, printr-un fel de demonstraţie incompletă, ca un probatoriu bulversant în plin stalinism. Activarea şi constituirea unei emulaţii naţionale, în fapt obiectivul esenţial, nu pot fi aduse în planurile realităţii prin aşteptarea la uşile tribunalelor şi prin interviurile, mai mult vizuale, luate unor personaje cu paltoanele pe cap. În locul acestor monştri ai statului totalitar post-decembrist sunt plasate, deocamdată discret, formulele ajutorului şi alianţelor externe, inclusiv în refacerea justiţiei.

Deocamdată nu vine nimeni, din sferele puterii actuale, al poziţiei să spună că aici este România, că numai comunitatea de aici trebuie să fie implicată şi responsabilă de schimbare. Exteriorul poate extinde piaţa de desfacere, solicită tot felul de facilităţi fiscale etc.

Un alt tip de societate se poate dezvolta numai prin implicarea românilor care au înţeles ceva din istorie. Ştiinţa românească, complex legată de dezvoltare, de democraţie, este obligată să se manifeste în avantajul altor medii economice şi sociale, procesul de reformă şi subvenţionare implicând obligatoriu cadre contractuale.

Spectrul sistemului mafiot actual care a pus stăpânire totală pe România reprezintă o vulnerabilitate pentru siguranţa generală. Tot felul de majordomi, vopsiţi în valori, precum cocotele, au refăcut un centralism în absenţa căruia nu sunt posibile decât fraudele. Fondurile publice vor trebui să funcţioneze la fel cu oricare entitate privată, fără a lua calea susţinerii unor grupuri de interese. Organigrama instituţională a statului comunist, din anii ’50, în partea ei cea mai sumbră, s-a refăcut integral. Tot felul de ieşiri la rampă ale unor personaje arată transfigurări înfiorătoare ale celor care funcţionează în aceste sisteme.

Statul securistic, direct şi indirect promovat de Traian Băsescu, pare să-l aşeze şi pe acesta printre victime. În măsura în care acesta, prin propria-i voce, a declarat că era la curent cu afacerile unei familii mafiote, ce şi cum, ne aflăm, probabil, în ultima fază a căderii comunismului în România. Un deceniu de organizare a lucrurilor într-o asemenea manieră a produs conexiuni, interese, averi, printr-o subminare uriaşă a majorităţii.

Austeritatea la care s-a apelat a devenit sursa dovedită a luxului şi autorităţii unor impostori. Această sursă poate fi regăsită până la ultimul act legislativ, inclusiv în protocolul care încă funcţionează şi care ar trebui eliminat. Avem un sistem public de tip lovitură de stat, în care cetăţenii sunt asemenea unor asediaţi. Ideea că această democraţie fără democraţie menţinută prin ameninţări directe nu poate fi clintită, perfect adevărată, ar trebui să pună serios pe gânduri societatea. După o justiţie relativă, fără perspectiva imediată a blocării statului mafiot, caruselul tembelizant va fi mişcat de alte interese, în fapt, cu aceleaşi finalităţi.

Situaţia internă a României nu trebuie doar ameliorată, ea trebuie schimbată din temelii. Schemele totalitarismului sunt cauza corupţiei şi degradării, permiţând aceste aiuritoare fraudări şi manifestări ale actului de reprezentare publică. Întregul centralism, care este suportul acestei degradări limită, va trebui eradicat cu o justiţie dreaptă, accesibilă. O altă înţelegere şi constituire a funcţionării statului, în totalitate diferite diferite, reprezintă posibilitatea schimbării. Polonia, Cehia sunt exemple care ar trebui invocate mult mai acut, drept exemple. Altfel, România devine o colonie în care reformele actuale sunt masca altor grupuri infracţionale.

Autor: Ioan Vieru

Sursa: Cotidianul