CSU Brașov, campioană națională de tir, la junioare 1; Maria Culea, medalie...

CSU Brașov, campioană națională de tir, la junioare 1; Maria Culea, medalie de argint la individual

0 28

Echipa feminină de junioare 1 a CSU Brașov a cucerit titlul de campioană națională în proba de 10 metri pistol aer comprimat.
Echipa pregătită de Cristina Bălan a fost formată din Ana-Maria Culea, Mădălina Stângă și Antonia Bălan și a închis competiția cu 1616 puncte. Pe lângă succesul echipei, la București, Ana-Maria Culea a obținut și o performanță individuală remarcabilă, câștigând medalia de argint.
Sportiva a reușit să-și îmbunătățească recordul personal cu 4 puncte în finală, ajungând la 233.7 puncte, după ce s-a calificat de pe locul al treilea.
În cadrul competiției, CSU Brașov a mai fost reprezentat la categoria feminin de junioara Natalia Voinescu, iar la categoria masculin, Mihai Iordache, Eduard Gorincu și Sebastian Breazu au obținut locul 6 pe echipe.
Sebastian Breazu și-a îmbunătățit recordul personal cu 11 puncte. De asemenea, Octavian Breazu și Ștefan Bindileu au participat și ei în competiția băieților.
Performanța extraordinară a sportivilor brașoveni este cu atât mai remarcabilă cu cât aceștia se confruntă cu dificultăți în pregătire, având posibilitatea de a efectua doar un singur antrenament pe săptămână, fără a dispune de un poligon propriu.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.