Cotidianul „Cotidianul” penetrat de agenții cotroceniști sub acoperire ai lui Iohannis
„Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa, în perioada 27-28 iunie 2024, la reuniunea Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles, Regatul Belgiei, anunță Administrația Prezidențială”, publica ieri sub forma unui articol de presă un acoperit al Cotroceniului, CD M, în Cotidianul.
Ba chiar, când a văzut revărsările de lături de la comentarii la adresa materialul de propagandă iohannist, redacția a închis comentariile după doar al șaselea. Astfel că subsemnatul, autor al acestui articol din Infobrașov și vechi comentator la Cotidianul, n-am mai avut ocazia să le torn și eu o găleată de lături în cap, nu de alta, dar ca să se asorteze cu culoarea articolului de presă ce camuflează comunicatul ridicol al Cotroceniului.
Ce face însă maestrul Nistorescu atunci când în redacție i se înșurubează sub pulpana presei libere acoperiți de la Cotroceni sau din servicii, fie ele de informații civile sau militare?
Nimic, după cum am văzut, iar cine tace consimte!
Departe de mine gândul de a-l suspecta pe Cornel Nistorescu de apartenență la servicii, întreaga sa carieră în jurnalism ar azvârli în ridicol o asemenea presupoziție.
Însă este posibil ca Nistorescu să închidă ochii la publicarea sub respectabilitatea deontologică într-ale presei, ce caracterizează Cotidianul, a unor comunicate sau poziții favorabile serviciilor de informații românești și străine, sau de propagandă prezidențială și guvernamentală?
Tot ce este posibil, în definitiv și presa e pe bani, iar Cotidianul trebuie să subziste și el. Spre exemplificare, iată comunicatul lui Iohannis camuflat sub un articol de presă din Cotidianul, așa, ca din întâmplare:
„Agenda Consiliului European include teme de actualitate, precum situaţia din Ucraina, securitatea şi apărarea Uniunii Europene, situaţia din Orientul Mijlociu, competitivitatea, fenomenul migraţiei, Marea Neagră, Republica Moldova şi aspecte legate de ameninţările hibride. De asemenea, liderii UE vor continua discuţiile privind noul ciclu instituţional al Uniunii, respectiv numirile la conducerea instituţiilor europene, în urma recentelor alegeri europene. Totodată, membrii Consiliului European vor avea discuţii în vederea adoptării Agendei Strategice pentru perioada 2024-2029 şi a Foii de Parcurs pentru reforma internă a UE.
Referitor la Ucraina, preşedintele Klaus Iohannis va reitera necesitatea continuării sprijinului pe toate dimensiunile, cu un accent particular pe asigurarea unui răspuns adecvat la nevoile militare imediate. Totodată, preşedintele României va accentua importanţa continuării sprijinului pentru Republica Moldova, atât la nivel european, cât şi în plan bilateral.
În domeniul securităţii şi apărării, liderii Uniunii Europene vor continua discuţiile de la Consiliul European din martie 2024. În context, preşedintele Klaus Iohannis va pleda pentru o acţiune puternică a Uniunii în vederea întăririi capacităţilor sale de apărare, în deplină complementaritate cu NATO.
Având în vedere faptul că Marea Neagră a intrat într-o nouă dinamică, din punct de vedere politic, securitar şi al conectivităţii, preşedintele României va sublinia importanţa crucială a Mării Negre pentru securitatea regională, dar şi pentru securitatea întregii Uniuni Europene şi va pleda pentru o nouă abordare strategică a Mării Negre la nivel european.
În privinţa situaţiei din Orientul Mijlociu, preşedintele Klaus Iohannis va insista ca UE să rămână în continuare angajată în regiune şi să contribuie la aplanarea conflictului şi la evitarea extinderii acestuia în zonă, ceea ce ar afecta direct securitatea Uniunii.
De asemenea, preşedintele României se va pronunţa pentru demararea unui proces politic ireversibil bazat pe soluţia celor două state. În ceea ce priveşte viitorul ciclu instituţional al Uniunii Europene, preşedintele Klaus Iohannis se va pronunţa….”etc, bla, bla, bla.
Iar acesta este doar un fragment din comunicatul cotrocenist înșurubat în Cotidianul, nedefinit ca atare, ci listat precum un articol al presei libere de sine stătător.
Există și o altă explicație, aceea că Nistorescu nu supervizează el personal toate aparițiile editoriale din cotidianul său, iar un agent al vreunui serviciu de informații este infiltrat în redacția sa într-o poziție cheie, din care decide publicarea unor materiale de propagandă ale Sistemului de Putere din România sub aparența editorială a unor materiale jurnalistice de sine stătătoare. După care dă năvală grăbit la casieria instituției căreia îi aparține.
Libiu Mateescu
autorul ca orice prost are obsesii si idei fixe ; Iohanis ! Iohanis , nu este nici mai bun si nici mai rau ca restul care l-au sustinut , si ca orice securist prost vrea sa-l scoata pe Iohanis țap ispasitor sa scape leprele lui din psd , pnl , usr . sa critice un jeg de postac pe Nistorescu , e cam mult .