Crezul de a fi procuror – NU slugi conștiincioase și bine plătite ale mafiei!

Un bun prieten, stareț în provincie, mi-a telefonat azi. La sfîrșitul discuției, m-a întrebat dacă m-am gîndit vreodată să-mi scriu memoriile. Desigur că m-am gîndit, dar întotdeauna au fost alte cărți pe prim plan. I-am spus că anii mei între 1972-1989 i-am expus într-un serial, iar viața mea după 1990 este expusă în zeci de articole. Nu știa de serial, așa că i l-am trimis, ocazie cu care mi-am amintit un episod din viața mea de anchetator.

Acesta nu este un articol, este un text dintr-un articol de acum doi ani. Acest fragment ar trebui să îi facă pe procurorii cu conștință să demisioneze, să intre în politică, să muncească în agricultură, să emigreze, să intre în șomaj, etc. Dar ei nu vor face asta, vor rămîne slugi conștiincioase și bune plătite ale mafiei.
Iată ce înseamnă să fii anchetator adevărat iar pentru a afla adevărul trebuie să îți asumi toate riscurile.

„Și totuși, vă voi vorbi despre un dosar dîndu-vă o altă temă de gîndire. Într-o zi un lucrător de miliție îmi aduce cu propunere de arestare un bătrîn acuzat de săvîrșirea unei tîlhării la o stînă. Ține să îmi precizeze, chiar dacă nu avea nici o legătura cu cauza, că bătrînul fusese legionar.
Îmi pare rău că în aceste zile în care mi-am răscolit arhivele, nu am găsit nici o notiță despre acest caz. Nu mai țin minte numele acuzatului, nu mai țin minte amănunte despre dosar. Rețin doar că era un om plăpînd, care nu mai știu dacă s-a uitat vreodată în ochii mei și care la întrebările mele îmi răspundea cu o voce calmă și egală că este nevinovat, că nu a făcut nimic rău, că nu știe nimic despre fapta de care este acuzat. Dar pe sală erau 4 tineri care la unison declarau că l-au văzut pe bătrîn săvîrșind tîlhăria. L-am arestat.

Dar era ceva nu îmi plăcea la băieții aceștia, declarațiile lor perfect similare (ca în filmul „Z”) nu se învîrteau rotund, erau prea perfecte. Fac un plan și îi chem din nou la audiere. De data aceasta, în afară de întrebările legate strict de faptă, îi plimb prin multe întrebări colaterale, fără nici o legătură direct cu cauza. Surpriză! Declarațiile nu se mai potrivesc de loc! Știam ce trebuie făcut, dar asta era cel mai greu. Mă duc la șef și îi spun  că vreau să le dau mandate pe 5 zile. Șeful (adus recent din provincie, nici nu mai țin minte de unde, cinstit, destul de bun jurist dar fără nici o aptitudine de conducător, laș și care habar nu avea de anchetă) gata să cadă de pe scaun! Nu-mi aprobă arestarea.
Ies din birou și mă hotărasc – aleg insubordonarea și le dau celor 4 mandat de arestare pe 5 zile, neaprobate de șef. Dacă intuiția mă înșela, puteam să fiu dat afară din procuratură fără ca să am vreun motiv de a contesta, întrucît ar fi însemnat pe de-o parte insubordonare iar pe de-altă parte de 4 cazuri de arestare imputabilă.

Întrucît la sediul miliției din Săftica încă se lucra și nu exista arest iar sediul poliției SAI era pe Calea Rahovei, gard în gard cu sediul Direcției de Cercetări Penale a IGM, noi ne duceam temporar arestații în arestul direcției. În drum spre București, planul meu era făcut. Cînd am ajuns la direcției, îi mai las puțin în dubă pe reținuți și urc la Tudor Stănică, șeful direcției. Tudor, un om extrem de isteț, și el cu o intuiție remarcabilă și un excelent profesionist (chiar dacă la bază mi se pare că fusese strungar) prinde din zbor ideea și îi împarte pe flăcăi doi cite doi în celule diferite, unde avea informatori. Într-un timp foarte scurt, nu mai rețin, după o noapte sau două, l-am pus în libertate pe bătrînul legionar. Martorii povestiseră în celulă celorlalți deținuți cum săvîrșiseră ei tîlhăria!

Vă mai dau o temă de meditație, la care să mediteze și procurorii de azi, care se bizuie doar pe denunțuri și înregistrări telefonice sau ambientale.
Dacă nu aveam curaj să mă opun șefului, un nevinovat ar fi ajuns (din nou, după 40 de ani) în închisoare iar 4 tîlhari ar fi scăpat.

Mi-am asumat riscuri majore și am avut dreptate. Am cîștigat. Eu am cîștigat? Nu, au cîștigat adevărul și dreptatea. Exista o publicație a procuraturii generale, buletinul intern prin care se popularizau prin țară bunele și relele procurorilor. Am avut multe dosare în care rezultatul anchetelor mele părea că ține de domeniul miracolului – nu s-a scris nimic despre acestea. Singura dată cînd s-a scris despre mine, am fost prezentat ca procurorul abuziv care l-a trimis în judecată fără probe pentru furt din buzunare pe NVEV, un tînăr onest dintr-o familie bună, care nu lucra nicăieri întrucît de ani de zile se pregătea să intre la facultate. Nici o vorbă despre cazierul lui, nici o vorbă despre declarațiile martorului Ceapă.

Să fii un anchetator adevărat este, spun eu, un har de la Dumnezeu. Nu este suficient să fii absolvent de drept (să fiu sincer, nici nu este nevoie de asta). Dar ai nevoie de calități pe care nu le dobîndești prin cursuri ci cu care ori te naști, ori nu ai cum să le obții (intuiție, temeritate, capacitatea de a vedea jur-împrejur și de a selecta adevărul, capacitatea de sinteză și de analiză și multe altele). Altfel, ești doar un funcționar foarte bine plătit (astăzi).

Ce credeți, am greșit că m-am insubordonat?”

Dan Cristian IONESCU

Share on Facebook

Tweet

Follow us