CUIBURI
Este un fel de mancare usor de preparat si putin costisitor. Iar acest fel de mancare poate fi introdus in meniu si ca gustare, dar si ca inlocuitorul unei supe sau ciorbe, in acest caz socotindu-se portia ceva mai mare – ma refer la numarul cuiburilor pe cap de mesean.
CUIBURI : Se ia bucata de salam mai grosut (parizer) si se taie felii cam de un o jumatate de centimetru grosime. Nu se indeparteaza pielita, de aceea este indicat salamul in invelis natural, nu din cel de plastic.
Se incinge grasime intr-o tigaie, fara anume indicatii, ci la alegerea dumneavoastra, dupa preferinte, dar trebuie tinut totusi cont de continutul de grasime al mezelului pe care il folositi.
Feliile se prajesc pana prind forma unui cuib. Se scot pe un platou. O parte din aceste cuiburi se umple cu o pasta facuta din hrean ras, mere rase, putin otet din vin si sare, proportia dintre ele stabilindu-se dupa gust. Cealalta parte se umple cu o pasta din ceapa taiata marunt si inabusita, dar fara sa-si schimbe culoarea, rosii taiate marunt, condimente dupa gust, dar fara sa lipseasca piperul – se poate pune si enibahar, coreandru sau altele, repet, dupa gust – arpagic taiat marunt, patrunjel verde si ulei de masline.
Cuiburile se servesc cu paine de casa taraneasca, coapta pe vatra, dar daca nu gasiti asa ceva, se poate si cu orice alt fel de paine, de preferinta insa din aceea „mai neagra”, de pilda graham, din tarate etc.
Se poate ca pastele folosite ca umplutura sa fie diversificate, in raport de gustul si fantezia dumneavoastra.
Dan Bota