Dacă UDMR-ul ar fi condus de oameni precum Nagy Attila!
Dacă UDMR-ul ar fi condus de oameni precum Nagy Attila, relațiile dintre români și secui ar putea să fie foarte bune, așa cum au fost pe vremea în care, împreună, secuii și românii luptau pentru drepturile lor, în Transilvania, sau în oastea lui Mihai Viteazul. Adică de la bune în sus.Dacă comunitatea secuilor, dar și a românilor, ar avea mai mulți astfel de oameni curajoși, onești și implicați în rezolvarea tensiunilor dintre cele două comunități, pentru toată lumea ar fi mult mai bine. Să citim însă ce scrie secuiul Nagy Attila:
MEDITATIILE UNUI SECUI …normal!
„ce scrie publicistul Dan Tănasă reprezintă un scandal permanent în ochii secuilor, prin sesizările lui împotriva inscripţiilor exclusiv maghiare, sau care nu respectă reglementările legii, maghiara fiind pe primul loc. Mi se pare că, în cazul lui Dan Tănasă, consecinţă este considerată cauza! Eu cred că din aroganţă secuilor, care se manifestă în privinţa exclusivităţii limbii maghiare pe inscripţiile oficiale, rezultă sesizările lui ! Unii secui şi maghiari declară, atunci când e vorba de sesizările lui Dan Tănasă, că problema inscripţiilor nu este atât de importantă, pe cât este umflată artificial! Aici se folosesc de trucuri stereotipe, de genul „sunt probleme mai importante de rezolvat”, şi iată de ce spun asta.
Atunci când e vorba de bilingvitate, reacţia din partea minorităţii apare imediat, declanşând un scandal care e considerat perfect legitim! Aşa a fost în cazul gării CFR din Sfântu Gheorghe, după renovare, când s-a omis aiurea afişarea inscripţiei şi în limba maghiară! Dar într-un sat unde românii reprezintă cel puţin o pătrime, aşa cum am văzut, se consideră normal ca pe panoul de publicitate, la zilele satului sau la un meci de fotbal, afişajul să se facă… numai pe ungureşte! Pe fondul acestui comportament, observăm aroganţa secuilor de a se consideră băştinaşi şi de a-i considera pe români, venetici. Adică ne putem permite orice, căci noi suntem acasă! Dar când românii fac acelaşi lucru, noi plângem şi urlăm despre drepturi! Când, de fapt, secuii sunt… cei care le încalcă mai mult!
Orice manifestare simbolică, exprimată de către minoritari, are un mesaj secundar către majoritate! La cursurile sale de jurnalistică, Szilágyi N. Sándor, profesor la UBB, ne spunea că mesajul minoritatailor către români poate fi altfel înţeles dincolo de Carpaţi, din cauza diferenţei de gândire! El ne-a îndemnat să reflectăm asupra acestui mesaj secundar şi la impactul lui asupra majorităţii! Oare ce mesaj avem, în primul rând noi, secuii, către majoritate?! Cred că despre asta, despre impactul mesajului secuiesc asupra românilor, e mai corect să vorbească românii! Într-o convorbire prin net, scriitorul român Ovidiu Hurduzeu, care trăieşte în California, îmi spunea că românii simt, din partea secuilor, un refuz etnic ce are un impact negativ, căci romanul este o etnie primitoare!
Dar şi mai semnificativ este ce scrie ofitzerul Valeriu Tănasă în cartea sa „Rostiri Ziditoare”. El povesteşte cum, venit din Moldova, ca tânăr ofiţer, la Bodoc, lângă Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, a trăit nemijlocit impactul mesajului secuilor către români. Citez: „Dar am simţit o lipsa de iubire din partea localnicilor, inclusiv a fraţilor mei, români. O intoleranţă tacită faţă de limba română. Un atac nemilos la toate simbolurile sfinte ale românilor”.
Valeriu Tănasă ne vorbeşte despre lipsa de iubire! Care nu este altceva decât ura, care e o forţă distrugătoare şi autodistrugătoare, manifestată în refuzul faţă de alţii! Simbolurile de baza ale drapelului secuiesc, Soarele şi Luna, sunt cele două principii, masculin şi feminin, care stau la baza oricărei identităţi şi care se realizează prin unificarea lor într-un întreg, prin iubire reciprocă a princpiilor!
Cele două principii stau la baza oricareii integrări într-o comunitate mai mare! Astfel, cele două simboluri ale drapelului secuiesc, Soarele şi Luna, ar putea fi un arhetip al integrării secuilor în majoritate, o uniune, prin iubire reciprocă, a celor două naţiuni! Căci numai pe baza arhetipurilor şi a iubirii putem realiza o pace autentică, altfel ne distrugem reciproc prin forţele inconştiente ale urii!”
Nagy Attila Sursa: Certitudinea.ro