Da, udmr și Orban Viktor încearcă să genereze o „problemă maghiară” in România!
„Minoritarii de azi au fost asupritorii de ieri ai marii majorităţi de azi”…
Mitul periferiei româneşti în spaţiul european este din nou alimentat de o presupusă ignoranţă voită, care conduce inevitabil la necunoaşterea realităţilor româneşti. Exista o realitate concreta de circa 100 de ani! „Minoritarii de azi au fost asupritorii de ieri ai majorităţii de azi. Subconştient, nu zic conştient, ei nu cer tratament de minoritari, ci vor iar situaţia preponderentă dinainte de război”. Avem de a face cu un alt tip de demers, ce încearcă să deconstruiască imaginea considerată a fi deformată din cauza neînţelegerii situaţiei de pe teren. Argumentele se află undeva la graniţa dintre un demers propagandistic în curs de definire şi realitatea problemelor:
„Ştim foarte bine că aparatul de stat ungar a fost întrebuinţat intensiv pe vremuri pentru asuprirea şi deznaţionalizarea şi convertirea la alte religii a majorităţii româneşti. […] Noi am proporţionalizat aceste efecte în raport cu minoritatea etnică astfel încât nici bisericile, nici şcolile minoritare au revenit la situaţia preponderentă dinainte de război. Nu spunem că nu s-au făcut nedreptăţi. […] Dar să fim înţeleşi asupra unui lucru atunci când opinia minoritară va accepta situaţia ce decurge din principiul democratic al guvernării majoritare. Minorităţile nu s-au adaptat încă acestui fapt şi speră să obţină situaţia preponderentă dinainte de război.[…] Ar fi ridicul să credem că noi, poporul majoritar de baştină al ţării am putea tolera această repetiţie injustă a bunurilor în favoarea unor culte sau limbi minoritare. […] Mă întreb cum nu s-a înmuiat deloc înainte de război inima Dvs. tot aşa de mult de majoritate, cum se moaie acum faţă de minoritatea…”oprimată”? Şi de ce nu se trimit comisii identice de anchetare în Ungaria, in fosta Yugoslavia, etc. […] Noi nu dorim,Doamne fereste, să avem lupte/confruntari religioase în secolul XXI dacă nu le-am avut,ca altii, în Evul mediu. […] Dacă Dvs.reprezentantii minoritatii (sunteti ,totusi,6,5%!) ve-ţi înţelege şi respecta si punctul nostru de vedere, noi suntem gata să discutăm punct cu punct toate neimplinirile pe care Dvs. le estimaţi ca atare din punctul Dvs. de vedere. Şi vă asiguram că şi noi înţelegem atunci când suntem înţeleşi” (Arhivele Statului, Fondul Ministerul Propagandei Naţionale, dosar nr.18, 1927-1928).
Cum se stie, problema minoritară s-a aflat, chiar excesiv, în centrul multor analize serioase care căutau soluţii rezonabile de rezolvare imparţială. Una dintre aceste analize a fost şi aceea redactată în 1930 de publicistul ardelean Aurel Ciato şi prezentată cu succes radiofonic la Lugoj, Timişoara şi Cluj – aşadar în Transilvania. Proiectul lui Aurel Ciato viza cu precădere „diferendumul dintre români şi maghiari”. Autorul a ţinut să amintească faptul că între români şi germani nu au existat conflicte etnice, argumentând aceasta prin cuvintele lui Daniel Roth din mai 1848. Acesta din urmă sublinia faptul că ambele colectivităţi s-au confruntat cu „izvorul de nenorociri” venit catre toti din partea ungurilor (Arhivele Statului, Fondul Ministerul Propagandei Naţionale, dosar nr. 125, 1928-1941).
Problema minoritară – variat analizată în România interbelică – era de fapt o problemă europeană. Din această perspectivă, Iuliu Maniu a încercat o abordare în articolul „Sunt încă minorităţile o primejdie pentru pacea Europei?” Maniu a evidenţiat îmbunătăţirea situaţiei generale a minoritarilor din Transilvania pentru ca în final să dezvolte o teorie interesantă. Potrivit acesteia, „dacă vechia Ungarie ar fi mâine restaurată cu toate fruntariile ei de mai înainte , n-ar dura o singură zi dacă s-ar acorda sufragiu universal populaţiei ei şi libertate deplină să voteze după cum vor”.
Problema autonomiei (etnice, colective, teritoriale) pune in discutie un proces de inaintare si edificare a unei noi frontiere. In cazul Romaniei este vorba de situatia speciala a unei frontiere interne, situatie cu implicatie geostrategica si geopolitica evidenta. Enclavizarea si secesiunea minoritatii maghiare, respectiv expansiunea frontierei ungare in interiorul teritoriului Romaniei ar putea constitui un model exploziv, un precedent susceptibil a pulveriza stabilitatea intregii Europe. Majoritatea statelor sunt plurietnice, multiconfesionale si pluriculturale, in consecinta, acceptarea enclavizarilor, a faramitarilor, ar distruge bazele juridice ale statelor suverane, readucand haosul si conflictele interetnice in inima Europei. Erodarea edificiului statal al constructiei europene, aceasta este ispita autonomiilor, a etnonationalismelor, a caror inflorire marcheaza un regres teribil, o decadere de la ideea casei comune a natiunilor la conceptul devastator al tribalizarii. Daca tendintele separatiste ar fi acceptate, state ca Italia, Spania, Franta, Belgia,Marea Britanie ar trebui sa se faramiteze, revenind la entitati asemanatoare celor care existau in feudalism.
De exemplu, Italia de nord, Padania , in viziunea lui Umberto Bossi, deoarece este bogata, ar trebui sa-si declare independenta fata de sudul sarac, plin de “puturosi”, liderul Ligii Nordului (infiintata in urma cu 17 ani ca Miscare Federalista) preconizand realizarea a doua entitati separate cu Presedintii, Guverne, Parlamente proprii. Bossi a creat un cabinet-fantoma, care se intruneste la Venetia, a aparut si un Comitet pentru Eliberarea Padaniei, condus de Roberto Maroni, fost ministru de Externe in Guvernul lui Berlusconi, iar opinia publica a fost anuntata ca in data de 15 septembrie a acestui an se va declara independenta republicii federale a Padaniei. Autoritatile statului au anuntat ca vor face uz de forta armelor daca va fi nevoie, pentru a dejuca astfel de tentative. In Sicilia, in alegerile din primavara, 21 de candidati si-au construit proiectul electoral pe ideea separarii insulei, preconizand transformarea Siciliei intr-un Hong – Kong al Mediteranei.
In Spania se manifesta o tendinta separatista sustinuta cu cerbicie de ETA. In 1979 in Tara Bascilor , ce numara peste doua milioane de locuitori, s-a organizat un referendum pentru autonomie, 53,79% dintre electori declarandu-se in favoarea acesteia. ETA insa, considera ca autonomia este insuficienta si militeaza pentru segregatie totala pe calea terorismului.In Corsica , din 1965, vointa autonomiei se exprima prin atentate. Franta, ca si Grecia, nu recunoaste existenta minoritatilor nationale desi pe teritoriul Frantei, in Alsacia si Lorena, se afla aproximativ 2 milioane de alsacieni, iar in Bretonia, circa 2,2 milioane de bretoni.
In Belgia, inca din 1960, flamanzii au cerut despartirea de francofoni, nemultumiti de cresterea impozitelor, datorata crizei siderurgiei din Walonia.
In 1988, Belgia a devenit stat federal, cu trei regiuni autonome: Flandra, regiune lingvistica olandeza, Walonia si Bruxelles, ramanand totusi un stat unit. Si in Marea Britanie , scotienii ar dori sa se desparta, cerand pana una alta un parlament separat. Chiar si in Germania , recent, electoratul a respins fuziunea landului Branderburg cu cel al Berlinului, esticii preferand sa nu se amestece cu vesticii, desi fac parte din aceeasi natiune.
Cehoslovacia, dupa venirea la putere a fostului disident anti-comunist Vaclav Havel, in 1990, si-a schimbat numele in Republica Federativa Ceha si Slovaca, separarea efectiva producandu-se in ianuarie 1993. Au uitat ca in unire sta puterea.
Spre deosebire de divizarea pasnica a Cehoslovaciei, Iugoslavia a fost rupta in bucati cu pretul unui cumplit macel.
In iunie 1991, Croatia si Slovenia isi proclama independenta si masiv inarmate de Germania si Italia pornesc razboiul cu sarbii.
In martie 1992 isi declara independenta si Bosnia-Hertegovina intrand in joc armele lumii arabe si interesele americane. Iugoslavia constituie cazul flagrant si trist al implicarii marilor puteri intr-o separare violenta si sangeroasa.
Dar este un fals politic ca autonomia sa figureze ca o forma de expresie a descentralizarii, nefiind conturata in nici un document sub aspectul dimensiunii etnice. In Europa sunt peste 60 de minoritati nationale, diferentiate etnic, lingvistic si religios. Numai in cele 12 tari membre ale UE exista in jur de 45 de limbi nationale si regionale. Modul de reglementare a situatiei minoritatilor nationale difera in functie de organizarea statala, de traditiile politice si istorice. Acolo unde ele exista, formulele de autonomie sunt concepute ca alternativa a dezideratului protectiei minoritatilor si in temeiul imperativului general al protectiei drepturilor omului. La nivel international nu exista un normativ riguros de interpretare a conceptului de autonomie ca formula de abordare a problemei nationale.
Din 1990 in cadrul Consiliului Europei s-au extins ideile elaborarii unui document special destinat protejarii(!!) minoritatilor, document aditional pe langa prevederile generale ale Conventiei Europene a Drepturilor Omului.
In CE exista doua tedinte cu privire la problema protectiei minoritatilor:
– una care lasa statelor alegerea cailor si mijloacelor de aplicare a principiilor fata de care s-au angajat prin Tratate si
– o alta tendinta care urmareste crearea unui instrument institutional, respectiv a unui document aditional cu un continut astfel formulat incat sa permita utilizarea acestuia ca mijloc de constrangere a statelor, prin mijloace juridice, de catre instante internationale.
Cele doua puncte de vedere se confrunta la nivelul Comitetului de Ministri al Consiliului Europei, singurul organ cu putere de decizie si care reprezinta prima tendinta si al Adunarii Parlamentare, care are dreptul doar de a formula Recomandari catre Comitetul de Ministri.
Recomandarea 1201 pentru care se bate si azi Ungaria (R1201) de exemplu a fost, redactata de Comitetul Juridic (cu o larga participare socialista…) si adoptata de Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei pentru a fi inaintata Comitetului de Ministri cu speranta de a i se obtine validarea inca din 1993. Insa sefii de state si Comitetul de Ministri au decis ca Protocolul aditional (R 1201) sa se refere strict la domeniul cultural.(info ddr)
