Cum a fost cucerită Budapesta de un „sudist”: Generalul de cavalerie Rusescu, aflat in subordinea comandantului Armatei de TRANSILVANIA!

Referitor la ocuparea Budapestei de către armata română în august 1919 au existat unele dezbateri. Cînd a fost ocupată Budapesta, la 3 sau la 4 august 1919.
Pînă în prezent, data ocupării Budapestei a rămas în istorie cea de 4 august, conform generalului Gheorghe Mărdărescu, deşi o unitate a armatei române pătrunsese deja în oraş încă din ziua precedentă, nerespectînd dispoziţiile generalului.
Această faptă apare şi în lucrarea lui Constantin Kiriţescu, una dintre cele mai complete relatări ale războiului nostru dintre 1916 -1919. De aceea, memoriul generalului Rusescu, cel ce a intrat primul în periferiile Budapestei, înca din 3 august 1919.

Instrucţii verbale şi scrise, noteaza Generalul Rusescu, prevedeau şi un rol principal al cavaleriei cu un caracter de oarecare independenţă, ca inamicul sa fie izbit în toate direcţiunile, întors, şi să nu fie lăsat de-a se organiza.
În amurgul zilei de 31 Iulie, brigada IV Roşiori termină trecerea la Tissa-Köre la ora 24, şi ajunge la Pesz. Hayzonghios, unde se găseşte oprit escadronul de descoperire şi un batalion de infanterie ce luptase eroic cu inamicul pînă la ora 22. Din propria iniţiativă dau dispoziţiuni de atac şi la ora 3 dimineaţa brigada intră în fortza in cantonamentul la Pely!.
Se raportează situaţiunea şi la ora 9, fără a se a aştepta vreun Ordin, din propria iniţiativă, spre a nu se pierde timp, si  contactul cu inamicul , mă pun în marş în urmărirea acestuia.

Ordinul de Operaţiuni al Diviziei II (primit în marş)  confirmă aprecierea justă a situaţiunii de către brigadă. Acţiunea de la Pely şi urmărirea grăbită a brigadei IV a avut ca efect punerea în completa derută a Diviziei VI roşie. Pe distanţa de la Janoshida pînă la Tapyo Gyorgy, de peste 15 km, atat pe dreapta şi pe stînga drumului, inamicul aruncă disperat din căruţe şi abandonează cantităţi enorme de muniţii de infanterie şi artilerie precum şi multe mitraliere, prin culturi.

În noaptea de 1 August se cantonează în Tapyo Gyorgy, in contact cu grosul forţelor inamice de la Czegled.
După diferite informaţii şi după discursul lui Bella-Kuhn ţinut în Tapyo, am dedus că moralul Armatei maghiare roşii era cu totul slăbit şi situaţiunea guvernului zdruncinată.

În cursul nopţii de 2 August 1919  mi se completează informaţiile despre panica inamicului, care execută o retragere de la Abony spre Cyegled şi de acolo o pregătire spre ultima reduta  inainte de Buda-Pesta.
Încă de cu noapte încercuiesc inamicul cu recunoaşteri exacte de catre ofiţeri, şi , cu elanul invingatorilor, din propria iniţiativă, ghidat de ordinul general de la 30 Iulie, dau ordinul de operaţiune in fortza pentru ziua de 2 August,  In zorii zilei, arunc două escadroane şi apoi ,surprinzator , al 3-lea în spatele şi flancul inamicului, iar cu grosul forţelor mă îndrept spre Sörek Psz, de unde aştept mersul operaţiunilor.
În acest timp primesc ordinul de operaţiune al Diviziei II cavalerie pentru 2 August care mă îndreaptă, prin Czegled, la Alberty.Din judecarea operativa a situaţiunii la faţa locului, căci inamicul începuse retragerea, derog de la ordin şi mă îndrept spre Tapio Szt. Marton la Alberty unde se interceptează capul coloanei inamice.Pe şoseaua dintre Alberty şi Czegled se fac peste 3000 de prizonieri şi 4 baterii de diferite calibre, mai multe autocamioane plus unul blindat.Se poate deduce că dacă nu operam decît strict la primirea Ordinului şi strict in litera lui, pe lîngă că ar fi fost prea tîrziu, nu se obţineau rezultatele atît de hotărîtoare si mai ales, fără pierderi umane de ambele parti !

Pe cînd mă aflam în localitatea Alberty, pe la orele 14 soseşte cu excorta , automobilul cu reprezentanţii misiunii italiene la Buda-Pesta.Aceştia arătîndu-şi identitatea ne-au pus în vedere o adresă a Lt-colonelului Romanelli, preşedintele Misiunii, către Comandantul cavaleriei din această direcţiune, cu rugămintea de a  ma opri, stopand  aici înaintarea spre capitala Ungariei pînă la… sosirea răspunsului Antantei, alăturată fiind şi copia după telegrama noului guvern ungar către domnul Clemenceau...
Această împrejurare m-a pus în măsură să apreciez că situaţia la Buda-Pesta e disperată, că guvernul ungar nu mai poate face faţă împrejurărilor şi că recurge la expediente „salvatoare”… pentru a nu intra românii in Capitala Ungariei, socotită o mare infrangere!! 
Astfel o acţiune temerară maghiara şi prin surprindere ar putea avea şanse de reuşită cu efect hotărîtor în întrega Ungarie, mobilizand armată şi particulari, şi apoi sa beneficieze că pe acea direcţie nu mai sunt alte trupe mai avansate ca ale noastre (brigada IV Roşiori).

Evident intervenţia misiunii italiene nu am luat-o în serios, dar nu o puteam lăsa nici să plece înapoi şi am crezut necesar că trebuie să o trimitem Marelui Comandament, cu actele originale, arătînd şi situaţiunea că mă voi îndrepta spre Buda-Pesta, iar misiunea prin orice mijloc, să fie oprită. Acest raport, mi se pare, l-am adresat si Marelui Cartier General. 
După expedierea misiunii împreună cu „situaţiunea reala”, văzînd că, pînă la ora 15, nu primesc raportul situaţiunei de la Czegled, care nu era terminată, amîn înaintarea la Pesta şi dau un ordin de operaţiuni, prin care îndreptăm întreg regimentul 11 Roşiori la Czegled, iar cu Reg. 6 să se termine capturările de prizonieri si materiale de lupta, pe tot lungul şoselei.
Din aceasta se poate deduce că, potrivit împrejurărilor, am renunţat a pleca la Buda-Pesta în acea seară. 
Pe dată însă ce, în timpul nopţii, am primit informaţii mai clare de la Regimentul 11, inclusiv de capitulare a Corpului I Armata roşie şi a diviziilor de la Czegled dau ordinul de operaţiuni ofensive pentru 3 August 1919. În darea ordinului de operaţiuni am fost ghidat de ordinul Diviziei II cavalerie care îmi făcea cunoscut că încă din data de 2 August sunt pus sub ordinele Diviziei VI-a.

Astfel, potrivit situaţiei, am prevazut ca Regimentul  11, cu cinci escadroane, o secţie de artilerie şi două grupuri de de mitraliere să termine operaţiunile la Czegled şi spre Sud. Regimentul 6 să lase un escadron şi două plutoane pentru paza prizonierilor şi a întreg materialului de la Czegled la Alberty, iar cu restul de trei escadroane şi două plutoane; o secţie de artilerie şi două grupe de mitraliere, sub conducerea mea directă, să mă îndrept in fortza spre Buda-Pesta.
Pe la orele 9 dimineaţa (3 August) cînd mişcarea se declansase deja, primesc, la Alberty, ordinul Diviziei VI-a prin care se ordonă ca brigada IV să acţioneze în direcţia Czegled – Keckskemet pentru a termina încercuirea inamicului la Sud. Fără cea mai mică ezitare şi fără a-mi trece prin gînd că pot comite cea mai mică călcare de ordine, fiind in contact direct cu inamicul, menţin ordinul de operaţiune dat, punînd în vedere puternicului Regiment 11 a executa singur şi în întregime, spre sud, ordinul Diviziei VI-a, pe care i-l alătur în original, aceasta din analiza cu chibzuintza si judecarea situaţiunii reale.

Astfel dacă aş fi reversat mişcarea celor trei escadroane ale Reg. 6 Roşiori de la Vest (dinspre Buda-Pesta) la Est (spre Czegled) ale cărui elemente erau deja pornite, s-ar fi pierdut peste două ore, iar recunoaşterile efectuate , nu ar fi trebuit abandonate.
Se ajungea la Keskemet, (la 50 km de Alberty) prea tîrziu şi Regimentul. 11 ar fi trebuit să opereze tot …singur, căci învăluirea nu ar fi putut avea efect decît făcută cu repeziciune.
Mai mult, efectivele regimentelor Brigadei IV Roşiori, adica 6 escadroane cu efectivul de 150 cai dădea o tărie Regimentului 11 ca a unei brigăzi, avînd pe lîngă 2 grupe tunuri şi grupe de mitraliere. Apoi încă din ajun, cu acţiunea energică a numai 3 escadroane s-a influenţat capitularea. 
Corpul I Armată, cu atît mai uşor ar fi fost capturat mai cu seamă că în rîndurile inamicului demoralizarea era acum mai mare.
Deci cu credinţa că execut o acţiune bine judecată şi temerară – cu riscul şi sacrificiul însăşi al persoanei mele, căci în tot timpul m-am aflat calare în capul coloanei, cer să execut nu numai ordinul, dar chiar mai mult.

Ajuns în înprejurimile oraşului, la răspînteea Sarvasz-Cz, am surprins mai multe companii cu piramidele făcute şi o baterie gata de tragere. Pentru a nu pierde o clipă, am impus celor peste 1.000 de luptători inamici să se împrăştie imediat sub ameninţarea de moarte a tunurilor şi o patrulă a fost lăsată a scoate închizătorile de la arme şi a demonta tunurile adverse.
Abia la urmă, am aflat că rolul celor două companii şi al bateriei inamice era de a mă opri… pînă la sosirea delegaţiei guvernului şi sub presiune, să renunţ la înaintarea trupelor romanilor spre oraş.
Într-adevăr nu străbat decît vreun kilometru şi sunt întîmpinat de alta delegaţie de trei a guvernului unguresc ce venea în goana automobilului, ca să mă roage a mă opri, avînd… comunicări importante.
La rîndul meu i-am rugat să mă scuze, dar sunt în timpul de trap şi nu pot opri coloana; după care, am parcurs o distanţă de încă trei kilometri, şi cînd am apreciat că am întrega capitală în bătaia tunurilor, am oprit. Plouînd torenţial, am intrat într-o locuinţă şi am angajat următoarele tratative: Delegaţia îmi spune:
– „Guvernul ungar se află întrunit într-un consiliu şi vă roagă a vă retrage cu trupa.”
Am răspuns:
– „Nu numai că nu mă retrag, dar imediat voi intra în oraş şi oprirea de înaintare nu o poate ordona decît Comandamentul Superior Român la care, le spun că trebuie să se adreseze; şi în faţa delegaţiei dau ordin  tunurilor a fi puse în pozitie de tragere asupra oraşului (5-6000 m)”, după care adaug:
– „Timp nu este de pierdut, orice tratative altele decît ce priveşte trupele mele, nu le pot trata eu, şi dumnealor să se adreseze Comandamentului Armatei Române, la Törek Szt Miclos.” 
Delegaţia în faţa mea comunică Guvernului la telefon hotărîrea. Răspunsul, tot telefonic, a fost că autoriză delegaţia lor a se duce la M.C.G. , iar eu să trimit un delegat la Consiliul lor de Miniştri. Le-am făcut cunoscut că voi veni chiar eu, fixîndu-le că dacă pînă la orele 20 tratativele nu vor fi terminate, bombardez oraşul! Odată cu plecarea misiunii, am raportat şi situaţia.
La Consiliul Guvernului Ungar, am ajuns la ora 18:30. Venise şi căpitanul Mihăilescu ce intrase cu un escadron dinspre Malxasföld, Est-N-Est Pesta. Guvernul lor îmi comunică: … aşteaptă sosirea şi a delegatului misiunii italiene, locotenent-colonel Romanelli. Le răspund că e de prisos şi că nu se poate schimba întru nimic hotărîrea mea.
Consiliul îmi face cunoscut că situaţia este dificilă că populaţia e agitată, că 20.000 de lucrători armaţi se vor răscula, iar 3 regimente ce au în oraş, poate, că nu vor putea fi stăpînite la intrarea armatei române.
I-am asigurat să nu aibă nici o teamă, că armata română va menţine ordinea cea mai perfectă în Buda-Pesta, că trebuie să intru şi să îmi pună la dispoziţie cazarma husarilor „Herzog Ioseph” („Lenin”)  care să fie evacuată de trupele ungare. (Era răspîndit zvonul că toate cazarmele erau minate, dar n-am dat crezare).
Discuţiile prelungindu-se, le pun în vedere că armata roşie întregă este capitulată, oraşul e încercuit de trupele noastre şi catastrofa e inevitabilă. O singură concesie ce le pot face este ca grosul forţelor mele (real nu mai avem mai mult decît cele trei escadroane, 2 plutoane, 2-3 tunuri de calibru şi 2 grupuri de mitraliere) să fie oprite, pentru noapte, acolo unde se găsesc, iar în oraş să nu intre decît Brigada IV, deja sosită cu mine.

Ora fiind avansată, le pun în vedere că din eroare am uitat a contramanda ordinul ca la ora 20:30 dacă nu se termină tratativele bombardamentul să înceapă chiar fiind eu înca in oraş.
Consiliul cedează! Şi la ora 20:00 (8 seara) un ofiţer de legătură ungur este trimis cu ordinul meu ca trupa să intre în oraş! 
La cazarmă am primit defilarea trupei. Apoi am revenit în oraş şi am luat „cartier” la hotelul „Dunapalota” (Rietz) la care erau ofiţeri italieni şi francezi…
A doau zi, 4 August, am fost rugat din nou pentru a scoate trupa din oraş. Le-am raspuns că sunt şi rămîn, şi în caz contrar, mă retrag la punctul iniţial din ajun şi încep operaţiile de bombardament…

Pe la ora 10, a doua zi, 4 august, soseşte de la Viena o delegaţie engleză şi franceză care cere a o primi în audienţă. Din conversaţia oficială, delegaţia lasă să se înţeleagă că ar fi bine să nu se ocupe Buda-Pesta, şi mai mult ar fi voit să cunoască situaţia.
Le-am răspuns că sunt chestiuni ce nu mă privesc pe mine, şi cît despre situatie, nu cunosc decît aceea că … sunt cu Brigada IV Roşiori la Buda-Pesta, şi că Armata lor... roşie a capitulat la Czegled, şi  împrejurimi. Unde este, întf-un fel, prizoniera...
Delegatul francez, Bachet, m-a lăsat să înţeleg că ar voi să vorbească cu mine în mod confidenţial. Ce-mi spune persoana: „În această conversaţie mi-a comunicat că la Viena, sub auspiciile Antantei, se voieşte a se constitui un guvern ungar şi se urzeşte a se opri înaintarea armatei române şi ocuparea Buda-Pestei. Apoi adauga: Dorinţa, însă a misiunii franceze, şi crede că a întregii Franţe, este ca armata română să înainteze şi să ocupe, cît mai repede, oraşul...
Le-am răspuns că acesta este fapt împlinit încă de ieri şi armata română continuă înaintarea. Crezînd importanta această declaraţie a delegatului francez, l-am rugat a veni personal cu mine la comandamentul trupelor din Transilvania.
În drum spre Manor, l-am prezentat comnadantului meu, D-lui General Mărdărescu cu care a convorbit. Acestea sunt toate detaliile a căror exactitate se poate vedea din ordinele originale pe care sunt trecute şi orele….

Share on Facebook

Tweet

Follow us