Cum se vedeau „independenti” ungurii; Dupa dualismul Austro-ungar, desfiintat la Trianon, liderii...

Cum se vedeau „independenti” ungurii; Dupa dualismul Austro-ungar, desfiintat la Trianon, liderii maghiari au propus Guvernului roman un Dualism Romano-maghiar, sub Coroana regelui Ferdinand!!

Să le aducem aminte celor care calomniază România cu atâta „pasiune”,inclusiv la recentul Congres al UDMR, faptul ruşinos, penibil, jenant, de care ne-am ferit să facem caz:  când turcii, care transformaseră Ungaria în paşalâc, otomanii au fost alungaţi de armatele unei puteri europene creştine,în acea armată nu a fost niciun ungur care să fi ridicat sabia pentru liberatea sau demnitatea maghiară! Nici unul! 

Mai clar: în armata care i-a alungat pe otomani din Buda şi din Ungaria, nu a existat niciun combatant ungur! Unde a fost jertfa ungurească atunci când, după un veac şi jumătate de ocupaţie turcească totală, viitoarea Budapesta este eliberată numai de armatele imperiale austriece? 
La fel cum, în cele aproape două secole de ocupaţie  turcească, nu s-a înregistrat niciun moment de rezistenţă, de opoziţie ungurească sau la ocupaţia musulmană…
Sa fie foarte clar: principatul/regatul medieval ungar,este o creaţie a Bisericii Catolice, nu a avut o omogenitate etnică comparabilă cu a principatelor româneşti, între care includem, firesc şi Transilvania.
Nu întâmplător regii Ungariei de origine maghiară îi numeri pe degete, într-o jumătate de mileniu!  Asta până la Mohaci, în 1527, când statul ungar dispare. Dispare doar Ungaria, dar nu şi Principatul Transilvania, care era altceva, cu o populatie majoritar romaneasca, care continuă să existe in Europa!

De ce nu dispare şi principatul Transilvania odată cu Ungaria, la 1527?
Simplu de ce: pentru toată lumea, pentru toate cancelariile din acea vreme: Ungaria şi Transilvania erau doua lucruri diferite, entităţi complet separate, care nu puteau fi gândite împreună! 
Ba, mai mult, în linii mari, Transilvania se afla în aceeaşi situaţie cu Moldova şi Ţara Românească, fiind toate trei părtaşe în mod firesc la aceeaşi istorie si la acelaşi model de organizare politică.
Insistenţa cu care ne atacă detractorii maghiari ne obligă la gestul cel mai firesc: comparaţia între cel calomniat şi calomniator!  
S-o spunem pe şleau şi pe înţelesul omului de rând: momentele în care să-ţi fie ruşine de tine că eşti maghiar sunt mult mai numeroase şi mai jenante decât cele care i-ar îndreptăţi cât de cât pe români să trăiască acest sentiment dureros.
Ţinem totuşi să punem o întrebare pentru bravii noştri detractori maghiari, indeosebi foarte „activi” in Anul Centenarului, în preajma si dupa  ziua de 1 Decembrie 2018: câţi sunt evreii, românii, germanii, sarbii, slovacii care au făcut istorie pentru Budapesta, şi câţi sunt maghiarii care au marcat istoria, pentru români si celelalte neamuri, pomenite mai sus? 
Pentru acei unguri care nu mai ostenesc blamându-i pe români în toate felurile, să le reamintim: la Trianon, în 1920, s-a decis crearea statului Ungaria! 

Budapesta nu mai fusese capitala unui stat adevărat, suveran, încă din 1527, după dezastrul de la Mohaci. Abia după 400 de ani, la Trianon, a apărut din nou un stat ungar… De data asta, pentru prima  oară în istoria lor, ungurii erau majoritari în propria ţară. Iar statul ungar era, pentru prima oară, un stat naţional autentic! Comunitatea  internaţională le-a oferit, în acest sens, o mare oportunitate istorica! Care e logica acestor resentimente  anti Trianon,…tot istorice ? 
Cum puteţi deplânge la  nesfârşit dispariţia  graniţelor care aparţineau 
altora, adică habsburgilor?! Nicidecum maghiarimii!  Nu vă deranjează ridicolul situaţiei?! Până la Trianon, vreme de 400 de ani, ungurii au trăit sub guvernarea şi administrarea altora, ba a turcilor, ba aaustriecilor.
Abia după Trianon, ungurii s-au trezit fără stăpân, liberi să se guverneze cum vor! Şi ştiţi d.voastra, fraţi maghiari, care a fost prima iniţiativă a politicienilor unguri de atunci, a liderilor de la Budapesta?

Care a fost  primul lor gând de autoguvernare maghiară, suverană şi independentă pentru prima oară după 400 de ani ? Nu ştiţi, căci este tare jenant ce a decis, de capul ei, clasa politică din Ungaria!
Au decis să trimită şi au şi trimis la Bucureşti o delegaţie, cu caciula-n mana , de trei conţi maghiari, care i-au propus regelui Ferdinand (în foto Kaiserul Wilhelm al II lea şi Ferdinand) şi lui Ionel Brătianu ca… Ungaria să se lipească la România, într-un stat dualist
după modelul dualismului austro-ungar instituit în1867! Nici mai mult, nici mai puţin !!!
Doar instituirea unui dualism româno-ungar a fost proiectul politic cel mai dorit, speranţa cea mare a politicienilor maghiari…!!  Lipsiţi de exercițiul guvernării, al libertăţii, fruntaşilor unguri le-a fost teamă de riscurile şi provocările la care te supune suveranitatea… S-au simţit singuri şi neajutoraţi, neasistaţi! Nu ştiau încotro s-o apuce !
Cam la fel cum au reacţionat ţiganii noştri când au fost eliberaţi din aşa zisa robie: s-au trezit şi ei dintr-odată neasistaţi şi s-au au întors pe capul boierului român să afle cu ce l-au supărat şi să ceară să rămână mai departe sub pulpana sa! 
Unde era dispreţul politicienilor maghiari faţă de tot ce este românesc atunci când au venit la Bucureşti cu căciula înmână cerşindu-ne întovărăşirea ?! 
Unde era dorul de libertate şi neatârnare care animă, se zice, întreaga istorie a cavalerilor maghiari?!. 
Prin ce impuneau românii în faţa vecinilor maghiari ? Prin faptul evident că în această parte a Europei, a lumii, statul cel mai vechi şi mai stabil, cu o continuitate neîntreruptă de peste 600 de ani, era Țara Românească și 
Moldova. 
Nici în toată Europa nu găseşti multe popoare care s-au învrednicit de o asemena performanţă politică! Turcii o stiau bine…  Dar si un semn de cuminţenie şi înţelepciune atât la nivelul domnilor, cât şi la nivelul omului de rând de la talpa Ţării! Nu întâmplător românii se numără şi printre cele numai câteva popoare din Europa care au fost în stare să-si elaborezeun cod juridic propriu, vestitul ”Jus Valachicum.”
…Da, oameni buni, aşa s-au petrecut lucrurile după Trianon!  A fost un moment jenant pentru bieţii unguri, iar guvernanţii şi apoi istoricii români, ca niște veritabili domni, ca nişte adevăraţi boieri, ca nişte buni vecini, ca nişte oameni adevăraţi, ne-am abţinut să-l popularizăm, să-l mediatizăm şi să-l comentăm! Să facem caz, ori, ferit-a Sfântul, să facem haz!? Căci comentariul, oricare ar fi fost, nu putea fi decât unul complet defavorabil ne-prietenilor noştri! Şi poate că aşa ar trebui să procedăm şi în continuare! Să facem uitate asemenea momente deslăbiciune ale Celuilalt!  

Din păcate, abnegaţia ungurească sistematică, instituţionalizată, de a lovi şi calomnia tot ce este românesc, ne obligă să părăsim îndătinata noastră atitudine de a-i lăsa în plata Domnului. Bunătatea noastră şi bunul nostru simţ sunt considerate slăbiciune, prostie chiar! E timpul ca această impertinenţă să capete răspunsul cuvenit, iar cei fără ruşine să fie obrăzniciţi şi puşi cu nasul la perete, să nu şi-l mai ridice aşa de sus fără niciun temei!
Dacă nu se găsesc maghiarii de bun simţ care să-i tragă de mânecă pe conaţionalii lor mai zănateci sau nu îndrăznesc, să ne ocupăm noi, românii, de această trebuşoara… Avem nevoie, aşadar, de o strategie bine pusă la punct prin care să contracarăm eforturile sistematice ale celor care, cu fel şi fel de minciuni, ne calomniază şi ne sabotează cu orice ocazie! Noi nu avem nevoie de minciuni, de alte calomnii ca să le răspundem,  avem de partea noastră adevărul şi nu mai putem întârzia cu punerea în funcţiune a acestei arme teribile: ADEVĂRUL!
Şi adevărul este de partea noastră în cele mai multe cazuri. Numai că trebuie să avem grijă mare: Dumnezeu, oricât ne-ar iubi, nu ne bagă şi în traistă! Ne-a iubit Dumnezeu atunci, la Alba Iulia, şi a vegheat Sfântul Duh la opera care se finaliza în acea zi de neuitat. 
Dar acel final fericit se împlinea prin fapte de vitejie şi de dăruire apostolică a cărturarilor noştri, şi datorită jertfei româneşti din acei ani teribili ai Marelui Război.   
Anul Centenarului, să ne reaminteasacă ca 1 Decembrie s-a împlinit prin voia Domnului, dar nu ne-a picat din cer!    
Tuturor românilor aşadar, pentru fiecare român în parte şi pentru întreg Neamul nostru cel românesc, inima şi fruntea sus! 

Prof. univ. dr. ION COJA

PS
Apropos, ştiţi cum a chemat-o pe mama lui Matei Corvin? (rege al Ungariei timp de 32 de ani – 1458-1490 – fiul altui „ungur”: Iancu de Hunedoara). Ei bine: Elisabeta Sălăjan !!!

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.