Crin Antonescu – nu sunt de stanga!
Crin Antonescu, a comentat declaratiile lui Ion Iliescu potrivit caruia liderul liberal ar avea inclinatii de stanga, afirmand ca o astfel de apreciere din partea presedintelui de onoare al PSD ar fi mai degraba un compliment. Antonescu a tinut sa precizeze ca nu este de stanga.
„Domnul Iliescu, facand aceasta apreciere, imi face un compliment, pentru ca in viziunea domniei sale (…) a fi de stanga inseamna a fi deschis catre problemele sociale, catre problemele oamenilor nevoiasi. Eu nu sunt de stanga, il dezamagesc pe domnul Iliescu, nu sunt deloc de stanga. Dimpotriva, am avut si am in continuare o maxima retinere pentru ca simplul motiv ca stanga, in afara de a clama toate aceste sensibilitati si forme de solidaritate, n-a prea reusit sa rezolve aceste probleme cand a guvernat, cel putin in Romania”, a declarat Crin Antonescu.
El a explicat ca dreapta nu e o politica exclusivista, „asa cum concepe Iliescu”.
„Dreapta nu e o politica destinata doar celor bogati sau celor puternici, ci este politica menita sa dea sansa fiecarui membru al societatii sa traiasca mai bine, sa-si afirme libertatea si sa aiba niste drepturi pe care nimeni sa nu i le puna in discutie”, a explicat presedintele liberal.
Presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, duminica, la Pro TV, ca, in opinia sa, Crin Antonescu ar fi „un bun om de stanga”.
„Crin Antonescu nu prea are virtuti de om de dreapta care sa il motiveze ca om politic pur sange de dreapta. Chiar este deschis catre problematica sociala”, a spus Ion Iliescu.