(C)statul de drept
Da, o campanie de presa orchestrata dibaci impotriva unor institutii ale statului poate sa subrezeasca ordinea de drept. Poate sa vulnerabilizeze pilonii pe care se sprijina alcatuirea statala. Poate sa puna in pericol constructia sociala, asa cum e conceputa ea de catre decidentii politici care se intampla la un moment sa stabileasca felul in care trebuie croit statul. Jurnalistii ar trebuie sa fie excesiv de ipocriti sa nu recunoasca impactul pe care campaniile pe care le pornesc pe sticla sau in ziare il au in opinia publica si in interiorul institutiilor pe care le ataca. Sau al celor – cum este DNA, cum sunt parchetele sau organele de politie – care ar trebui apoi, cu neferita sintagma „sa se autosesizeze” dupa ce gazetarii le-au facut toata munca de documentare.
Da, toate aceste urmari sunt posibile in urma unor campanii de presa bine tintite si duse cu suficienta energie cat sa reuseasca. Din punctul asta de vedere, includerea de catre CSAT a campaniilor de presa pe lista elementelor susceptibile sa atenteze sa vulnereze stabilitatea Romaniei n-ar trebui sa aiba nici pe departe haloul prapastios si apocaliptic pe care i l-au desenat la repezeala reprezentanti ai mass-media si ai lumii politice Care au sarit deja sa demaste abuzul si profilul dictatorial al discutiilor purtate ieri in Consiliul Suprem de Aparare a Tarii, convocat de catre presedintele Traian Basescu.
Sunt convins ca o discutie libera, onesta si deontologica intre reprezentatii presei si cei ai institutiilor cheie ale statului s-ar fi incheiat cu aproape aceleasi concluzii. Chiar si gazetarii neprieteni ai Puterii – dar care si-au practicat inamicitia in mod argumentat si si-au sustinut-o cu probe irefutabile – ar fi admis ca efectul ultim al unor campanii concertate poate sa fie slabirea articulatiilor pe care se sprijina statul in actuala conformatie a democratiei mioritice. Reluarea cu obstinatie a unor teme in presa poate sa duca nu doar la macularea imaginii unor personaje sau institutii, ci si la demisii, demiteri si compromiteri.
Diferenta dintre decizia CSAT luata ieri si o discutie de acest fel, care nu s-a intamplat in idealitatea ei, este ca prima a fost o interpretare unilaterala a efectelor campaniilor de presa duse impotriva Puterii de diversele componente ale trusturilor de presa din Romania. Si decretarea presei factor de subrezire a autoritatii si legitimitatii statului nu este neaparat raul cel mare. Elaborarea listei este doar primul pas in mecanismul de aparare al statului. Al doilea o sa fie deja incaltat in bocanci de armata, daca amenintarea din partea presei este atat de mare incat sa necesita interventia organelor abilitate sa contracareze astfel de atacuri.
Oricare din derapajele – denaturarile, minciunile, calomniile – presei ar fi putut fi reglate in justitie de catre cei lezati, fie ei institutii sau persoane. Nu cred ca statul l-a dat in judecata pe Bogdan Chireac, fostul editorialist de la „Gandul” – unul din exemplele care justifica, se pare, decizia CSAT – pentru articolele pe care le scria impotriva firmei care o concura pe a sa in furnizarea de echipamente unui serviciu national cu care derula afaceri. Cum nu cred c-a facut-o nici in alte sute de cazuri in care pretinde acum ca s-a simtit amenintat. S-ar zice ca a lasat deliberat sa se acumuleze suficiente fapte de presa ca sa poate plasa acum media pe lista cu amenintari. Si cum presedintele s-a vadit de suficiente ori omul mutarilor cu bataie lunga, temerile oamenilor de presa – si nu vaicarelile mizerabile ale politicienilor – ca aceasta clasificare poate fi capul de pod al viitoarelor cenzuri par intemeiate.
Ar bine ca aceleasi spaime jurnalistice sa alimenteze si dorinta de a redefini statutul gazetarului si codurile deontologice si etice in virtutea carora actioneaza. Altminteri, Csat-ul de drept va fi mereu tentat sa se ocupe el de punerea ordinii in lumea presei.
Vifor Rotar
