Cum povestește K.Hunnor piciorul în cur luat la vama Ucrainei!

Cum povestește K.Hunnor piciorul în cur luat la vama Ucrainei!

1 347

„În această dimineață (sâmbătă n.r.) m-am trezit cu câteva ore mai devreme ca de obicei. (La 2.15 (la miezul noptii?) a sunat deșteptătorul, iar la ora trei eram deja în mașină, în drum spre Ucraina. Am vrut să ajung în Ujhorod, unde prietenii noștri sărbătoresc cea de a 30-a aniversare de la înființarea Uniunii Culturale Maghiare din Ucraina Subcarpatică.

 Am vrut să transmit personal urările mele de bine și, desigur, aș fi vorbit despre drumul comun(?!) pe care comunitățile naționale (?) maghiare din Bazinul Carpatic (?!) l-au parcurs de la căderea dictaturilor comuniste și aș fi vorbit și despre provocările (?!) cu care ne confruntăm. (Cine? Voi, maghiarii (udemeriștii)? Nu cumva „Voi” stârniți aceste provocări?)

Aș fi făcut toate acestea dacă autoritățile ucrainene mi-ar fi permis să intru în țară după o oră de așteptare și verificare la frontieră. Însă accesul mi-a fost refuzat fără nicio explicație clară.  
Mi-au comunicat doar, pur și simplu, că nu pot intra în țară. În aceste condiții pot doar să transmit de aici, cele mai bune urări Uniunii Culturale Maghiare din Ucraina Subcarpatică, membrilor și simpatizanților acesteia și, în același timp, îi asigur pe maghiarii din Transcarpatia de solidaritatea UDMR.

Bineînțeles, am informat ministrul român de externe despre incident și mă voi adresa luni Ambasadei Ucrainei la București și voi cere o explicație pentru ceea ce s-a întâmplat astăzi”, a scris Kelemen Hunor pe pagina sa de Facebook.

Deci ca parlamentar ROMAN  agentul internationalist al „reunificarii maghiare in cadrul Bazinului Carpatic” a cerut,ca cetatean liber, ajutorul țării sale, nu al unui inexistent „Ținut NATAL”, chiar dacă a plecat spre Ucraina …din Ungaria, unde fusese, probabil, după ultimele instructiuni !

P.S.
Căt or sa mai starneasca acesti „activisti ai Ungariei Mari” zâzanie și eventual „revolte”…
Cât or să mai  „stimuleze” reacții  negative ale minorităților din țările vecine lor, aflate de  aproape un veac intre granițele lor legale , stabilite la Trianon?

Deak Andrei

Si Ziar de Cluj a incercat sa ia legatura cu Ambasada Ucrainei la Bucuresti, insă fără succes.

COMENTARII

  1. Astka chiar fac ce vor in „Romania lor”
    Dar exista un Guvern Roman in aceasta Romanie
    de care isi bat joc si o injura pe u de apuca?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.