Crăciunul uzurpat
35 de ani. De la „Crăciunul criminal” – în care o gașcă bolșevică a decis să marcheze „transmutarea” comunismului în globalism printr-o crimă ritualică, executată în ziua sfântă a Nașterii – trecem acum într-un nou scenariu, iar piatra kilometrică a noului setup este „Crăciunul uzurpat”.
S-au făcut eforturi monumentale pentru „legalizarea” cu succes a Guvernului ilegitim prin intermediul președintelui ilegitim. Ordinul fusese clar: până în Crăciun trebuie ca scenariul uzurpării totale a țării să fie executat.
De ce atâta grabă?
Pentru că totul se execută milimetric, nu se acceptă absolut nicio abatere de la scenariu. România trebuie să aibă totul pus pe tapet acum pentru ca bizonului să i se încetățenească în creier că ăstea sunt „autoritățile legale”.
Nu vi se pare ciudat că nu se mai vorbește nimic de alegeri?
Nu vi se pare ciudat că la televiziunile sistemului s-a dat ordin pe unitate să se revină la programul clasic, având cât mai puține inserturi politice?
Hai cu sarmaua, hai cu muzica, hai cu damblaua. Doar din când în când apar chestii „domestice” gen „autoritățile”, „Președintele României urează…”, „Premierul țării promite …” s.a.m.d.
E scenariu tipic de obișnuire. Plăvanul nu mai e ilegitim, Ciolacu nu mai e un învins în alegeri. S-a pus batista pe țambal. De ce?
Gândiți-vă bine. Mai țineți minte Crăciunul anului 2021? Vorbeați despre certificate verzi, iar prin ministere se clocea planul vaccinării obligatorii. Era, ca și acum, o tensiune mare în societate.
Plăvanul la fel de acru cum îl știți, la fel de impasibil, trăda totuși o teamă.
Autoritățile transmiteau prin canalele arondate(presă și TV) că „vaccinarea trebuie să fie obligatorie”.
Vă mai amintiți cum rahatul ăla de CNCD se ruga de Parlament sau Guvern să ia decizia „chipării” deoarece că ei sunt OK din acest punct de vedere?
Atunci s-a făcut și schimbarea la Ministerul Sănătății și, cu toate că lumea îl înjură, Rafila nu a mers așa cum mergea sistemul. Știu că atunci am făcut împreună cu foarte mulți cititori o interpelare la Ministerul Sănătății și ni s-a răspuns în timp record.
Cu toate că răspunsul era în linie cu sistemul, tonul era diferit, sugerând că urmează să se petreacă ceva. Și, după sărbători, s-a petrecut: a venit marea eliberare pe fondul începerii Operațiunii Militare Speciale din Ucraina.
Acum bănuiesc că e ceva simetric și tare mi-e frică să nu aibă legătură tot cu Ucraina.
Situația armatei Ucrainei este una disperată. Este atacată din 11 direcții diferite pe propriul teritoriu și din 8 direcții în Kursk.
Masacrul din Kursk e greu de descris. Sursele occidentale vorbesc propagandistic despre pierderile coreenilor(care, totuși, acolo sunt trimiși ca să se antreneze!), dar nu amintesc nimic despre – spun unele surse – cei peste 20.000 de morți ucraineni de-acolo.
Recent unii oficiali occidentali au scăpat în presă numărul pierderilor totale ale armatei Ucrainei, care ar fi de 1 milion. E fals!
1 milion erau prin primăvară-vară, acum sunt mult mai mulți! Dacă mai țineți minte, pe la începutul conflictului, Zelenskyi spunea la televizor că „urmează să vină armatele occidentale să apere Ucraina”.
În situația disperată de acum, asta e singura posibilitate. Și, vă reamintesc, Franța și Anglia au anunțat că au intenția să trimită soldați acolo, sub forma unor corpuri private de armată.
N-o mai amân, înțelegeți ce poate urma din toată asta! După starea de urgență energetică pe care-a dat-o Republica Moldova, nu lipsește decât o stare de alertă la noi, care apoi să fie, ușor, ușor, înlocuită cu una de urgență. Și-apoi „cătănie, cătănie și iar cătănie”!
Se schimbă ciclul și totul se va schimba radical.
Mă rog, nu-i unicul scenariu.
Peste tot sunt nervii întinși la maxim. În Serbia Occidentul a organizat un „Colectiv” ad-hoc, în Georgia e haos s.a.m.d. Dar, să știți, există și reversul de partea cealaltă.
În Coreea de Sud tentativa de instalare a stării de urgență a eșuat, iar Taiwanul de azi este – din punct de vedere al spiritului – similar Germaniei de Est față de Germania de Vest.
Pe insulă s-a introdus o cenzură atroce, oamenilor le este interzisă cultura chineză, diverși autori chinezi sunt scoși pe șest din librării și scrierile acestora circulă „pe sub mână”, asemeni scrierilor interzise pe vremea comunismului.
Tensiuni sunt de ambele părți ale noii cortine, motiv pentru care devine clar că va avea loc o tranșare în forță a situației. Însă, spre deosebire de 1989, acum în cădere liberă este ideologia occidentală.
Ați rămas surprinși de discursul lui Trump în ceea ce privește mișcarea trans?
Nu vi se pare ciudat că n-ați mai văzut reziștii izmenindu-se pe străzi pentru a protesta? De ce?
Pentru că asta e o forțare disperată a sistemului american, menită a salva ce se mai poate salva.
Absolut tot ce-ați văzut ideologie vestică, și care părea infailibilă, se dărâma pas cu pas. E un nou jucător pe planetă, necunoscut până acum. Dar, cu toate că ar trebui să ne liniștim, e cazul să ne îngrijorăm. Toate dezvoltările de acest tip se fac cu sânge.
La noi, din nou, sistemul e paralel cu realitatea. N-are habar ce joc se joacă și de aceea va fi jale.
Rețineți: se schimbă ciclul și totul se va schimba radical.
V-am spus de atâta amar de vreme că 2024 e un an de cumpănă. Sper să nu mai fim noi cei care înregistrează victime!
Autor: Dan Diaconu
Sursa: trenduri.blogspot.com/