Cresterea si descresterea imperiului basescian

Cresterea si descresterea imperiului basescian

0 148
Basescu a fost orice in ultimii opt, mai putin presedinte.
Sef de partid, arogant, rege al celor care il adulau, smecher cand a fost cazul, paracios la forurile europene, semnatar de acte care nu ii intrau in atributii, dictator de ocazie, iubitor de blonde de la turism, stapan peste justitie, demisionar in cinci minute, iubitor de geamparale, acuzator la adresa Parlamentului, amant, tata care isi promoveaza in Parlamentul European progenitura agramata dar revarsand sexualitate, stapan satrapic asupra destinelor subordonatilor, taietor de fonduri, reorganizator al statului facut dupa coloana aplecata umil a PDL, flegmatic cu adeversarii, ignorant in ale regulilor democratiei, iubitor de Dacie in campanii electorale, dispretuitor al regulilor si normelor jocului democratic, neinteresat niciodata decat strict de imaginea sa.
Stapan imperial si arogant al destinelor romanilor timp de opt ani.
Ieri, insa, Curtea Constitutionala, plecand de la una din atributiinile sale, respectiv aceea de a verifica procedura prin care s-a desfasurat referendumul privind validarea sau invalidarea presedintelui suspendat sau ba, a luat o decizie logica. Aceea ca, cel putin pana in septembrie, cand putem afla pe bune cati romani suntem de fapt sau daca mai voteaza si mortii pentru noi, Basescu nu va mai dormi nici la Cotroceni si nici in vila Dante si va trebui sa foloseasca doar Dacia pentru a parea popular. Nu tu elicopter, nu tu Udrea.
Fara alte imprumuturi externe si smenozeli interne. Consideram ca in urma acestei decizii agitatul nostru suspendat va deveni si insomnic.
Oricum, mai exact, pana pe 12 septembrie cel mai popular sef de trib din PDL si iubitorul de geamparale nu poate redeveni presedintele unui stat pe care din toata fiinta sa l-a dispretuit – experienta ultimilor opt ani ne-a aratat acest lucru – dar l-a utilizat din plin in beneficiul sau.
Istoric vorbind, de la baile de multime pe care le practica la penultimul referendum din 2007, la hahaiala aroganta cand decidea taierea pensiilor sau salariilor, la indiferenta cu care comunica publicului eliminarea scolilor, distrugerea sistemului de invatamant si acapararea fondurilor FMI – in acest ultim caz fara a se realiza ceva practic, util si pe termen lung din acest fapt – Traian Basescu pare acum prin comparatie un simplu, un banal sef de aprozar de campanie.
Tatucul suprem al destinelor unei natiuni se consoleaza in aceste momente de neinteles pentru mentalitatea sa feudala prin conferinte la colt de strada unde angajatii presei ancorate din banul public coordonat de PDL inca isi mai fac timp sa vina.
Cum niciodata ratiunea sau bunul simt nu i-au fost ghid lui Basescu ci doar o patologica dorinta de putere si o aroganta de vanzator de ciunga adusa prin trafic si coasa la vanzare prin eludarea legii, ma astept chiar ca acesta sa declame in curand ca nu si-a mai incheiat ultimul mandat. Si de aceea mai are dreptul la o alta candidatura si implicit un nou mandat de presedinte.
Mergand pe aceasta logica schioapa, stimate domn Traian Basescu, mi-ar face placere sa te mai observ inca odata in fata urnelor.
 
Iulian Rinder
 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.