Cu MIG-ul din… NATO de 1 decembrie la Braşov
Instituţiile statului au anunţat ieri că ceremonia militară din data de 1 Decembrie de la Braşov a fost amânată de la ora 13 până la ora 14.15. Aceştia au precizat că, în acest fel, parada militară va fi corelată cu aprinderea luminiţelor de Crăciun, eveniment care se va desfăşura în Piaţa Sfatului şi va începe la ora la ora 17.30.
Rasaliu a insistat pentru parada aviatică
Prefectul Braşovului, Marian Rasaliu, a anunţat că „marţi am primit o veste bună de la Ministerul Apărării Naţionale. La parada militară de la Braşov vom avea aviaţie militară. Braşovul va fi survolat de elicoptere şi de avioane de vânătoare”, a declarat Marian Rasaliu.
Prefectul a declarat că şi anul trecut a solicitat ca Braşovul să fie survolat de avioane militare, însă acest lucru nu a fost posibil. În aceste condiţii, în timpul paradei militare, deasupra zonei centrale a oraşului au zburat avioanele de mici dimensiuni ale aeroclubului de la Braşov.
În acest an, dacă vremea dacă vremea va permite, în timpul paradei militare, Braşovul va fi survolat de avioane şi elicoptere militare şi civile, precum MiG21 LancheR şi IAR 330 Puma Socat, din dotarea Forţelor Aeriene Române, respectiv avioane civile aparţinând Clubului Teritorial Braşov, precum AN-2, PZL-104, VILGA, IAR 46, ZLIN 526. Avioanele au făcut deja un prim test ieri, când au survolat oraşul.
Tot duminică, va avea loc defilarea trupelor terestre ale Garnizoanei, dar şi aterizarea la punct fix a unui paraşutist de la Aeroclubul Teritorial Braşov.
Ceremonie militară ce merită urmărită
Ceremonia militară şi religioasă de pe Bulevardul Eroilor va începe, în data de 1 Decembrie, de la ora 14.15, cu întâmpinarea prefectului judeţului Braşov, însoţit de comandantul Garnizoanei Braşov. După prezentarea onorului şi salutul drapelului de luptă, fanfara militară şi garda de onoare vor interpreta Imnul Naţional al României, după care va fi oficiat serviciul religios. În continuare vor fi ascultate alocuţiunile oficialităţilor.
Defilarea personalului şi a tehnicii va începe de la ora 15.00, pe traseul giratoriul Livada Poştei – Teatrul Sică Alexandrescu. Detaşamentul va fi format din comandant, drapele de luptă, precum şi din 17 plutoane de câte 19 militari din structurile MApN şi MAI. Vor fi prezentate 11 mijloace tehnice ale Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa”, trei ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov, patru ale Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Braşov şi ale Grupării Mobile de jandarmi „Burebista”, opt ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Ţara Bârsei” Braşov, două mijloace tehnice ale Poliţiei Locale Braşov, un mijloc tehnic al SRI, precum şi trei plutoane de la Academia Forţelor Aeriene Braşov. De asemenea, la eveniment va participa şi Spitalul Militar de Urgenţă „Regina Maria” Braşov, cu asigurare medical reală, stand de prezentare şi cu o ambulanţă de tip C (terapie intensivă) în coloana autospecialelor MApN.
Pe aleea pietonală dintre Parcul Nicolae Titulescu şi Bulevardul Eroilor, între 14.00 şi 16.00, instituţiile din MApN şi MAI îşi vor prezenta dotările specifice, respectiv tehnică, armament şi echipamente esenţiale.
Vânători de munte – perla ceremoniei
La ora 19.00 este programată „retragerea cu torţe”, una dintre activităţile tradiţionale ale Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa”. În jurul orei 19.15 va fi şi focul de artificii. Traseul detaşamentului de onoare, condus de un ofiţer şi compus din patru plutoane a câte 43 de militari, va fi: Biserica Neagră – Strada Mureşenilor – Bulevardul Eroilor – Comandamentul Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” – Sala Patria.
Pe lângă parada militară şi aprinderea luminiţelor de Crăciun, în 1 Decembrie, junii braşoveni vor organiza un eveniment. Astfel, începând cu ora 15.30, se vor depune coroane de flori la monumentului ostaşului necunoscut, apoi vor fi scurte recitaluri de muzică populară. Totodată seara de la ora şapte la Casa Armatei va fi organizat un dineu oficial, la care sunt aşteptaţi 300 de invitaţi.
Iulian Rinder