CUM A SCAPAT PRIMUL MINISTRU DE O ATERIZARE FORTATA !!

CUM A SCAPAT PRIMUL MINISTRU DE O ATERIZARE FORTATA !!

0 570

NU ESTE GLUMA, Ponta a confirmat incidentul. Directorul Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI), Ioana Avădani, desigur, nimerindu-se si ea in avion, a povestit pe Facebook ce s-a întâmplat. Cam penibila postarea, din pacate sefa independentilor de la „Jurnalism”, nu prea le are cu scrisul:

„The bumpiest flight I’ve ever had! Smucituri şi goluri de aer, derapaje (da, şi avioanele pot derapa pe aer), all that jazz. Cam 10% la sută din pasageri au borât. Pe bună dreptate, aş zice. Stewardesa ne-a spus-o pe aia cu „stimaţi pasageri, vă rugăm, păstraţi-vă calmul”. Am ratat aterizarea din cauza vântului…Ioana Avădani

În aceste clipe de restrişte, mă gândeam că, dacă e vreo vecinătate care să aducă un dram de alinare, d-apoi cea a marilor oameni de stat e aceea. În fine, am aterizat şi, credeţi-mă, piloţii şi-au meritat aplauzele! La debarcare, delegaţia oficială s-a suit în microbuzul de protocol. Mai puţin premierul, care s-a alăturat pasagerilor de rând, borâtori, palizi şi râzând isteric, ca oamenii care tocmai au învăţat că viaţa e importantă. Pentru această decizie, premierul Ponta are de la mine un DA.

Într-o notă mai personală, pe finalul spiritul critic n-a parasit-o:

1). delicioasă dilema doamnei de la Protocol, care nu ştia pe cine să urmărească cu umbrela: pe premierul autobuzist sau pe al doilea om în stat, din microbuz ?

2). A dispărut aparatul de chemat taxiuri de la Sosiri Interne. Dacă vii de la Cluj, „la ce-ţi trebă taxi? „, a scris Avădani pe rețeaua de socializare.”

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.