Cum trebuie jucat la parlamentare?

Cum trebuie jucat la parlamentare?

2 50

Este cât se poate de clar că s-a activat „Protocolul COVID”, de data aceasta locul „virusului ucigaș” fiind luat de inamicul public Călin Georgescu.
Absolut tot ceea ce se întâmplă este lipsit de logică. Totul e sărit de pe fix.
Din nou s-au promis saci cu bani televiziunilor, iar acestea, de dimineață până seara, toacă la Georgescu. Ar fi trebuit să înțelegeți că, în momentul în care e o asemenea unanimitate în media, ceva pute urât. Este preambulul unei crâncene perioade pentru noi.
Să vă dau un exemplu. În noaptea alegerilor, Cătălina Porumbel – o jurnalistă cu fața de chiuretă și creierul mai mic decât cel sugerat de numele său – aproape că-l anihilase pe reprezentantul USR din studio. Acolo, viermele Mihaiu susținea că „doamna Lasconi e de bună credință”, moment în care Porumbel s-a aruncat ca un vultur asupra interlocutorului său userist, trăgând la automat cu toate prostiile spuse de Lasconi.
Aceeași Porumbel ieri lansa tiruri de mitralieră asupra reprezentantului PSD din studio deoarece partidul nu declară mai repede că o susține pe Lasconi.
Asta-i atmosfera: fătucilor line pe creier „le-a fost rescris softul”, iar acum se aruncă aberant asupra lui Călin Georgescu.
Trebuie totuși să înțelegem că staff-ul de campanie al lui Călin Georgescu e compus din soția sa, iar campania electorală pe care și-a făcut-o a fost una cu buget zero. Succesul său a fost dat de faptul că a fost singurul candidat care a vorbit altceva, singurul care a pus pe masă necesitatea de a ne recâștiga suveranitatea!
De-aia acum e calificat putinist, legionar, fascist, satanist s.a.m.d. Nu vi se pare penibil?
Partidele care au cheltuit zeci de milioane de euro pe coteriile media, care pălăvrăgesc verzi și uscate pe spațiul cumpărat cu bani publici la televiziunile inutile(care, practic, au ajuns de stat!), acuză de manipulare un cetățean care a reușit să-și facă mesajul auzit prin mijloace cât se poate de oneste.
Știu, disperarea e mare, dar și oamenii onești care acum sunt ținta atacului mediatic trebuie să realizeze și să se trezească din hipnoza care le este indusă!

Nu e oare ciudat? Comuniștii sataniști din USR și-au scos târlele leghebetiste pe străzi pentru a urla „satanistul!” la adresa lui Călin Georgescu.
Ei, ăia fără niciun Dumnezeu, i-au atârnat la gât bețivei Lasconi cruci cât talanga! Nu observați penibilul?
Nu vedeți cât de dezarticulați sunt ăia scoși în piață pentru a protesta împotriva alegerilor?
Ce democrație e asta, tovartăși? Nu mai vorbesc despre bărbatul biologic de la manifestație care cerea „libertate pentru uterul său”. Chiar nu vedeți penibilul?
Cea ce trebuie să înțelegem acum este aritmetica electorală a alegerilor pentru Parlament. Practic toate partidele, cu excepția celor suveraniste, au anunțat că o susțin pe Lasconi în Turul 2.
PSD-ul face un balet politic, anunțând că se concentrează pe alegerile din această duminică, după care va face anunțul. Este o mostră de ticăloșie PSD-istă: liderii săi vor să tragă cât mai multe voturi suveraniste, pentru ca ulterior să o susțină pe Lasconi. Eventual după așa-zise „negocieri”.
Cunosc jocul acesta ticălos, motiv pentru care afirm apăsat: dacă aveți de gând să votați cu Călin Georgescu, atunci nu aveți de ce să votați un partid care-o susține pe Lasconi! Deci NU VOTAȚI PSD dacă PSD nu se situează public împotriva lui Lasconi! 
Votați un partid suveranist întrucât voturile voastre valorează imens zilele acestea!

Să vă arăt acum ecuația electorală, pentru a înțelege ce anume se joacă. Tot electoratul progresist din România are un scor de până în 30%. Toate partidele care au declarat că o susțin pe Lasconi se bat pe alegătorii din această marjă. E cât se poate de clar că grosul va fi luat de USR, urmat de PNL. Ca idee, dacă USR va lua 20%, PNL va rămâne la 10%. E simplu!
Votul suveranist este pe la un procent de 40-45%, votul nucleului dur al PSD este pe la 15%, iar ceea ce rămâne sunt nehotărâții care, de obicei, stau acasă.
PSD vrea să se înfrupte din votul suveranist întrucât e foarte clar că acum votanții suveraniști nu vor mai vota cu PNL, întrucât e clară direcția pe care Bolojan a înscris partidul.
PSD vrea să muște din votul suveranist fără însă să fie apoi mâncat de „mașina de anihilare” a desantului media. 
Planul ticălos al lui Ciolacu e același pe care PSD-ul îl tot face de-atâta amar de vremea: trădarea propriului electorat. Din momentul imediat următor în care se va vedea cu „sacii în căruță”, PSD va face blatul cu Lasconi. De aceea vă spun cât se poate de serios: NU VOTAȚI PSD! Nu votați USR, PNL și restul partidelor care s-au aliniat deja în spatele deviantei Lasconi! Votând PSD, votați USR!

Dacă ai de gând să votezi suveranist în Turul 2 al Prezidențialelor, nu-ți da votul partidelor care fac sluj în fața străinilor, a acelor partide care de 35 de ani nu fac altceva decât să ne vândă!
Votați masiv suveraniști!
PSD nu mai este de votat întrucât se transformă într-o structură toxică! Pentru a putea fi votat trebuie să dovedească faptul că se află în tabăra bună. Iar ei acum sunt în tabăra antinațională!
Pun punct aici articolului de azi cu un îndemn simplu: REZISTAȚI, poate că mai avem o șansă!

Autor: Dan Diaconu
Sursa: https://trenduri.blogspot.com/

COMENTARII

  1. Mai pus pa ganduri domle.
    Da am o ideie . Poate ma ajuta Flavia ca ia ie coregrafa si chiar sa pricepe.

    p.s.
    Cum care Flavia ??
    Doamna cea mai frumoasa duminica dimineata !
    Danseaza ca mamba !

  2. problema este ca securitatea a primit ordin sa-i aduca iarasi la putere pe satanisti , ca in 2016, ca lumea nu-i alege , prin valerica de la muscel .

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.