Cui dă socoteală BNR? Românii trebuie să știe – documente care confirmă trădarea lui Isărescu!
Doamnelor şi domnilor, printr-un concurs de împrejurări, am intrat zilele acestea în posesia unui set de documente care arată, fără dubii, că valuta şi aurul României sînt scoase, aproape zi de zi, din ţară.
Primul document se referă la scoaterea, în ziua de 25 martie 2002, a 20 de tone de lingouri de aur, cu destinaţia Germania.
Întrebat ce este cu acest transport, guvernatorul Băncii Naţionale a României mi-a răspuns, printr-un prieten comun, că, trimestrial, sînt depuse în bănci străine diferite cantităţi de lingouri, pentru a se obţine dobîndă – în cazul de faţă, ar fi fost vorba de cca. 20 de milioane de dolari. S-ar putea ca afirmaţiile d-lui Mugur Isărescu să fie corecte, dar ce ne facem că, în vreme ce se ştie de ieşirea aurului din ţară, nu mai există nici o evidenţă a repatrierii sale?
Aşa cum Aeroportul Otopeni are o evidenţă riguroasă a scoaterii aurului, de ce nu se găseşte nici o hîrtie cu privire la revenirea lui în România?
De asemenea, nimeni nu ştie care e destinaţia sutelor de milioane de dolari care se încasează, anual, ca dobînzi pentru aceste depuneri. Încerc să înţeleg termenul de prudenţialitate bancară – deşi în nici un Dicţionar al Limbii Române nu figurează cuvîntul acesta, prudenţialitate – dar prea multă secretomanie strică şi te face să intri la bănuială.
Bănuiala a devenit certitudine în momentul în care am primit un alt document, eliberat la 19 decembrie 2001 de firma HCS Transporturi Speciale, pe care îl voi citi în întregime, mai ales că e scurt:
,,Către Aeroportul Internaţional Otopeni – Director General. Conform contractului de prestări servicii 6284/13.05.1999 şi Actului Adiţional nr. 15264/18.12.2000 vor însoţi transportul de valori şi vor pătrunde pe pista aeroportului prin Poarta 1 în ziua de 20.12.2001 la cursa KLM 1360 pentru ora 12,30 (ora la care se vor prezenta la Cargo KLM toate documentele de expediere a valorilor ridicate de la S.C. Aurul Baia Mare) domnii Panait Ion şi Pecingine Nicolae, cu autoblindata B-36-HCS” – am încheiat citatul.
Evident, conducerea Aeroportului a aprobat cererea, precum şi însoţirea transportului de aur de către paza aerogării. În aprilie 1999 intrasem în posesia altor documente, tot referitoare la scoaterea aurului din exploatarea din Maramureş – în mod concret, era vorba de 325 de kg de lingouri, îmbarcate într-un avion de către firma româno-australiană Esmeralda.
Atunci, în cadrul unei întîlniri pe care conducerea partidelor parlamentare a avut-o la Palatul Cotroceni cu Emil Constantinescu şi cu membrii Guvernului, i-am înaintat şefului statului din acea perioadă o copie a setului de materiale şi l-am rugat să se implice, dacă nu ca preşedinte, măcar ca geolog. N-a făcut-o în nici un fel. După numai cîteva luni, şarlatanii de la Firma Esmeralda aveau să provoace, prin nepriceperea şi lăcomia lor, dezastrul ecologic cunoscut, care a prejudiciat grav imaginea României în lume.
Revin la transportul de aur din 19 decembrie 2001, în care nu mai apare Firma Esmeralda, ci e băgată la înaintare Societatea Comercială HCS Transporturi Speciale. Aceasta e patronată de un personaj extrem de dubios, pe nume Heinrich Schorsch, care conferă şi iniţialele firmei. Specimenul este un colaborator apropiat al d-lui Mugur Isărescu şi, de-a lungul timpului, Departamentul Anticorupţie al PRM a furnizat numeroase dovezi despre activităţile sale de tip mafiot.
Iată şi alte indicii ale caracterului ilegal al relaţiilor dintre Heinrich Schorsch şi Mugur Isărescu, ceea ce ne face să-l suspectăm pe acesta din urmă că, de fapt, n-a jucat cinstit niciodată.
Firma HCS reprezintă firma internaţională Handels Contor Schorsch GmSH Simmeral din Germania, cu care Banca Naţională a României a încheiat în data de 18 decembrie 1991 un contract-cadru pentru livrarea de mijloace de transport valori şi materiale pentru fabricat monede metalice, utilaje de tipărit bancnote şi înscrisuri de valoare, maşini de numerotat şi împachetat bancnote şi monede metalice, piese de schimb, aparatură electronică etc. Cu toate că Banca Naţională a României avea oferte din partea a 6 firme din SUA, Canada, Germania şi alte ţări pentru achiziţionarea de mijloace de transport de diferite tipuri şi capacităţi, s-a preferat firma HCS din Germania, care nu a prezentat nici o ofertă şi, fără să existe o comandă scrisă, au fost achiziţionate în anul 1991, prin această firmă, 20 de maşini, în valoare de 1.100.000 de dolari.
De asemenea, prin adresa nr. 8/505 din 23 mai 1991, eliberată de Direcţia Tezaur şi Operaţiuni de Casă din BNR, s-au cumpărat, tot prin firma intermediară HCS, încă 6 autoturisme blindate, de tip GmC, cu capacitate de 3,5 tone fiecare, în valoare totală de 973.800 mărci germane.
Din păcate, mijloacele de transport achiziţionate nu corespund cîtuşi de puţin condiţiilor de transport valori, în sensul că au 3 uşi de intrare în tezaur, în loc de una singură, iar cabina şoferului are uşa spre tezaurul din autodubă, ca să nu mai vorbim de faptul că uşile nu sînt prevăzute cu două încuietori diferite şi nu dispun de sistem de alarmă, ceea ce denotă că, din construcţie, aceste mijloace de transport au fost concepute pentru alte destinaţii. Totodată, maşinile importate pe sume atît de mari de cuplul Isărescu-Schorsch consumă o cantitate de carburanţi cu mult mai mare decît mijloacele de transport fabricate în ţară.
Problema de principiu e asta:
* cîte tone de aur au scos pînă acum din România gangsterii de la Esmeralda şi de ce beneficiază de aprobări legale, din partea Băncii Naţionale a României, a Direcţiei Generale a Vămilor, a Poliţiei de Frontieră, a autorităţilor aero-portuare?
* Unde în lume se mai petrece aşa ceva?
Am să trec acum la partea şi mai gravă a fărădelegilor săvîrşite pe Aeroportul Otopeni. Am aici nu mai puţin de 18 documente, care atestă scoaterea din România, cu o frecvenţă aproape zilnică, a valutei.
Documentul nr. 1. Banca Comercială a României solicită, în ziua de 10
decembrie 2001, accesul pe pistă pentru un, citez, ,,transport de
valori bancare la Zürich, cu compania Swissair”. Semnează director Marin
Treapăt şi şef de serviciu Viorica Frangeti.
Documentul nr. 2. Banc Post solicită accesul pe pistă pentru, citez,
,,un transport de valori bancare la Zürich, cu zborul SR 463″, în ziua
de 10 decembrie 2001.
Documentul nr. 3. Banca Comercială Română scoate iar valută spre Zürich, în ziua de 11 decembrie 2001.
Documentul nr. 4. Banca Comercială Română scoate valută, tot spre
Zürich, la 3 ianuarie 2002 – observaţi că nici nu se terminaseră
Sărbătorile de Iarnă, ce grabă mare pe ei!
Documentul nr. 5. Banca Română pentru Dezvoltare scoate şi ea valută din
ţară, la 4 ianuarie 2002, tot către Elveţia, cu cursa SR 463.
Documentul nr. 6. Banca Română de Dezvoltare mai scoate valută şi în 8
ianuarie 2002, tot spre Elveţia şi tot cu cursa SR 463 – a se remarca
faptul că directorul Băncii, Ilie Gheorghe, nu-şi asumă răspunderea,
semnează, de fiecare dată, altcineva pentru el.
Documentul nr. 7. Banca Comercială Română scoate din nou valută, la 14 ianuarie 2002, tot către Zürich.
Documentul nr. 8. Banca Comercială Română nu mai pridideşte cu scoaterea
valutei, schimbă compania Swissair cu compania Crossair, dar nu-şi
schimbă năravurile şi mai efectuează un transport, la 29 ianuarie 2002.
Documentul nr. 9. Banca Română pentru Dezvoltare scoate din nou valută
din ţară, la 29 ianuarie 2002, tot către Elveţia, iar directorul Ilie
Gheorghe se ascunde din nou, lăsînd pe altcineva să-şi asume
răspunderea.
Documentul nr. 10. Aceeaşi Bancă Română de Dezvoltare efectuează din nou
un transport de valută spre Elveţia, în ziua de 1 februarie 2002, iar
directorul Ilie Gheorghe tot nu semnează adresa, ceea ce arată că îşi dă
şi el seama de ilegalităţile respective.
Documentul nr. 11. Banca Comercială Română scoate valută din nou, la 11 februarie 2002, tot către Elveţia.
Documentul nr. 12. Banca Comercială Română dă în clocot şi efectuează un
alt transport, după 2 zile, mai exact la 13 februarie 2002, tot către
Elveţia.
Documentul nr. 13. Apare şi Raiffeisen – Banca Agricolă, care scoate şi
ea valută, tot în 13 februarie 2002, dar nu spre Zürich, ci spre Viena.
Documentul nr. 14. Banca Comercială Română scoate valută din nou, pe bandă rulantă, în 18 februarie 2002, tot către Zürich.
Documentul nr. 15. Reapare la orizont Banca Română pentru Dezvoltare,
care, la 19 februarie 2002, mai efectuează un transport către Elveţia.
Documentul nr. 16. Printr-o adresă către generalul Dan Gheorghe,
director general adjunct al Aeroportului Otopeni, BCR cere sprijinul
pentru efectuarea unui nou transport, după numai o zi, în 20 februarie
2002, tot către Elveţia.
Documentul nr. 17. Cu o frecvenţă ieşită din comun, aceeaşi BCR scoate
valută din România şi în 21 februarie 2002, tot către Elveţia şi tot cu
ajutorul generalului Dan Gheorghe.
Documentul nr. 18. BCR mai efectuează un transport, la 12 martie 2002,
tot către Elveţia şi tot cu ajutorul generalului Dan Gheorghe.
Doamnelor şi domnilor, voi pune la dispoziţia presei, în copie, cîte un set al documentelor respective. Nu cred că greşesc dacă voi spune, încă de acum, că ele sînt incendiare şi vorbesc despre corupţia din România mai mult decît toate Armaghedoanele luate la un loc.
Aşa şi numai aşa se explică dezastrul financiar-bancar în care se află România. Nimeni nu mai controlează pe nimeni, ba, dimpotrivă, fură, cot la cot, mai toate oficialităţile statului. Partidul România Mare a solicitat, în mod hotărît, în această dimineaţă, Curţii de Conturi declanşarea unei anchete ,,la sînge” la toate aceste bănci şi la Aeroportul Otopeni. Nici o justificare sau explicaţie nu se susţine – frecvenţa transporturilor de valută este prea mare pentru a nu da de gîndit că totul face parte dintr-un plan diabolic de jefuire a României.
Normal, cu asemenea gangsteri de braţ vom ajunge în vizorul Interpolului. România a încăput pe mîna hoţilor şi românii care se întreabă de ce nu sînt bani pentru pensii, pentru bursele studenţilor, pentru medicamente, pentru spitale – au acum un răspuns imposibil de contestat. Aici e nucleul dur al Mafiei: la Petrom, la Romgaz, la Termoelectrica, la Vamă, la Bănci, la Aeroportul Otopeni. Şi, pentru că tot se vorbeşte acum despre procesul de denominare, am să vă spun că singurul zero care trebuie eliminat de la coada leului este guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu!
CORNELIU VADIM TUDOR
(Text reprodus din revista „România Mare“, nr. din 16 iulie 2010)
Sursa: Ion Coja
