Cum i-a păcălit Koshuth Lajos pe americani, după 1848!
În anul 1848 avocatul maghiar Lajos Kossuth a ajuns sa conduca o „revoluţie” care a atras simpatia … antihabsburgica a lumii occidentale. Sub sloganurile „Libertate” şi „Egalitate”, Kossuth îşi dorea să creeze un”model”de republică proprie pentru ungurii din Imperiul Habsburgic, conduşi de la Viena. Eforturile maghiare au ţinut prima pagină a presei internaţionale, incluzând, în special, ziarul de directie…”socialista” condus de Karl Marx şi Friedrich Engels.
Puţine au fost ţările europene impresionate de ‘‘specificul propriu” al … revoluţiei lui Kossuth; Leaderii Europei l-au simtit ce urmareste
acest anarhist, un foarte abil avocat…al propriilor interese.
A si afirmat-o: ținta lui este de a ajunge in fruntea unei Ungarii cat mai… Mari stapana in Centrul Europei!! Manipulati de o sustinuta campanie de presa, primii pacaliti au fost americanii care au arătat o afinitate naiva
pentru unguri, fără să existe vreo legătură directă cu etnia lor. Desigur, în măsura în care America era o ţară de imigranţi şi etnicii maghiari reprezentau deja o parte din populaţia americană, ei însemnau de fapt tot „noii americani”, dar acelaşi lucru se poate spune practic despre aproape fiecare etnie din Europa…ajunsa acolo!
Această generoass identificare a imigrantilor SUA cu cauza maghiară a fost puternic întărită de vulnerabilitatea Americii. În 1848, după aproape 70 de ani de democraţie americană, Statele Unite erau printre puţinele republici dintr-un sistem internaţional încă populat, în mare parte, de regate şi imperii. Într-adevăr, preşedintele SUA Zachary Taylor a văzut în Kossuth oportunitatea de a-şi consolida sprijinul intern,dar şi de a marca marea intrare a Americii pe scena politicii internaţionale. Preşedintele SUA a trimis chiar un emisar în Europa care să recunoască Ungaria lui Kossuth… dar a fost împiedicat de spionajul austriac şi prăbuşirea rapidă a revoluţiei. In 1851 Kossuth a ajuns la New York, unde a avut parte de o mare popularitate Fenomenul publicitar Kossuth a fost coroborat cu aparitia noului cotidian, New York Times, care a transformat vizita lui Kossuth în rampa proprie de publicitate în faţa publicului american. New York Times publicând peste 600 de articole despre el în toată ţaracu scopul de a strânge bani pentru cauza maghiară.(!!)
Cazul lui Francis Bowen care ţinea cea mai influentă revistă literară americană la acea vreme,e lamuritor.Acesta a scris două articole puternice despre un aspectal revoluţiei lui Kossuth despre care nimeni altcineva nu îndrăznea să vorbească: „The War between the Races in Hungary” („Războiul raselor în Ungaria”) şi „Revolta slavilor, valahilor şi ungurilor germani împotriva civilizatiei maghiarilor”)…(?!) După publicarea a două articole xenofobe si rasiste, conducerea politica de la Washington a început o campanie de discreditare aprof. Bowen, cel care a fost numit „falsificator” al istoriei şi „calomniator al Ungariei”. Americanii au respins orice abuz maghiar asupra altor grupuri etnice, iar conducerea Universităţii Harvard l-a înlăturat pe Bowen din poziţia pe care o deţinea atunci. Seful Senatului Massachusetts a respins faptul ca „un om rasist ,care nu este în asentimentul cauzei maghiare sa fie neadecvat pentru a preda istorie”. Kossuth şi-a dorit libertatea şi egalitatea doar pentru grupurile entice privilegiate ungare şi germane …(un al treilea grup, secuii, a fost asimilat de unguri), Si mai grav, românii şi slavii din partea de sud a Europei erau renegaţi in fatza publicului american. Deşi America s-a dedicat cu ardoare libertăţii şi egalităţii, e imposibil să ignorăm faptul că, la mijlocul secolului al XIX-lea, astfel de „avantaje” au fost acordate doar americanilor europeni.
Nativii americani, cunoscuţi şi sub numele de „pieile roşii“,erau consideraţi nişte barbari periculoşi care trebuie eliminaţi, în timp ce „negrii“ erau văzuţi ca animale de povară ce urmau a fi trimise la sclavie (desigur,cand însuşi preşedintele Taylor, aflat la putere până în iulie 1850, a avut sclavi). De fapt era modul în care liberalismul american a coexistat cu naţionalismul extremist rasial, chiar şi pentru unii dintre cei mai convinşi liberal democraţi!
Chiar şi unul dintre cei mai iluminaţi oameni din acele timpuri, William Dean Howells, a susţinut „exterminarea sălbaticilor roşii de pe câmpii“ şi a caracterizat „pieile roşii“ ca fiind „demoni hidoşi ale căror trăsături maligne cu greu pot inspira un alt sentiment decât acela de repulsie“. Nu e de mirare ca atitudinile naţionalist extremiste afişate de elitele americane ii incurajau pe revoluţionarii unguri ai secolului al XIX-lea explică o parte din eşecul majorităţii româneşti de a face cunoscută situaţia ei în America..
În urma experimentului său revoluţionar eşuat, Ungaria a urmat o altă cale…Românii, comparaţi de maghiari cu “pieile roşii” din America În consecinţă, situaţia românilor din Transilvania nu s-a schimbat foarte mult după revoluţia din 1848.În contrast cu eliberarea iobagilor din restul Europei, românii au rămas cu un statut de neo-iobagi , greu de deosebit de cel de dinainte de revoluţie.
Autorul britanic John Paget a scris în 1850 că, în timp ce „restul locuitorilor“ s-au bucurat de „aproape aceleaşi drepturi“, în Transilvania, românii ocupau acelaşi loc precum o făceau „nativii indieni şi negrii în America“. Cincisprezece ani mai târziu, un alt autor britanic, Charles Boner, care, prin căsătorie, a intrat într-una dintre familiile de maghiari aflate la guvernare în Transilvania, i-a descris pe români ca fiind „o hoardă sălbatică, fără nicio urmă de civilizaţie“ care „au prădat, au ars şi au ucis“ şi care „nu au fost cu nimic mai buni decât un trib de Piei Roşii“.
Oficialităţile maghiare s-au arătat la fel de extremiste, afirmând fără ruşine că-i „poţi subjuga pe români ca pe boi, de care se diferenţiază doar prin faptul că pot vorbi“(Kossuth Hirjlapia, Buletinul informativ al lui Kossuth, 24 octombrie 1848).
Când, în cele din urmă, Budapesta a câştigat mai multă independenţă faţă de Viena prin transformarea Imperiului Habsburgic în Duala Monarhie Austro-Ungară, prin “compromisul” Ausgleich din februarie 1867, comportamentul lor a devenit şi mai dur, pe măsură ce elitele maghiare au încercat să elimine etnicitatea română/valahă şi să-i asimileze pe români cu forţa.
Toate acestea au fost justificate de mass-media cu argumentul că „era firesc ca maghiarii să se dezvolte mai degrabă în detrimentul celorlalte naţionalităţi pe care le-au cucerit şi asimilat decât în interesul statului, acela ca statutul social al naţionalităţilor să evolueze.”(Budapesti Hírlap, Nr. 345, 1891)Situaţia nu s-a îmbunătăţit în următorii 50 de ani , dimpotrivă, ceea ce explică în mare parte dorinţa puternică a transilvanenilor de unificare cu „Regatul Român”, nu doar printre români, ci şi printre alte grupuri etnice non-ungare din regiune. (Rezumatul unui text de Larry Watts)
