Curand un Proiect de alianta PSD si PNL
Presedintele PNL, Crin Antonescu, si-a exprimat, luni, speranta ca la sfarsitul lunii ianuarie sau inceputul lunii urmatoare forurile de conducere ale liberalilor si ale PSD sa poata avea in discutie un proiect privind alianta celor doua partide. „Noi am vrea ca la sfarsitul lunii ianuarie, inceputul lunii februarie, forurile care pot sa ia decizii in aceste privinte – Consiliul National Executiv si Delegatia Permanenta, la noi – sa poata fi puse in fata unui proiect articulat pe care sa-si poata da un vot. Nu stiu daca lucrurile vor merge atat de repede, dar sper si in orice caz intentia noastra este sa facem ceva si temeinic si rapid”, a spus Antonescu.
El a mai spus ca intalnirile dintre PNL, PSD si PC vor continua si in perioada urmatoare.
„Mergem pe calea pe care deja am conturat-o. Sunt pasi inainte si dupa parerea mea si calendarul pe care ni l-am propus se arata a fi unul din ce in ce mai fezabil. (…) Speram ca pana la sfarsitul acestei luni chiar, lucrurile sa fie clare. Ne vom mai intalni si vom continua aceste discutii care comporta cu camp destul de larg”, a sustinut Crin Antonescu.
Liderii Aliantei de Centru Dreapta (ACD) PNL-PC s-au intalnit luni seara cu lideri ai PSD, la sediul central al PNL. La discutii, care au vizat detaliile cu privirea la realizarea unei aliante politice, au participat cei trei lideri ai opozitiei: presedintele PC, Daniel Constantin, presedintele PNL, Crin Antonescu, si presedintele PSD, Victor Ponta.