Crin Antonescu la ultima aparitie in fata liberalilor?

Crin Antonescu la ultima aparitie in fata liberalilor?

0 520

Fostul președinte al PNL Crin Antonescu a declarat, miercuri, la concertul dedicat aniversării a 140 de ani de la înființarea partidului, că „foarte probabil este ultima oară” când se adresează unei „astfel de adunări liberale” și le-a urat liberalilor să aibă puterea de a apăra valorile în care cred, precum și Parlamentul și instituția parlamentară.
„140 de ani înseamnă mult. Este o vârstă extraordinară, un moment extraordinar. Ca întotdeauna când am celebrat astfel de momente, sunt stăpânit de o emoție, de la an la an, mai puternică. Foarte probabil este ultima oară când mă adresez unei astfel de adunări liberale și, de aceea, o fac cu tot sufletul, de aceea nu am, cu aceste cuvinte sau în spatele lor, nici interese, nici așteptări, nici rețineri”, a spus Antonescu.
El a subliniat că experiența PNL este determinată de identitatea sa.
„Vă spun, în ceas aniversar, cu tot dragul, cu tot respectul și cu toată inima, pesemne că partidele, ca și indivizii, nu pot hotărî cât trăiesc, ci cum trăiesc. Viața, experiența extraordinară a PNL este și acum, și va fi și în anii următori, determinată de identitatea sa, de cine este și de cum trăiește pentru România acest partid. Întemeietorii PNL, cei care apoi și prin intermediul acestui partid au întemeiat România ca stat modern, care au construit democrația interbelică, au fost cu certitudine o elită. Pretenția noastră, a tuturor liberalilor de după 1990, este aceea de a fi la rândul nostru o elită responsabilă, generoasă, dedicată, chiar slujitoare. Și elitele sunt, deși lucrând pentru contemporani și pentru vremea lor, sunt puțin și deasupra timpului„, a declarat Antonescu.

Fostul lider al liberalilor a susținut că „PNL este singura instituție care a construit pe durată lungă și a construit pe durată lungă pentru că mereu a avut ca articulații câteva principii și valori”.
„Urarea mea, la această vârstă extraordinară, este să aveți în continuare puterea de a crede în aceste valori și de a le servi, de a avea puterea de a apăra, prin vocația esențială și originală a PNL, democrația, libertatea, prosperitatea în această țară, statul de drept în această țară, de a avea puterea de a apăra Parlamentul și instituția parlamentară chiar când nu aveți majoritate, pentru că nu există istorie, democrație, fără Parlament puternic, de a apăra prezumția de nevinovăție chiar atunci când adversari politici sunt arestați, pentru că prezumția de nevinovăție între altele înseamnă, în mod esențial, statul de drept, de a apăra prin comportament (…) rolul politicianului și al partidelor politice în democrația actuală, de a crede (…) că singura sursă legitimă, durabilă și eficientă a puterii este cetățeanul”, a conchis Crin Antonescu.

Trebuie retinuta urarea prin care le doreste liberalilor sa aiba puterea de a apara Parlamentul si prezumtia de nevinovatie, chiar daca sunt arestati adversari politici.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.