Credite limitate pentru unitatile administrativ teritoriale

Credite limitate pentru unitatile administrativ teritoriale

0 263

Guvernul a stabilit ca unitatile administrativ-teritoriale, in anul 2008, pot contracta finantari rambursabile, prin imprumuturi de la bancile comerciale, de la institutiile de credit si prin emisiuni de titluri de valoare, in limita sumei de 3.000 de milioane de lei, in conditiile prevederilor Legii nr. 273/2006 privind finantele publice locale.
De asemenea, potrivit deciziei Guvernului, unitatile administrativ-teritoriale pot efectua, in anul 2008, trageri din finantarile rambursabile contractate sau care urmeaza sa fie contractate in limita sumei de 2.589 de milioane de lei.
Finantarile rambursabile contractate sau care urmeaza sa fie contractate de catre unitatile administrativ-teritoriale, cu incadrare in limitele stabilite, vor fi autorizate de Comisia de autorizare a imprumuturilor locale.
Limitele pe comune, orase, municipii si judete vor fi stabilite prin ordin comun al ministrului Economiei si Finantelor si al ministrului Internelor si Reformei Administrative, in functie de ponderea veniturilor proprii ale bugetelor locale pe fiecare categorie de unitati administrativ-teritoriale, raportata la totalul veniturilor proprii ale bugetelor locale pe ansamblul tarii.
Pentru finantarile rambursabile exprimate in valuta, cat si pentru tragerile din acestea, la incadrarea in limitele stabilite prin hotararea adoptata in sedinta de ieri, se utilizeaza echivalentul in lei al sumelor respective, calculat la cursul de schimb valutar avut in vedere in bugetul de stat pe anul 2008.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.