CUM AU FOST INFLUENTATE DE AMBASADORII SUA RELATIILE ROMANO-AMERICANE

După 1989, SUA au acreditat în România următorii ambasadori: Alan Green (1989-1992); John R. Davis Jr. (1992-1994); Alfred Moses (1994-1997); James Rosapepe (1997-2001); Michael Guest (2001-2004); Jack Dyer Crouch II (2004-2005); Nicholas Taubman (2005-2009); Mark Gitenstein (din 3 august 2009). Dintre aceÅŸtia, doar 2 ambasadori au fost diplomaÅ£i de carieră – John R. Davis Jr. (1992-1994) ÅŸi Michael E. Guest (2001-2004), ceilalÅ£i 6 fiind persoane desemnate de PreÅŸedintele SUA din afara sistemului diplomatic, "adeseori ca o recompensă pentru prieteni politici".

Este vorba despre: Alan Green Jr., Alfred Moses, James Rosapepe, Jack Dyer Crouch II, Nicholas F. Taubman ÅŸi Mark Gitenstein Deci, în acest interval de 22 de ani (1990 – 2012), doar timp de 5 ani ambasadorii americani au fost ambasadori de carieră, în restul de 17 ani, în România, au fost acreditaÅ£i ambasadori "politici" – în mod evident, mai puÅ£in familiarizaÅ£i cu uzanÅ£ele diplomatice ÅŸi cu regulile ConvenÅ£iei de la Viena privind relaÅ£iile diplomatice ÅŸi tentaÅ£i să folosească diplomaÅ£ia publică, încercând – unii dintre ei – să influenÅ£eze, ÅŸi în acest fel, deciziile autorităţilor de la BucureÅŸti.

Dacă adăugăm ÅŸi faptul că Michael Guest avea propriul său "război" în interiorul Departamentului de Stat ÅŸi încerca să-ÅŸi folosescă prezenÅ£a la BucureÅŸti ÅŸi pentru aceste obiective, vom observa că doar timp de 2 ani, în perioada de după 1989, SUA au avut la BucureÅŸti un singur ambasador – diplomat de carieră ( John R. Davis).

Ar fi interesant de văzut însă ÅŸi raportul între ambasadorii SUA – diplomaÅ£i de carieră ÅŸi "political appointees" – trimiÅŸi în ultimii 22 de ani în alte ţări – Polonia, Rusia, etc., pentru a judeca importanÅ£a strategică acordată României prin comparaÅ£ie cu celelalte state din Europa Centrală ÅŸi de Est , sublinia, intr-o carte a sa fostul premier ADRIAN NASTASE, cunoscut profesor de Drept International, autor a numeroase studii si carti in domeni.

Sigur, în sistemul american, preÅŸedinÅ£ii nou aleÅŸi au dreptul să trimită sponsorii din campania electorală sau "prieteni politici", ca ambasadori.Aceasta este o practică curentă. TotuÅŸi procentul acestor "political appointee" nu trebuie să depăşească 10% din numărul total al ambasadorilor ÅŸi ei trebuie să obÅ£ină un aviz din partea Senatului.

Aceste reguli le-am introdus ÅŸi eu în MAE în 1990, în condiÅ£iile în care erau presiuni enorme din partea celor care, din afara ministerului, se " ofereau" să plece ca ambasadori. In mare măsură, aceste reguli s-au păstrat. Este de discutat dacă pentru o Å£ară ca România este mai bine ca ambasadorul american desemnat să fie diplomat de carieră sau să fie numit politic.

Există avantaje ÅŸi dezavantaje Un diplomat de carieră poate folosi mult mai eficient "maÅŸinăria" ministerului de externe pentru a "răspândi" comunicările sale, într-un sistem birocratic eficient, obÅ£inând pe "orizontala" agenÅ£iilor o acoperire mai bună.

Un ambasador numit politic, poate stabili, în schimb, o comunicare directă cu preÅŸedintele sau vice-preÅŸedintele SUA ÅŸi, pentru anumite proiecte concrete, poate fi mai eficient. In schimb, cei din Departamentul de Stat ar putea fi tentaÅ£i să nu-i dea suficientă atenÅ£ie, ÅŸtiind că numirea sa este legată strict de durata preÅŸedinÅ£iei, iar cei la o vârstă mai înaintată – trimiÅŸi într-o formă de sinecură – la plecarea de la post ies, de fapt, complet, ÅŸi din sistemul politic/diplomatic.

Ambasadorul numit politic vine ÅŸi pleacă, părăsind Departamentul de Stat, experienÅ£a lui cu România pierzându-se astfel. Voi încerca să-i prezint, pe scurt, pe cei 8 ambasadori americani acreditaÅ£i la BucureÅŸti în perioada 1990-2012, ÅŸi rolul lor în evoluÅ£ia relaÅ£iilor bilaterale, aÅŸa cum le-am văzut eu. Alan Greeen Jr. a fost numit politic, ambasador în România, de către preÅŸedintele George Bush, la 10 octombrie 1989. El se ocupase de campania sa electorală, aÅŸa cum se ocupase, mai înainte ÅŸi de cea a lui Gerald Ford ÅŸi de cea a lui Ronald Reagen.

Fără experienţă diplomatică, "Punch", în vârstă de 64 de ani, când a ajuns la BucureÅŸti, crezând probabil că România lui CeauÅŸescu este o oază de liniÅŸte ÅŸi ambasada un loc de odihnă , a intrat direct în "revoluÅ£ie" (el îÅŸi prezentase scrisorile de acreditare lui… Nicolae CeauÅŸescu, la 7 decembrie 1989).O persoană plăcută, cu un stil direct, uneori cinic, Alan Green jr. era evident depăşit de "nebunia" evenimentelor, din România (mineriade, securitate, bătălia FSN-opoziÅ£ie, alegeri, ConstituÅ£ie) ÅŸi de cele internaÅ£ionale cu reverberaÅ£ii în România (invadarea Kuwaitului de către Irak, reunificarea Germaniei, destrămarea URSS, destrămarea Iugoslaviei).

Din fericire, el era "dublat" de Larry Napper, numărul 2 la Ambasadă (Deputy Chef of Mission), având, probabil, ÅŸi conexiunile necesare pe zona serviciilor.

Niciodată, Alan Green nu a venit singur în audienţă la mine, la MAE. Era întotdeauna însoÅ£it de Larry Napper – un diplomat extrem de inteligent ÅŸi de eficient care învăţase ÅŸi limba română. De altfel după 1991, el a fost numit director la Oficiul pentru URSS, respectiv CSI,din Departamentul de Stat ÅŸi apoi trimis ambasador, succesiv în Latvia (1995-1998) ÅŸi Kazahstan (2001-2004).

Din 2005, a fost profesor la Univeritatea din Texas ÅŸi director la Scowcroft Institute of InternaÅ£ional Affairs. Este ÅŸi membru al Council on Foreign Relations, în echipa care se ocupă de relatiile dintre SUA ÅŸi Turcia. După, Alan Grren, a fost desemnat ca ambasador în România, la 2 decembrie 1992, John R.  Davis Jr.. Misiunea lui s-a încheiat în august 1994. John Davis Jr., în vârstă de 65 de ani la sosirea la post, fusese deja ambasador (interimar ÅŸi apoi numit) în Polonia, în perioada 1983-1990. Un diplomat cu o mare experienţă. DiscuÅ£iile mele cu el pot fi urmărite în volumele "România după Malta".

A urmat Alfred H. Moses, în vârstă de 65 de ani la numirea sa ca  ambasador (29 septembrie 1994) ÅŸi care a rămas la post până după alegerile prezidenÅ£iale din România din 1996 – câÅŸtigate de Emil Constantinescu – plecând din BucureÅŸti la 11 august 1997.Alfred Moses a fost consilier juridic al preÅŸedintelui Jimmy Carter, dar ÅŸi preÅŸedinte al American Jewish Committee, înainte să vină în România. Intr-un articol publicat în New York Times, în 1996, el povesteÅŸte că a început să cunoască România ajutând evrei, înainte de 1989, să emigreze din România.

Imi aduc aminte ÅŸi de un articol al său din, International Herlad Tribune, (12 ianuarie 2001), – după ce fusesem votat ca prim-ministru -, în care Alfred Moses afirma: "partea frumoasă a lucrurilor este că noul guvern, condus de premierul Adrian Năstase, nu reprezintă o întoarcere la guvernul aflat la putere din 1992 până în 1996, condus de Nicolae Văcăroiu". "Năstase este făcut din cu totul alt aluat. Fiind mai tânăr decât Văcăroiu, el nu a făcut politică decât după căderea lui CeauÅŸescu ÅŸi nu poate fi catalogat ca un fost comunist, lucru valabil ÅŸi pentru guvernul pe care la format". El a avut un rol important ÅŸi în trimiterea la Washington, în 1996, a lui Mircea Geoană.

James C. Rosapepe a fost desemnat ambasador în România la 10 noiembrie 1997 ÅŸi a rămas la post până la 1 martie 2001. In vârstă de 46 de ani, Rosapepe era ÅŸi un membru marcant al Partidului Democrat din SUA ÅŸi om de afaceri cunoscut.

Purtătorul de cuvânt al fostului preÅŸedinte american Clinton l-a descris cotidianului "Washington Post" drept un "lider puternic". AceeaÅŸi publicaÅ£ie vorbea despre Jim Rosapepe ca despre un om "inteligent, articulat, care ÅŸtie să asculte, abil negociator ÅŸi bun cunoscător al Europei Centrale ÅŸi de Est". "The Baltimore Sun" sublinia "simÅ£ul umorului" fostului ambasador american în România, iar "The New York Times" nota, că Jim Rosapepe ÅŸi-a concentrat eforturile ÅŸi energia în promovarea oportunităţilor de afaceri americane în România ÅŸi în identificarea de căi pentru sprijinirea tranziÅ£iei. In primul an ca ambasador, exporturile spre România au crescut cu 30%, iar importurile cu 40%.A scris o carte interesantă, publicată în Decembrie 2009 ÅŸi în limba română: "Dracula a murit. Cum au supravieÅ£uit românii comunismului, cum l-au încheiat ÅŸi cum s-au ridicat după 1989 ca o nouă Italie" – un fel de jurnal de călătorie.Cu acea ocazie, fostul ambasador american la BucureÅŸti spunea – într-un interviu pentru Jurnalul NaÅ£ional – că cel mai bun lucru pe care românii pot să îl facă e să iÅŸi vorbească Å£ara de bine.

"Cel mai bun lucru pe care îl pot face românii în momentul de faţă este să îÅŸi vorbească Å£ara de bine. Românii suferă de pesimism din păcate ÅŸi văd numai lucruri rele. Ceea ce este foarte curios, după parerea mea în discursul românului de rând, din Å£ară sau din diaspora este veÅŸnica referire la corupÅ£ie. CorupÅ£ia există peste tot dar oamenii nu vorbesc atât de mult despre acest subiect aÅŸa cum se întâmplă în România. România este noua Italie: latină ÅŸi prosperă. Iar dezvoltarea merge în paralel cu acuzaÅ£iile de corupÅ£ie". Si tot el adăuga: "Românii încă nu au o reacÅ£ie organizată ÅŸi o platformă de unde să îÅŸi exprime părerea cu privire la teme precum corupÅ£ia. Guvernul nu este decât oglinda poporului. Există însă ÅŸi reversul medaliei. Societatea civilă din Statele Unite este poate prea bine organizată astfel încât, ori de câte ori se lucrează la un proiect de lege vor exista foarte multe grupuri care se vor opune derulării acestuia doar pentru că nu este în defavoarea celor pe care îi reprezintă. Cel mai bun exemplu este actuala dispută cu privire la sistemul de sănătate american".

Mai deschis în abordări decât diplomaÅ£ii de carieră, mai liber în exprimări, el sublinia, într-un interviu din Decembrie 2009, pentru ziarul "Adevărul": "România trebuie să înceteze să se mai privească drept o Å£ară postcomunistă. Perioada postcomunistă s-a încheiat. Vorbind despre situaÅ£ia economică, problemele pe care România le are astăzi sunt problemele unei ţări democratice capitaliste. Este vorba despre o criză capitalistă, nu despre o criză a comunismului".

In acelaÅŸi interviu, întrebat – după 10 ani – dacă acÅ£iunea de bombardare a Serbiei, din primăvara lui 1999, sprijinită ÅŸi de România, a fost punctul de cotitură pentru aderarea la NATO, Rosapepe a răspuns: "Nu cred că a fost un punct de cotitură, ci doar un moment de accelerare a parcursului României. România era în drumul spre NATO ÅŸi spre Uniunea Europeană ÅŸi cred că ar fi devenit Å£ară-membră ÅŸi dacă nu ar fi fost criza din Iugoslavia. România a devenit membru al NATO odată cu ţările baltice. Dar uitaÅ£i-vă ce s-a întâmplat de atunci în Balcani: Albania a devenit membru al NATO, CroaÅ£ia a devenit membru al NATO ÅŸi este aproape de a deveni membru al Uniunii Europene. Cred că războiul din Kosovo doar a accelerat aceste evoluÅ£ii… Războiul din Kosovo a fost un test pentru România. A fost vorba despre o decizie dramatică de a ajuta NATO împotriva unui vecin cu care România era prietenă. ÅŸi asta a fost o decizie dramatică, cel puÅ£in din punctul de vedere al naturii umane. A fost semnalul, pentru liderii americani, dar ÅŸi pentru poporul american, că România poate fi un aliat de bază". James Rosapepe, indiferent de opiniile, poate diferite, legate de anumite  evenimente din Balcani sau din România, a privit Å£ara noastră ca un prieten ÅŸi cu mult optimism.

La 3 august 2001, a fost trimis de către PreÅŸedintele George W. Bush, la BucureÅŸti, până în iulie 2004, Michael Guest.

Nu era vorba de un diplomat cu profilul tradiÅ£ional. Era ÅŸi un experiment pentru Departamentul de Stat, trimiterea la post, pentru prima dată, a unui diplomat împreună cu partenerul său, Alex Nevarez, într-un cuplu homosexual. La acel moment, Colin Powell, a fost cel care – în calitate de secretar de stat – a luat decizia respectivă, decizie contestată de unii funcÅ£ionari ai Departamentului de Stat. Oricum Guest a fost primul ambasador homosexual avizat de Senatul American.

Ca premier, am reacÅ£ionat public imediat în sprijinul lui Guest, atunci când ambasadorul SUA a fost atacat de liderul PRM, Cornelui Vadim Tudor. Am menÅ£ionat aceste lucruri pentru a sugera – nu cred că greÅŸesc – că Michael Guest era într-o tensiune permanentă cu Departamentul de Stat ÅŸi că activitatea sa la BucureÅŸti, contactele sale politice purtau ÅŸi marca acestei tensiuni. De altfel, în decembrie 2007, când Guest s-a retras din Departamentul de Stat, el a criticat-o dur, în public, pe Condoleezza Rice – Secretar de Stat la acel moment – pentru atitudinea sa faţă de funcÅ£ionarii homosexuali. In mod evident, într-o Å£ară tradiÅ£ionalistă, cum este România, viaÅ£a lui Guest nu ar fi fost foarte comodă.

Sunt convins că, spre deosebire de Rosapepe înaintea lui, – permanent optimist – Guest a purtat povara acestei frustrări. Recunosc, Michael Guest mi-a fost profund antipatic. Se pare că nici el nu mă simpatiza. Contactele lui politice erau practic doar în zona opoziÅ£iei de atunci, în zona lui Traian Băsescu ÅŸi a jurnaliÅŸtilor, în principal, din redacÅ£ia "Evenimentului Zilei". De aceea, ca prim-ministru, am preferat să am legături personale directe cu autorităţile americane sau prin intermediul ambasadei noastre la Washington (sau prin alte canale). El îÅŸi alesese drept "cal de bătaie" – corupÅ£ia. La fel ca ÅŸi Băsescu. Ce să spună altceva? Economia mergea destul de bine (în 2003-2004, creÅŸterea economică era de 8%, SUA declaraseră că România are economie de piaţă funcÅ£ională, finalizasem acordul cu FMI, etc) probleme sociale nu prea erau, politica externă era extrem de dinamică.

Referindu-mă la unele comentarii publice ale sale, spuneam la Piatra NeamÅ£ că exista tentaÅ£ia de autostigmatizare ÅŸi autovictimizare a românilor. Mai afirmam că fenomenul corupÅ£iei reprezintă "o dimensiune specifică tuturor ţărilor în tranziÅ£ie" ÅŸi că sunt ţări unde au fost scandaluri de corupÅ£ie mult mai importante decât în România, subliniind că "sunt unii din afară" care au tot interesul să fie prezentat fenomenul corupÅ£iei în România.

Stiu că la Departamentul de Stat erau mulÅ£i cei care nu erau de acord cu abordările lui dar se fereau să intre în polemici ca să nu se interpreteze, în alt fel, părerea lor.  O temă permanentă de discuÅ£ie era "corupÅ£ia" din sistemul medical românesc. Sigur că acesta exista, dar ea exista ÅŸi datorită competiÅ£iei dure a marilor companii de medicamente din Occident care îÅŸi disputau piaÅ£a românească. In perioada 2001 – 2004 s-au făcut unele eforturi de a micÅŸora efectele sale, mai ales în ceea ce priveÅŸte achiziÅ£ionarea de medicamente.

Probabil, vi-l mai amintiÅ£i pe ministrul Blănculescu alergând, cu pistolul la el, să controleze licitaÅ£iile de medicamente!  ÅŸi poate fi întrebat fostul ministru Brânzan ce ÅŸtie în legătură cu "sugestiile" de cumpărare a unor medicamente pentru programul naÅ£ional gratuit pe care îl iniÅ£iasem pentru bolnavii SIDA. ÅŸi poate fi intrebat ÅŸi de ce fostul ambasador Michael Guest era aÅŸa de supărat pe Adrian Streinu Cercel. In felul ăsta, veÅ£i înÅ£elege, poate, că dincolo de problemele reale ale sistemului medical românesc, au existat ÅŸi alte motivaÅ£ii ale unor mesaje diplomatice.

Dar, pe de altă parte, trebuie spus că, în acel interval (2001 – 2004), în pofida acestei atitudini publice a lui Guest, relaÅ£iile româno-americane s-au dezvoltat într-un ritm extrem de rapid, atât în plan politic, cât si economic, militar ÅŸi cultural. In acea perioadă, România a fost admisă în NATO, schimburile economice s-au dublat, s-a realizat o strânsă cooperare militară în Irak ÅŸi în Afganistan. Tot în acea perioadă, (în 2002) preÅŸedintele George W. Bush a vizitat România iar eu am fost în vizită în SUA, ca premier, în două rânduri, în 2001 ÅŸi 2004.

Jack Dyer Crouch II a fost numit ambasador în România la 25 mai 2004, ÅŸi-a prezentat scrisorile de acreditare la 16 iulie 2004 ÅŸi a părăsit România după numai 8 luni, la 28 februarie 2005, pentru a prelua postul de adjunct al Consiliului pentru Securitate NaÅ£ională al preÅŸedintelui George W. Bush, în al doilea mandat al său. Crouch avea un back-ground diferit, venind din Departamentul Apărării. El este menÅ£ionat ÅŸi în cartea de memorii a lui Donald Rumsfeld, pentru rolul său în revizuirea planurilor strategice referitoare la războiul din Irak.

In intervalul în care a stat la BucureÅŸti, ambasadorul Crouch nu a avut, probabil, suficient timp să se adapteze ÅŸi să cunoască situaÅ£ia din Å£ară. El a fost insă cel care m-a însoÅ£it în vizita mea la Washington, din iulie 2004 – despre care voi vorbi cu altă ocazie. Răspunzând întrebării corespondentei "Associated Press" – dacă va acorda aceaÅŸi atenÅ£ie ca ÅŸi Michael Guest privind libertatea presei ÅŸi combaterea corupÅ£iei – Jack Dyer Crouch a spus: "Cum aÅŸ putea să nu fiu interesat de astfel de probleme? Sunt interesat ca România să fie un stat democratic. Pentru asta trebuie să abordăm toate aspectele, nu doar problemele de securitate, dar ÅŸi alte probleme care sunt la baza instituÅ£iilor democratice… Nu voi fi identic cu ambasadorul Guest, în modul de abordare".

Mult mai nuanÅ£at decât Guest, Crouch a subliniat: "CorupÅ£ia e o problemă importantă, trebuie combătută direct, iar eu nu voi da înapoi. Mă aÅŸtept să putem face progrese, dar, de asemenea, aceasta este o temă pe care trebuie să o abordeze românii." In prima sa declaraÅ£ie la BucureÅŸti, noul ambasador a accentuat faptul că relaÅ£ia cu România, care este "foarte importantă pentru SUA" este o relaÅ£ie complexă, care include probleme de securitate ÅŸi economice, contacte umane, interesul pentru promovarea democraÅ£iei.

"Ambasadorul se bazează pe experienÅ£a sa în domeniul apărării ÅŸi securităţii, afaceri, educaÅ£ie ÅŸi diplomaÅ£ie. El spune că unul dintre motivele pentru care a fost ales de către Casa Albă a fost pentru că a lucrat în ultimii ani pentru Pentagon, pe probleme legate de NATO ÅŸi Europa. Inainte să-ÅŸi asume poziÅ£ia, el a avut întâlniri la Washington, cu companii americane care au, sau vor să facă afaceri, în România. Ambasadorul american ÅŸi-a exprimat dorinÅ£a de a rămâne în România pentru o perioadă lungă de timp ÅŸi că rezultatul alegerilor din acest an care urmează să aibă loc, nu vor avea un impact asupra duratei mandatului său." N-a fost să fie aÅŸa. După alegerile prezidenÅ£iale americane, la doar 8 luni de la numirea ca ambasador, Crouch a trebuit sa plece la Washington!

In 28 ianuarie 2005, la o dezbatere cu tema "Perspective asupra prosperităţii României", Crouch a spus, de faţă cu premierul Tăriceanu, că "actualul guvern trebuie să Å£ină cont de faptul că rezultatele pe care le va avea în acest an au la bază stabilitatea macroeconomică asigurată de fosta guvernare" ceea ce i-a enervat pe mulÅ£i din echipa lui Băsescu.

Cu o gândire stategică pe care, în România, puÅ£ini o au, el afirma, tot atunci: "Pe o rază de doar 2000 de kilometri de BucureÅŸti… există 38 de capitale din Europa ÅŸi Orientul Mijlociu, inclusiv VarÅŸovia ÅŸi Tallin, ca ÅŸi Bagdad sau Aman… Accesarea acestor pieÅ£e este o posibilitate naturală pentru România pentru a întări relaÅ£iile comerciale tradiÅ£ionale pe care le-a creat cu mai mult de 2000 de ani în urmă pe malurile Dunării, în timp ce ar crea totodată unele noi, folosind noi căi de transport, cum ar fi autostrada Transilvania." Evident, Traian Băsescu a Å£inut seama de această observaÅ£ie ÅŸi a suspendat pentru 2 ani lucrările de la autostrada Bechtel…

In 19 octombrie, la Facultatea de ÅŸtiinÅ£e Politice a Universităţii din BucureÅŸti, ambasadorul Crouch a Å£inut un discurs despre relaÅ£iile dintre România ÅŸi SUA. El a vorbit despre necesitatea accelerării reformelor economice, a limitării rolului statului, despre libertatea presei ÅŸi a modalităţilor de a o garanta. Potrivit lui Crouch, prioritatea României era "pregătirea sa pentru viitoarea calitate de membru al UE, prin accelerarea ritmului reformelor sale economice".

Pentru viitorul guvern rezultat în urma alegerilor din noiembrie, măsurile ce vor trebui luate în opinia ambasadorului american erau "reducerea reglementărilor, descentralizarea deciziilor ÅŸi proceduri standardizate ÅŸi transparente pentru cheltuirea banilor publici". "Oficialii guvernamentali trebuie să înteleagă, a adăugat el, că pentru funcÅ£ionarea economiei libere este crucial să se permită afacerilor legale să funcÅ£ioneze fără piedici din partea guvernului, într-un mediu concurenÅ£ial onest."

Nicholas Taubman a fost numit ambasador în România la 29 noiembrie 2005 ÅŸi ÅŸi-a prezentat scrisorile de acreditare după numai 6 zile, la 5 decembrie 2005. A rămas la post până la 3 decembrie 2008. La momentul numirii, avea 70 de ani ÅŸi era om de afaceri în domeniul pieselor componente de automobile ÅŸi politician republican.

Este interesant faptul că Nicholas Taubman ÅŸi soÅ£ia sa au donat, în 2008, peste 15 milioane de dolari noului Muzeu de Artă din Western Virginia, care, de atunci, ÅŸi-a schimbat numele în Taubman Museum of Art. Nu am avut prea multe legături cu ambasadorul Taubman. Nu cred că a reuÅŸit multe proiecte în relaÅ£iile bilaterale. Nu ÅŸtiu ce receptivitate exista faţă de el la Departamentul de Stat. Evident că nu avea experienţă diplomatică. Era tentat să comenteze public anumite decizii de politică internă din România. A fost motivul pentru care am considerat de datoria mea să comentez ÅŸi eu public afirmaÅ£iile sale publice, considerând că ambasadorul Taubman, ar fi trebuit să-ÅŸi prezinte obiecÅ£iile legate de legislaÅ£ia penală română (era vorba de reacÅ£ia Parlamentului la difuzarea de către Televiziunea Publică a interceptărilor cu Decebal Traian RemeÅŸ) direct autorităţilor, criticând demersul acestuia de a face declaraÅ£ii despre problemele din România în plină campanie electorală.

"Cred – spuneam, cu acel prilej – că atunci când un guvern străin (nu interesează părerile personale ale ambasadorilor) are de transmis un mesaj, acest lucru se face direct la instituÅ£iile statului unde ambasadorul este acreditat, nu prin presă ÅŸi nu în timpul campaniilor electorale … Mă gândesc care ar fi fost reacÅ£ia Parlamentului francez dacă ambasadorul american la Paris ar fi făcut comentarii în legătură cu activitatea legislativă a Parlamentului. Sau la reacÅ£ia Congresului American dacă ambasadorul francez ar fi făcut o astfel de declaraÅ£ie !".

Dar, ca ÅŸi în cazul altor ambasadori numiÅ£i politic, "numărul doi" din ambasadă a avut un rol mai important. In timpul lui Taubman adjunctul ÅŸefului de misiune era Mark Taplin care ÅŸtia limba română pentru că încă din anii 1963-1965, tatăl său fusese membru al misiunii americane la BucureÅŸti. Un diplomat cu multă experienţă pe care  l-am întâlnit în mai multe rânduri.

In fine, Mark Gitenstein, actualul ambasador, a fost desemnat de preÅŸedintele Obama, la 11 iunie 2009 ÅŸi ÅŸi-a prezentat scrisorile de acreditare la 2 septembrie 2009. Gitenstein are formaÅ£ie juridică, a fost partener într-o firmă de avocatură ÅŸi a făcut parte din grupul consultativ al preÅŸedintelui Obama.

Dupa alegerile prezidenÅ£iale din SUA, din 2008, el a fost propus să conducă Oficiul de Politici Juridice din Ministerul JustiÅ£iei, dar propunerea respectivă a fost respinsă din cauza "activităţii sale intense de lobbyist înregistrat la Camera de ComerÅ£ a SUA".

Ulterior, a fost desemnat să vină, ca ambasador numit politic, în România, în condiÅ£iile în care lucrase, o perioadă de timp cu vice-preÅŸedintele Joe Biden. In opinia mea, ambasadorul Gitenstein a avut – în mandatul său – o atitudine subiectivă în ceea ce priveÅŸte relaÅ£ia cu partidele politice ÅŸi liderii politici din România.

Nu cred că a ajutat la consolidarea relaÅ£iilor dintre poporul român ÅŸi poporul american. Sunt convins că sondajele de opinie vor arăta acest lucru, în condiÅ£iile în care atitudinea SUA faţă de situaÅ£ia din România a fost influenÅ£ată de mesajele trimise de ambasada de la BucureÅŸti. Probabil că la Departamentul de Stat, la acest final de mandat al ambasadorului Gitenstein, acest aspect este cunoscut.

Nerespectând uzanÅ£e diplomatice minimale, acÅ£ionând partizan, înconjurându-se de persoane cunoscute pentru opiniile lor radicale – cum este "expertul anti-corupÅ£ie" Laura Stefan, din grupul fostului ministru Monica Macovei – pe aceasta din urmă considerând-o mentorul său în materie juridică – evident că ambasadorul Gitenstein ÅŸi-a îndepărtat o bună parte din simpatia populaÅ£iei româneÅŸti, în mod sigur pe acea a celor 7,4 milioane de români care au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu.