CUM AU TRADAT UNGURII Romantica REVOLUTIE europeană declanşată in ANUL 1848!!
Duhul primaverii revolutionare europene din 1848 …află societatea timişoreană într-un amplu progres economic şi social, cu multiple preocupări educaţionale, culturale şi spirituale, dar marcată de confruntări de ordin politic. Revoluţia din 1848 – 1849 scoate la lumină toate ciocnirile de interese, manifestate până atunci în forme voalate.
La 18 martie 1848 are loc o adunare populară în faţa Primăriei oraşului (Primăria Veche din prezent), la care participă peste 6.000 de oameni. Este alcătuit acum un Comitet din 30 de persoane pentru menţinerea ordinii, între care şi românii (Andrei Trandifil, George Iuga, Ioan Munteanu, V.Iordache, etc). A fost o participare masivă din toate straturile sociale şi etnice ale oraşului şi o puternică manifestare a spiritului de libertate.
În după – amiaza zilei de 22 martie 1848 s-au ridicat patru altare, frumos împodobite, oficiindu-se slujbe religioase după ritul ortodox, romano – catolic, evanghelic si evreiesc. La această adunare populară s-a hotărât ca Piaţa Primăriei să poarte denumirea de Piaţa Libertăţii. La 4 aprilie 1848, se fac propuneri pentru numirea de noi demnitari locali, apoi sunt adoptate rezoluţii pentru a menţine o evoluţie paşnică a vieţii publice din oraş. Chestiunea nu era însă simplă. O parte a liderilor locali încercau să subordoneze acţiunile timişorenilor, obiectivelor revoluţiei maghiare. Pe de altă parte, puternica garnizoană militară din Cetate a rămas credincioasă Curţii Imperiale din Viena . La rândul lor, românii timişoreni nu arătau simpatie şi nu susţineau acţiunile gărzilor naţionale maghiare înfiinţate în oraş. Deşi nu s-au produs confruntări violente, starea de spirit a locuitorilor era tensionata. Pe acest fond social – politic, la 15 iunie 1848 are loc Congresul bisericesc ortodox românesc,. Sutele de participanţisolicita ca „naţionalitatea română să fie recunoscută prin lege”!, in spiritul recunoaşterii egalităţii în drepturi cu celelalte naţiuni .
Acutizarea confruntărilor dintre revoluţionarii maghiari şi autorităţile centrale din Viena, generează la Timişoara tensiuni şi frământări grave în toamna anului 1848. În 3 octombrie 1848 Curtea din Viena publică un Rescript împărătesc prin care ordonă dizolvarea Dietei maghiare şi anulează, practic, toate concesiile anterioare făcute revoluţionarilor maghiari. Ruptura oficială dintre oficialităţile de la Viena şi Pesta generează complicaţii şi la Timişoara. Garnizoana militară refuză să depună jurământul de credinţă faţă de guvernul maghiar.
În 10 octombrie 1848, generalul Rukavina, comandantul Cetăţii Timişoara, introduce starea de asediu, ordonă gărzilor maghiare din oraş să predea armele, interzice adunările publice, iar cei care incitau la revoltă şi se înarmau clandestin vor fi pedepsiţi după legea marţială. Militarii proclamă solemn că vor apăra Cetatea cu toate mijloacele ce le stau la dispoziţie. Armata ia poziţie de luptă în oraş; tunurile sunt aşezate în faţa Primăriei şi clădirii comitatului în poziţie de tragere; porţile Cetăţii sunt închise. Intimidate de amploarea acestor măsuri, gărzile maghiare predau armele.
În noua situaţie creată, la Timişoara se constituie Consiliul de Război şi Comitetul Politic – Administrativ, alcătuit din 14 membri, germani, sârbi si români (Petru Mocioni, Andrei Mocioni, Petru Cermena). Din octombrie 1848 Timişoara devine un centru principal de coordonare a manifestărilor din Banat contrare revoluţionarilor maghiari. Sunt numiţi noi funcţionari, în locul celor maghiari,care şi-au părăsit posturile.În primăvara anului 1849 situaţia ajunge extrem de gravă. Armata guvernului maghiar porneşte să alunge trupele austriece din Banat si la 25 aprilie 1849 asediază Timişoara. Garnizoana din Cetate era alcătuită din 8851 militari.
În interiorul fortificaţiilor se aflau aproape 15.000 de oameni, militari şi civili. Cetatea este bombardată cu violenţă de cele 91 de tunuri ale asediatorilor, la care răspund cu înverşunare zecile de tunuri aşezate pe zidurile Cetăţii. Ca în atâtea rânduri, vatra oraşului este înroşită de sângele a sute de timisoreni.
În interiorul fortificaţiilor situaţia era disperată: apa era insuficientă ,alimentele lipseau; locuitorii primeau carne de cal de două ori pe săptămână; bântuia epidemia de febră tifoidă; oamenii se adăposteau în timpul bombardamentelor în pivniţe şi chiar în cavourile din cimitir; spitalele ajung neîncăpătoare pentru mulţimea răniţilor şi bolnavilor. Garnizoana, totuşi,sprijinita de locuitori, nu a capitulat. Şi-a respectat jurământul. Asediul a durat 114 zile, până în 9 august 1849. Aproape ¼ din persoanele aflate în interiorul Cetăţii au pierit în timpul asediului; au fost distruse 139 de clădiri în Cetate, 71 în Josefin, 33 în Elisabetin, 129 în Fabric. Tifosul, febra tifoidă, holera vor face alte sute de victime şi după ridicarea asediului.
Timişoara a trăit atunci cele mai dramatice zile din istoria sa modernă, încheiate cu peste 3.500 de victime şi sute de clădiri distruse.Dupa infrangerea armatei maghiare si a mercenarilor platiti de Budapesta ,s-a deplasat la Timisoara chiar Imparatul,care a multumit personal timisorenilor,pentru sacrificiul si eroismul lor,dezvelind un superb monument statuar,pe care acum UDMR-ul ilvrea „exilat” intr-un cimitir!!(Prof.dr.Ioan Munteanu).
Note: I. Munteanu, R. Munteanu, Timişoara. Monografie, Edit. Mirton, Timişoara, 2002. ; I.D. Suciu, Revoluţia de la 1848 – 1849 în Banat, Edit. Academiei Române, 1968. J.N. Preyer, Monografia oraşului liber crăiesc Timişoara, Edit. Amarcord, 1995.
