CRIMĂ DE ÎNALTĂ TRĂDARE

Nota

Potrivit motivării semnate de procurorul general Daniel Morar pentru a-l exonera de răspundere şi a-l “împiedica” să-şi exercite “dreptul la un proces echitabil” în dosarul “Flota”, Băsescu se încadrează perfect în acest context; aşadar poate fi judecat şi condamnat chiar pe timpul exercitării funcţiei de preşedinte (cu atât mai mult cu cât, în urma demiterii sale prin vot popular covârşitor, este, în momentul de faţă, doar “guvernator”, numit în această funcţie de UE şi de “marele licurici”).

Politicienii care se pretind “patrioţi” şi “justiţiari”, Parlamentul cu majoritate USL şi Guvernul Ponta, Justiţia (cel puţin aia, câtă o mai fi ea, care nu are “pe naşul în suflet”) au şansa de a arăta că pot sancţiona cel puţin crima de Înaltă Trădare şi că pot repara netrebniciile unor “emanaţi”: hoţi, trădători, mişei şi/sau de-a dreptul proşti!

Întrebarea e: Vor?

Televiziunile şi ziariştii care se pretind “câinii de pază ai democraţiei” au un material “trăznet” pe care să lucreze în interesul “ţărişoarei”.

Întrebarea e: Vor?

Pot să ne arate că hoţia, mişelia, trădarea… nu s-au încuibat chiar la ei “acasă”?

 

 

Prof. univ. dr. Ioan Sabău-Pop

 

Imediat dupa ce a fost ales presedinte, la inceputul anului 2005, BASESCU s-a hotarat sa dea prima lovitura dubla, o lovitura de imagine, ca eliberator si salvator al unor cetateni romani rapiti in Irak, dar si o lovitura financiara, preluand o parte din averea lui Hayssam si 100 milioane dolari, suma platita ca recompensa “rapitorilor” si care, de fapt, au primit doar 5 milioane $.

OVIDIU EDUARD OHANESIAN (n. 1 ianuarie 1968, Bucureşti), era jurnalist la cotidianul

România Liberă când a fost răpit în Iraq, la 28 martie 2005, împreună cu Sorin Mișcoci (cameraman), jurnalista Marie Jeanne Ion şi ghidul Muhamad Munaf. Ei au fost eliberaţi la 22 mai 2005.

Se pare ca exista si telegrame Wikileaks despre aceasta afacere, trimise atat de la Bucuresti dar si din Irak.

Ovidiu Eduard Ohanesian: Răpirea a fost iniţiată la Bucureşti cu concursul serviciilor secrete şi al unui cerc restrâns de politicieni sub acoperire din vechea Securitate din jurul Palatului Cotroceni. Preşedintele ţării, Traian Basescu, a declarat imediat după eliberarea noastră că acţiunea a fost instrumentată în România. Am să vă fac o dezvăluire din volumul 2 al cărţii mele “Răpirea din Irak -Terorism de Stat cu Luare de Ostatici – Ancheta”.

Unul dintre iniţiatorii răpirii este generalul (r) Ion Ştefănuţ, fost şef al Direcţiei Antitero din cadrul SRI. Numele său figurează în raportul generalului (r) Ion Maranda, fost şef al Direcţiei de Protecţie Internă din SRI in anul 2005.

Omar Hayssam a fost doar o unealtă, o rotiţă în mecanismul răpirii. Conform declaraţiilor sale olografe date în 2007-2008 în faţa unui notar libanez, asupra lui Hayssam s-au făcut presiuni imense să treacă de la PSD la PD (actual PD-L) la începutul anului 2005.

A fost înlocuit cu dr. Yassin Mohammad, un apropiat al lui Traian Basescu, încă de când acesta era primar al Bucureştiului. Spun înlocuit pentru că Yassin nu a preluat numai o mare parte din averea lui Hayssam, ci şi responsabilităţile acestuia in afacerile Cotrocenilor pe zona Hamas-Hezbollah.

Într-o primă fază, răpitorii au fost membrii şi prieteni ai familiei americanului Mohammad

Munaf iar recompensa de 100 milioane $ ar fi ajuns usor in conturile lui Basescu. Ulterior ziaristii rapiti au fost preluaţi de o echipă condusă de un ofiţer al trupelor speciale ale lui Saddam Hussein, poreclit Abu Sahar. Aceştia i-au dus in zona Triunghiul Mortii (zona Iskandaria, Yussufia, Mahmudia), la 29 Km sud de Bagdad. Acolo au putrezit 51 de zile în susbolul unei ferme.

Ohanezian a reuşit să faca rost de un film din beci, realizat de trupele speciale americane Hostage Working Group. Abu Sahar este posibil să fi fost membru în brigăzile Moudh Ibn Jabal. Cert este ca a participat la execuţia britanicului Kenneth Bigley din 07 Octombrie 2004.

Răpitorii urmareau să obţină bani: un milion $/persoana.

S-a dovedit faptul că Basescu a folosit evenimentul răpirii în scopuri personale, financiare si electorale, acoperind adevăraţii vinovaţi şi dovezile pentru 50 de ani.

Basescu a platit o suma foarte mare rapitorilor, cca. 100 milioane $; nu se stie cat din ea

a ajuns la rapitori si cat a ajuns in alte conturi secrete; oficial rapitorii cereau retragerea trupelor, neoficial se cereau bani.

Eliberarea s-a produs în momentul în care Basescu a platit rascumpararea printr-un ofiter al serviciilor secrete romane care negociase cu rapitorii si poliţia irakiană, condusă de colonelul Moaied Abdel Kazem şi serviciul secret al Ambasadei SUA în Irak Hostage Working Group, condus de Daniel O’Shea au arestat o parte din răpitori şi au ajuns la familiile şi prietenii lui Abu Sahar.

In realitate Basescu a platit doar 5 milioane $,cate un milion pentru fiecare din cele 5 persoane aflate in ascunzatoare, adica cei 3 jurnalisti, Mohamad Munaf si jurnalista franceza Florence Aubenas, restul de 95 milioane $ au fost depusi intr-un cont bancar pe numele PROPHET, (adica „Profesorul” in limba araba).

Sa fie intamplator ca Hayssam ii spunea „Profesorul” lui Basescu, ulterior, in convorbirile telefonice?

Pe jurnalista franceza Florence Aubenas au gasit-o în beci. Era răpită cu vreo 3 luni

înaintea romanilor. Cel mai probabil ea este ofiţer sub acoperire. Ea a dat declaraţie semnată că a fost cu jurnalistii romani în beci.

Acum a dispărut de la ziarul Liberation, unde lucra. Au mutat-o. Altfel, o femeiedeosebită.

Multe servicii secrete irakiene, americane, româneşti (SIE, SRI, DGIPI), au fost implicate

in aceasta actiune. Din păcate, unii ofiţeri din cadrul acestor servicii, politicieni, jurnalişti, afacerişti sub acoperire au facut  joc dublu.

MUNAF este cetăţean american şi cel mai probabil, agent infiltrat pe langă teroristul Omar Hayssam pentru controlul acestuia.

Munaf a fost doar o unealtă ca şi Hayssam. Împreună cu fratele său Yussuf au concretizat prima răpire în teren, adică în cartierul Al Yarmook din centrul Bagdadului, zonă cunoscută ca Patru strazi, lângă Universitate.

Munaf a fost obiectul unui troc între serviciile SUA şi cele româneşti. A fost predat după eliberearea jurnalistilor romani, la ordinul Cotroceniului, de pe pamânt romanesc, de către fostul ambasador al Romaniei în Irak – ofiţerul deplin conspirat al SIE Mihai Stefan Stuparu acum ambasador NATO al lui Basescu.

Este în mâinile forţelor americane la închisoarea din Camp Crooper din 2005. Munaf a fost judecat şi condamnat de tribunalul irakian Shark El Kanat la moarte.

In 2008 S-AU PIERDUT DOCUMENTELE DE LA DOSARUL IRAKIAN AL LUI MOHAMAD MUNAF !!!!! Muşamalizare totală. Condamnarea la moarte a fost casată.

Se reia ancheta. Asta ca să vedeţi ce implicare uriaşă internaţională are cazul Rapirea din Irak.

 

Au existat contradictii, dupa eliberare, intre declaratiile celor trei jurnalisti.

Doi dintre jurnalişti au încercat să ascundă adevărul, adică implicarea lor în diversiune.

Se doreau eroi naţionali. Unul singur a spus adevarul,Ohanezian, şi a facut un pas lateral imediat ce şi-a dat seama de implicarea celorlalţi.

Azi Miscoci este cameramanul lui Basescu la Cotroceni, de Marie Jeanne Ion nu se mai stie nimic, doar Ohanezian a scris doua carti despre rapire, a facut dezvaluiri incendiare care confirma ipoteza implicarii lui Basescu si se judeca cu statul roman.

Hayssam este in Syria dupa ce Basescu l-a facut “scapat” din puscarie, tot ca sa-i inchida gura si sa nu mai vorbeasca despre “profesorul” care a condus intreaga afacere, si, desi s-a cerut, de sanchi, extradarea lui in Romania, Hayssam si-a gasit un culcus bun “in puscarie” in Syria pentru vreo 4 ani.

Cine l-a ajutat pe Basescu sa-l faca scapat pe Hayssam? Razvan Mihai Ungureanu.

O organizaţie privată, percepută ca o organizaţie puternică, Conferinţa Preşedinţilor Principalelor Organizaţii Evreieşti din America, îi trimite o scrisoare ministrului de externe de atunci, Mihai Răzvan Ungureanu, cerînd o favoare specială pentru un avocat israelian (!!!) al familiei lui Omar Hayssam.

Teodor Baconski, la acea vreme secretar de Stat în MAE, trimite la rîndul său scrisoarea procurorului general şi biroului DIICOT, ordonîndu-le, practic, să se supună.

Între timp, acestui avocat din Tel Aviv i se permite să se întîlnească de 3 ori, în secret (de două ori în puşcărie), cu Omar Hayssam, fără ştirea DIICOT – împotriva procedurilor penale din dreptul românesc.

Apoi, in baza unui referat medical aranjat si a cererii exprese a procurorului de caz (!?), Hayssam este eliberat si imediat fuge din tara cu avionul pe ruta:

Bucuresti, Chisinau, Viena, Liban (Beirouth). Americanii stiu insa tot; ne mai miram atunci ca BASESCU este la mana lor?

Ia ganditi-va la promisiunile matrozului fata de Orban, primul ministru al Ungariei, si daca acest comentariu postat mai jos este sau nu veridic ca moneda de schimb pt neprecupetitul cadou al liderilor budapestani!

D. B.

 

 

 

2. – Complicităţi şi trădări,

Și….nu numai in Transilvania.

 

2 Aug 2012 … Interviu cu prof. univ. dr. Ioan Sabău-Pop

Prin complicităţi şi trădări am ajuns să dăm judeţe întregi urmaşilor grofilor!

– Spuneaţi că la această oră noi suntem în situaţia în care din teritoriul României se

revendică de către urmaşii grofilor 230.000 de hectare din judeţele Mureş şi Harghita?

– După datele pe care le am de la prefecturi, sunt în jur de 200.000-230.000 ha de

 pădure  care se revendică din judeţele Mureş şi Harghita. Asta fără să cuprindem Haţegul, Sălajul, Munţii Apuseni, Bihorul, unde sunt revendicate, de asemenea, zeci de mii de hectare.

– Cât valorează toată această poveste?

– Dacă luăm în calcul şi restituirile averilor bisericeşti, în jur de 60 de miliarde de

euro… După anul 1990, în materia proprietăţii, s-au dat o serie de legi referitoare la restituire, la refacerea proprietăţilor de dinainte de 1990, în baza unor măsuri abuzive ale diferitelor entităţi ale statului român de atunci.

În principiu, măsura trebuia să fie luată, dar ea trebuia corelată cu realitatea,

trebuia să aibă la bază nişte documentări, nişte fundamente ale unor cercetări privind proprietăţile, pentru că noi riscăm să ne întoarcem la anul 1700 cu proprietăţile din Transilvania.

Practic, epoca feudală din Transilvania revine acum pur şi simplu în anul 2012, prin

lipsa de reacţie a statului român…

Prin legislaţia statului român, prin reacţiile de autoritate ale prefecturilor, ale

 consiliilor judetene…

Spre exemplu, am fost recent la Sf. Gheorghe şi am aflat că s-au dat circa 20.000

de hectare de păduri fie de către Prefectură, fie de către instanţele de judecată, prin inconştienţa unor judecători, a unor oameni cu drept de decizie în această ţară.

– Ce s-ar putea face în acest sens, pentru că situaţia este deosebit de gravă aşa

 cum o prezentaţi dumneavoastră?

– Problema este cu adevărat foarte gravă şi ceea ce s-ar putea întreprinde ar fi o

măsură legislativă care să împiedice producerea acestor fapte, a acestui fenomen, a procedurilor de revendicare şi de refacere a fostelor proprietăţi istorice, proceduri cărora statul român nu le poate face faţă.

-Mai exact… ?

– Mai exact, autorităţile statului român fie nu realizează, fie sunt inconştiente, fie

sunt parte la aceste complicităţi, fie miza o constituie sume foarte mari de bani. Prefectul judeţului Mureş a fost căutat să fie mituit.

Conducători din ocoalele silvice, inclusiv de la noi, au trecut de  partea cealaltă, cu

documente cu tot, unele falsificate, beneficiind de tot felul de avantaje, iar statul român nu are nicio reacţie.

 De exemplu, există o societate de avocatură din Cluj angajată de Regia Naţională a Pădurilor ca să o apere, iar această societate a trecut de partea cealaltă, pentru procente din suprafaţa pădurilor care se retrocedează.

 Sunt retrocedări la comandă, se retrocedează parcele întregi…

 Din câte cunosc, după Marea Unire, grofii din Transilvania au primit despăgubiri

pentru teritoriile încorporate României… Am în faţă documente, cum este şi acest Tablou al Moşiilor din 1934, care sunt documente foarte clare, sunt listele trecute şi sumele imense primite…

– Adică le-am dat o dată banii şi le mai returnăm şi proprietăţile?

– Noi le-am dat banii! Sunt cercetători care afirmă că România a dat în jur de 100 tone de aur despăgubiri pentru asta.

            Sunt două lucruri de precizat.

– că România a vrut să tranşeze această problemă datorită entuziasmului general creat, că a devenit o ţară atât de mare şi…

     – că România, în acea perioadă, era foarte bogată, avea rezerve extraordinare.

            Esenţial este acordul de la Paris din 28 aprilie 1930, care creează Fondul Agrar, România dând acolo banii pentru despăgubiri.

România, în acel moment, nu mai era datoare, era dator acel fond agrar care era considerat fond de garanţie, atât pentru noi, în calitate de stat care am preluat aceste proprietăţi, cât şi pentru ei, creditorii acestei sume, în calitate de persoane care au fost expropriate.

– Dumneavoastră sunteţi avocat din partea cui?

– Am apărat de exemplu prefectura judeţului Mureş, am apărat comisii locale,

comunale şi persoane care au avut semenea proprietăţi, bineînţeles mai mici, cei care au fost beneficiarii unui hectar sau două de pădure ca urmare a reformei agrare.

Din punctul de vedere al evidenţelor, cartea funciară este un document foarte important, riguros şi serios, dar ea a dispărut, şi atunci inginerii şi topografii fie au refuzat să lucreze cu statul român – vorbim de anii ’20 -, fie au plecat şi ei cu grofii, ducându-se unde erau plătiţi.

S-a lăsat problema aceasta în aer…

 În 1940, când a fost ocupată Transilvania, a venit Horthy cu două ordonanţe guvernamentale care au anulat reforma agrară şi a reînscris proprietăţile pe numele foştilor proprietari.

Această reînscriere se descoperă abia acum, şi statul român nu are reacţie nici în 1944, în octombrie, când se eliberează teritoriul Transilvaniei, nu are reacţie nici Regele atunci când ia măsuri de redresare a poblemelor din Transilvania, nu are nici guvernul muncitoresc al lui Dej, nici al lui Ceauşescu, aşa cum nu au nici cei de astazi.

Noi, astăzi, suntem în faţa efectelor ordonanţelor guvernului horthyst, care era de orientare fascistă, şi îl avea de exemplu pe Banffy ministru.

Banffy de la Sălaj, cel care a venit în septembrie 1940 cu armata ungară şi care a omorât la Trăsnea 263 de pesoane, revendică proprietăţile respective prin urmaşii lui.

Eu am adus documentelele.

            Guvernul României trebuie să meargă la Paris să recupereze acele 163 de volume de documente care păstrează toate arbitrajele pe care le-a avut România şi sumele pe care le-a plătit, apoi de la Fondul Agrar, să recupereze toate documentele care există…

– Cineva trebuie să plătească pentru trădare şi complicitate…

– toate guvernele din România au trădat şi au furat. Ar trebui să mai facă ceva şi pentru ţara asta, pentru ce a mai rămas din ea, pentru că trebuie să vă precizez câteva lucruri:

– în lipsa cărţilor funciare, ei vin, aduc cărţi funciare de la Viena, din Ungaria, în

 limba  germană, maghiară, le duc la tribunal – de exemplu, e un proces acum, în 9 iulie, la Brăila, la care merg pentru 29.000 ha –  unde documentele din dosar sunt cărţi funciare în limba maghiară, iar eu trebuie să contradovedesc. În arhivele statului român, ale fondului Ministerului Finanţelor, la fondul Cluj, se găsesc foarte multe documente, inclusiv  procese-verbale, liste, adrese, care sunt ignorate de autorităţile române. Există dirijări din exterior, complicităţi mari, trădări…

– Nu ne vindem ţara, o dăm gratis…!

– Eu îmi asum cele spuse…Este esenţial că în 1921 s-a făcut reforma agrară, este

esenţial că marile proprietăţi au fost preluate de statul român ca urmare a optanţilor unguri (nota D.G.: cetățenii de naționalitate maghiară din România sau cei de naționalitate română din Ungaria puteau să opteze pentru strămutarea în patria-mamă, bunurile imobile urmând să fie preluate de statul de plecare și, din ele, să compenseze pierderea cetateanului stămutat în cealaltă țară) şi a reformei grare, că noi nu am evidenţiat în forme scriptice, în cărţi funciare evidenţele.

Eu vin şi mă apăr cu ce este scris în cartea funciară, unde amărâţii nu şi-au înscris

 proprietăţile. S-au bucurat atunci, le-au exploatat câţiva ani, până în 1947, când au venit Amenajamentele Silvice, care au descurajat acest lucru, deoarece pădurea a fost luată de stat.

Statul român trebuie să dea legi care să îndrepte aceste lucruri; eu am doar nişte

 idei; eu nu fac parte din nicio structură de autoritate, eu sunt doar avocat şi cercetător, şi rămân uluit că noi trebuie să mai căutăm încă o dată un Horea care să se răzvrătească împotriva a ceea ce face statul român.

Acest lucru este foarte grav!

 

Prof. univ. dr. Ioan Sabău-Pop