Craciun fericit?
Sute si mii de batrani si-au petrecut Craciunul departe de familie, in caminele pentru varstnici, ultimul refugiu, de obicei fortat, pana la garsoniera din cimitir. In mare parte este vorba de oameni care au muncit o viata si au strans ceva din munca asta, dar, la un moment dat, au devenit povara, cu stangaciile batranetlor, pentru cei pe care i-au crescut si carora le-au incredintat, ca sa o duca mai bine, tot ce au reusit sa stranga intr-o viata. Caci acesti urmasi i-au plasat in binecunoscutele camine de batrani, cu cateva plusuri si cu multele minusuri, in primul rand instrainarea de mediul drag. Iar un camin de batrani seamana al naibii de bine cu viata in communism: se doarme in comun, se mananca la cazan, se traieste de-a valma si se respecta un program impus.
Unii batrani au norocul sa mai fie vizitati de cei pe care i-au facut si crescut, altii, cu speranta nemuritoare, privesc cu ochi goi peretele din fata, si cine stie ce imagini se deruleaza acolo.
Dar omul este un animal adaptabil sis tie sase agate de orice seamana cu o raza de soare. Iata, un catel de plus, un ursulet sau o poza poate fi o alinare pentru singuratatea de Craciun. Varstnicii, cu ce puteri au, isi impodobit bradul prin saloane si au asteptat cum se cuvine fiii sau nepotii, dintre care au fost multi prea ocupati cu sarmalele si au cam uitat sa vina.
Un asemenea exemplu, cu sfarsit totusi fericit, este si Ana Patras, care are 71 de ani. De doi ani, de cand a ajuns la centrul de varstnici, nu si-a vazut fiul. Joi seara a primit insa cel mai frumos cadou de Craciun. Baiatul ei a venit sa o viziteze. ”O venit in salon, mi-o adus un trening. M-am bucurat foarte mult, ca numai pe el il am”, spune femeia.
Frumos gestul baiatului. Si totusi sa-i fie rusine.
Departe de cei dragi, batranii au incercat sa transforme pentru o zi caminul intr-o adevarata casa.
”Ne-am colindat intre noi prin saloane si azi o sa vina si preotul sa tina o slujba si trece”, spune Ioan Contras, unul dintre batranii dintr-un camin.
Lacrima amara ajunsa pe zambetul cam fortat din coltul gurii ar trebui sa ne aminteasca, mai ales celor cu parinti deportati in vreun azil de batrani, de inegalabila “Ruga pentru parinti” a lui Adrian Paunescu.
Dan Bota
