Cum e nasu sunt si finii

Cum e nasu sunt si finii

0 233
Nu stiu daca sa-l credem pe domnu Iliescu cand, blajin, impaciuitor si sapiential, s-a exprimat despre concubinajul dintre pupilul Victor si nabadaiosul de Crin ca ar semana cu orice mariaj. In care mai exista ciondaneli, pe care consortii le depasesc pentru a-si putea relua relatia de la zero in fiecare dimineata, ca-n prima zi. Nu stiu ce sa zic.
Nu cred ca Pesedimea Sa Ion Iliescu a avut vreun diferend cu consoarta Nina pe vremea cand chema minerii la Bucuresti sa le predea studentilor si celorlalti manifestanti o lectie de democratie cu furtunul armat. Si chiar daca ar fi fost vreo neintelegere intre cei doi ai cuplului prezidential de atunci, cred ca patima s-a consumat pe taram floral. Doamna Nina o fi vrut azalee in rigolele Bucurestiului, pe cand istoria a consacrat florile de mina preferate de Ion Iliescu & ortacii, suficient de contondente cat sa sparga capul oricarui protestatar prea indraznet.
Daca admitem ca relatia Crin-Victor este comparabila cu orice mariaj, va fi greu de stabilit cine-si incalca indatoririle conjugale. La cum ii stim pe cei doi si din ce mai spun si vecinii, am fi tentati sa credem ca cel care-si face de cap in cuplu este domnu Crin; inclinat spre somnolenta, doarme mai mult, prin urmare are mai mul timp la dispozitie sa calce pe-alaturi dupa ce Victor pleaca la serviciu sa lucreze pentru binele natiunii.
Dupa cum merg insa lucrurile in mica lor combinatie, se pare insa ca petarda este, totusi, muncitorul Victor. Aspida cu ochelari, cum a fost poreclit de un mare botezator de lighioane politice, aproape ca a jubilat cand Varujan Vosganian si-a dat demisia din Guvern, in calitate de mare cercetat penal pentru subminarea economiei nationale prin privilegierea maharilor din industrie. Asta desi Senatul, in intelepciunea sa slugarnica, a refuzat sa aprobe punerea sa la dispozitia organelor de cercetare. In schimb, un alt mare acuzat, Dragnea de la regionalizare, este tinut in brate mai abitir decat o facea pe vremuri maestrul Nastase, pe care fostul ucenic Ponta nu vrea doar sa-l intreaca, dar si sa-l inlocuiasca definitiv in galeria marilor abuzaci de partid si de stat.
Nu doar ca Ponta a dictat mazilirea procurorului care i-a facut dosarul lui Dragnea si l-a trimis procurorului general, dar n-are nici cea mai mica intentie de a oferi partenerilor de guvernare o compensatie pentru pierderea lui Vosganian, invitandu-l eventual pe Dragnea sa se retraga la randul lui din Guvern.
Nasiti de unul ca Iliescu, nici nu-i de mirare ca insurateii sunt framantati de astfel de probleme conjugale.
 
Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.