Dacă nu era tac-so președinte, fata lui Băsescu era de mult în...

Dacă nu era tac-so președinte, fata lui Băsescu era de mult în …pronunțare!

0 249

Afacerea terenurilor agricole din localitatea Nana, județul Călărași, care au intrat, în 2013, în posesia fiicei fostului președinte Traian Băsescu, a fost construită, în mod infracțional, timp de nouă ani, de către o rețea organizată din care fac parte fostul secretar al Primăriei Nana și fiica acesteia, referent în cadrul aceleiași primării. La mijloc este vorba despre un business de mili­oane de lei, contracte importante de arendare a acestor terenuri și, în final, contracte de vânzare-cumpărare. Banii pe care italienii de la Berfige SRL, societate de tip-„fantomă” care, în cele din urmă, i-a vândut familiei Băsescu, i-au plătit, inițial, pentru achiziționarea a sute de hectare de pământuri agri­cole în localitatea Nana au ajuns în conturile acestei rețele, transferați într-un depozit bancar, de unde, înainte de a fi redirecționați beneficiarilor de drept, au fost produse sume importante, constând în dobânzi.
În perioada în care italienii de la Berfige negocia cu reprezentanții Ioanei Băsescu vânzarea moșiei, aceeași rețea a încercat să obțină credite bancare, prin intermediul unei firme locale, pentru a răscumpăra o parte din aceste terenuri. Personajul principal al acestei povești incredibile se numește Simona Alina Preda. Aceasta a fost, în 2008, consilier în cadrul Primăriei comunei Nana. Mama sa, Tudorița Niculae, are, de asemenea, un rol extrem de importat în această suveică, deoarece deținea, la momentul derulării acestor afaceri, funcția de secretar al Primăriei Nana. Soacra Simonei Alina Preda, Vasilica Preda, era, în aceeași perioadă, contabilul instituției.
Potrivit datelor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), Simona Alina Preda prelua de la un anume Mihai Mincu, domiciliat în București, întregul pachet de acțiuni pe care acesta îl deținea la SC Amygo M.T. SRL, implicată în înche­ierea, în condiții ilegale, a contractelor de arendare a terenurilor agricole care, ulterior, au ajuns în proprietatea Ioanei Băsescu. 
Astfel, în perioada 2006-2007, la Primăria Nana au fost înregistrate mai multe contracte de arendare încheiate între diverse persoane fizice care nu aveau calitatea de deținători legali ai terenurilor agricole ce au făcut obiectul acestor contracte  titlurile de proprietate fiind emise ulterior încheierii acestor contracte de arendare cu SC Amygo M.T. SRL, reprezentată de soțul și fiica secretarului Primăriei Nana, Tudorița Niculae, fără a fi proprietari ai terenurilor sau deținători legali ai acestora.
În anul 2009, terenurile agricole supuse arendării, în mod ilegal, au fost cumpărate de către societatea Berfige SRL. La aceste terenuri se adaugă si altele pe care compania le-a achiziționat de la mai multe persoane fizice din Nana.
Ulterior, Berfige SRL a încheiat, două contracte de arendare, tot cu… SC Amygo M.T. SRL, reprezentată atunci de aceeași Simona Alina Preda. La acel moment, Simona Alina Preda, era referent în cadul aceleiași instituții publice locale. Contractele de arendă aveau ca obiect fix terenurile agricole pe care Berfige le-a cumpărat de la rețeaua reprezentată de Simona Alina Preda și de mama acesteia, Tudorița Niculae pentru a inlesni „afacerea” Nana.!.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.