Davos, o putere străină ostilă, antistatală și antinațională (1)
Singurii care au definit Davos-ul ca o mare putere mondială, similară ca putere Chinei, Rusiei sau SUA, au fost analiștii americani. Spre deosebirile de puterile statale, Davosul este diferit, neavând nici granițe, nici capitală, nici președinte.
Cum a devenit forumul de discuții de la Davos o putere decizională la nivel global și care sunt personajele cheie ale „noii orânduiri mondiale”? Cum a ajuns o mână de oameni să decidă cum are voie omenirea să trăiască?
Poate exista un asemenea scenariu?
Cu doar trei decenii și ceva în urmă, pe vremea lui Ceaușescu, trădarea te putea trimite fix în fața plutonului de execuție. Sentința ar fi fost executată la Jilava. Astăzi, trădarea este menționată cu mândrie în CV-uri, a fi împotriva statului român reprezintă un lucru de invidiat, este sinonim cu progresismul, te transformă în „elită”.
Cum s-a ajuns aici? Din aproape în aproape. Prin abandonarea valorilor naționale și îmbrățișarea așa-ziselor valori liberale. Prin secularizare. Prin acceptarea unor criterii valorice străine și prin valorizarea pozitivă a unor instituții internaționale. Prin confuzie. Prin oportunism.
Pe de o parte, s-a construit o pseudo-elită, pe de altă parte s-a exploatat indulgența și ignoranța populației conduse de această pseudo-elită. Conformismul s-a propagat datorită și mai marii prostii a unor cadre locale, incapabile să își imagineze că astfel de schimbări radicale ar putea exista într-o lume așa-zis democratică. Genul Vasile Dîncu: „nu putem fi la nesfârșit idioții Europei”! Ceea ce nu înseamnă că nu putem fi „idioți utili”.
Cu un deceniu în urmă, Forumul Economic de la Davos, fondat în 1971 și aproape nebăgat în seamă până de curând, mai putea trece drept ceea ce îi spunea numele: un spațiu în care se dezbat idei economice. O agora în care se gândesc scenarii privind dezvoltarea economiei mondiale.
Totul se concretiza printr-un raport anual numit «Global Competitiveness Report».
Evident, participarea la acest forum însemna expunere (mai mult sau mai puțin academică) și prestigiu. Nici acum nu este pentru buzunarul oricui! Cei admiși/invitați, își cumpără, an de an, drumul înăuntru și costă tot mai scump accederea de la un nivel periferic la unul mai central.
Totuși, în 1992, Klaus Schwab – un economist cvasi-necunoscut, cu o diplomă suplimentară în inginerie mecanică, probabil cu ajutorul lui Henry Kissinger și a altor conexiuni americane, reușește să adune laolaltă, la Davos, în Elveția, nu mai puțin de 440 de personalități din peste 30 de țări!
Global Leaders for Tomorrow (1993-2003, rebotezat din 2004 Young Global Leaders) avea să aducă în prima linie personaje precum Bill Gates (Microsoft), Jeff Bezos (Amazon), pe cofondatorul eBay Pierre Omidyar, Mark Leonard (director fondator al European Council on Foreign Relations – finanțat Soros), în general persoane aparținând ecosistemului economic.
Foarte curând, însă, acestora încep să li se adauge și politicieni precum Angela Merkel (cancelar german), Nicolas Sarkozy (fost președinte al Franței), Emmanuel Macron (președinte al Franței), Vladimir Putin (președintele Rusiei), Al Gore (vicepreședinte al SUA) Tony Blair (fost premier britanic), Gordon Brown (fost premier britanic), Boris Johnson (fost primar al Londrei și actual prim-ministru), Jose Manuel Barroso (fost șef al Comisiei Europene), Jean-Claude Juncker (fost șef ai Comisiei Europene și fost premier al Luxemburgului), Jose Maria Aznar (fost premier spaniol), Guy Verhofstadt (fost premier belgian), Alexander Stubb (fost premier finlandez), Viktor Orbán (premierul actual al Ungariei), Sebastian Kurz (fost cancelar austriac), Jacinda Ardern (premierul Noii Zeelande), Victor Ponta (fost premier al României), Matteo Renzi (fost premier al Italiei) etc.
În total, cca. 1.300 de „cursanți” și de „absolvenți”, legați unii de alții prin fire nevăzute.
Șocant, încă de la bun început, este rolul de marionete pe care toți aceștia îl joacă în fața lui Klaus Schwab! Văzând lista, nu ai putea spune că ar fi vorba despre indivizi tocmai lipsiți de orgoliu, de personalitate, chiar dimpotrivă!
Cu toate acestea, ei participă la „cursuri” și bifează diferite obiective, în urma cărora sunt selectați/aleși/scoși în față de acest – să-i zicem – ONG sau rețea ocultă.
De observat că toți au studii în limita decenței, dar fără mari realizări în carieră, de presupus că selecția efectivă să se fi făcut în funcție de disponibilitatea acestor politicieni de a colabora cu Davosul.
O flexibilitate precum cea dovedită în timpul pandemiei, când unicul far călăuzitor al tuturor liderilor politici au devenit brusc structurile globale care vor să impună Marea Resetare.
Și mai interesant este că, în mod evident, nici chiar Klaus Schwab nu este vreun deținător al puterii, ci tot o marionetă cu rolul de a reprezenta puterea din spatele Forumului de la Davos. Putem presupune că această putere este cea care dispune sau gestionează și cele peste o mie de companii multinaționale care sprijină Davosul din punct de vedere financiar, dar i se și supun orbește când Davosul ia o decizie precum „resetarea”.
Cum circulă această putere prin „venele” organizației? Sub formă de bani! Dacă aruncăm o scurtă privire la cei din Consiliul de administrație al organizației, vom descoperi nume precum Christine Lagarde (fosta șefă FMI și actuala șefă a Băncii Centrale Europene), Kristalina Georgieva (directorul FMI), Larry Fink (CEO-ul de la BlackRock – o corporație de management investițional ce dispune de 9,4 trilioane de dolari). Simplu: controlând banii la nivel global, controlezi lumea.
Deși ar părea că aceste corporații și instituțiile financiare controlează piața, în realitate, majoritatea angajatorilor de pe planetă și osatura societății, așa cum o știm, o reprezintă întreprinderile mici și mijlocii și clasa de mijloc! Adică, exact zona pe care corporațiile și băncile vor să o lichideze prin Marea Resetare. Mai mult, vor să lichideze și banii fizici și să îi înlocuiască cu o monedă virtuală pe care să o controleze băncile care controlează și Davosul.
Economiile naționale, sleite financiar de lockdown, cu o forță de muncă subțiată și pauperizată, cu lanțurile de aprovizionare compromise, vor accepta moneda virtuală impusă de Davos și vor introduce venitul universal de bază, ca să poată să controleze populația, tot mai nemulțumită.
Acest venit se va aloca probabil lunar, electronic, cu dată de expirare lunară și cu procente privind cheltuielile: alimentație, chirii, medicamente, haine etc. – după cum remarca și scriitorul și cercetătorul Ernst Wolff, bine cunoscut pentru investigațiile sale privind FMI-ul (Cronica unui jaf – 2014, Jefuirea lumii – istoria și politica FMI – 2014, Tsunami-ul financiar – 2017, Ordinea financiară internațională ca și construcție criminală a statului profund – 2017 etc.).
Și să mai remarcăm un lucru extrem de interesant! Se pare că organizația (World Economic Forum – WEF) își gestionează singură și opozanții, care întâmplător provin tot din rândul propriilor „absolvenți”.
Cum se construiește o „guvernanță globală”?
În 2005, la Davos „s-a stabilit” necesitatea unei „guvernanțe globale”. Eufemistic vorbind, desigur. Cine au fost cei care „au stabilit” asta? În jur de 3.000 de invitați la eveniment, în principal șefi de corporații și „invitați” din zona politică, Najib Razak – vicepremierul Malaieziei, Shaukat Aziz – premierul Pakistanului, Tony Blair – premierul britanic, Jacques Chirac – președintele Franței, Samuel Schmid – președintele Elveției, Mahmoud Abbas – liderul palestinian, Viktor Yushchenko – președintele Ucrainei, Gerhard Schroeder – cancelarul Germaniei, José Manuel Barroso – șeful Comisiei Europene. Azi, însă, ne putem întreba dacă acești oameni chiar au stabilit ceva? În numele cui vorbeau? Cine i-a mandatat?
Articolele și analizele apărute în urma întâlnirii de la Davos se întrebau despre puterea (alta decât cea discursivă) a celor adunați în vederea modificării politicilor globale. Nu mai avem această problemă astăzi!
„Puterea corporativă în politica mondială: cazul Forumului economic mondial” – scrisă de Tore Fougner în 2008, avea să constate că WEF sprijină inițiative guvernamentale, că WEF elaborează un limbaj și un discurs pro-globalizare, că WEF caută noi forme de guvernare. Modelul – pe atunci teoretic – căuta să identifice problemele de dimensiune globală care s-ar putea rezolva printr-o așa-zisă guvernanță globală, paralelă cu „guvernanța” prestată de executivele naționale.
Așadar, chestiunea se referea la probleme externe sau independente față de guvernările naționale. Și mai precis, preocuparea viza exclusiv rezolvarea unor chestiuni ce excedau nivelul unei soluționări la nivel național. Iar acesta este unul din motivele pentru care Davosul nu a generat nici mari întrebări, nici contestări în acea perioadă.
Mai departe, s-a ajuns la ideea că aceste chestiunile globale ce ar fi putut depăși gradul de competență statală în rezolvare ori lipsa de cunoștințe, ar reveni unor „actori” nestatali precum corporațiile și ONG-urile, dar și instituțiilor din domeniul public internațional, în numele progresului și eficienței. Acesta a fost pasul esențial!
Totodată, WEF își fixează ca obiectiv și redefinirea propriilor granițe de competență, prin rescrierea nivelului de legitimitate a ONG-ului în chestiuni ce țin de zona cooperării public-private.
Este momentul în care, în premieră, se discută despre o zonă de acțiune comună: guvernamentală, de business și a societății civile.
Nicăieri nu se vorbea despre „guvernanță” exercitată de WEF în numele statelor, în numele guvernelor, în numele societății civile! Schwab avea să introducă însă în discuție, cu perfidie, ideea că însăși corporația multinațională este un fel de „cetățean global”, interesat de bunurile publice globale, dar și de bunul mers al politicii! Și care, ca oricare „cetățean”, alege să își exercite drepturile!
Ceea ce în anii 2000 nu părea încă o „sursă de putere”, iată că a devenit în timp, Davos-ul trecând din zona analitică în cea de exercitare efectivă a puterii, alunecând treptat în zona puterii politice și subordonându-și nu doar instituțiile internaționale, ci și majoritatea guvernelor.
Mai mult, în clipa de față, infiltrându-se în diversele forme statale, Davos-ul a devenit o putere mondială în sine, „de ocupație”, de uzurpare a puterii din diverse state și chiar mai mult, una din „marile puteri” mondiale, alături de China, Rusia sau Statele Unite, pe care încearcă să le demanteleze tot din interior.
Schwab, în calitate de editor al raportului «Global Redesign» al Forumului Economic Mondial, în 2010, postulează că o lume globalizată este mai bine gestionată de o coaliție de corporații multinaționale, guverne (inclusiv prin sistemul ONU) și organizații ale societății civile (OSC). Schwab mai susține că guvernele nu mai sunt „actorii dominanți covârșitori pe scena mondială” și că „a venit timpul pentru o nouă paradigmă a părților interesate a guvernanței internaționale”. Viziunea WEF include o ONU de tip „public-privat”, în care anumite agenții specializate ar funcționa în cadrul sistemelor comune de guvernare statală și non-statală.
Enunțul lui Schwab nu a omis guvernele, dar trece sub tăcere controlul exercitat de WEF asupra politicienilor care compun aceste guverne, mai mult, trece sub tăcere deopotrivă și controlul exercitat asupra structurilor europene (Comisia, Consiliul, Parlamentul European), totodată și fluxul banilor către guverne.
A se vedea situația Poloniei care nu are o legislație care să se suprapună 100% peste legislația comunitară. În mod firesc, întrucât Polonia nu a acceptat vreodată să-și cedeze definitiv suveranitatea vreunei entități externe țării. Mai mult, UE deține un aquis extrem de stufos, reglementând nu doar cum ar trebui să funcționeze justiția într-o țară membră, ci mergând spre bază, la amănunte cum ar fi ce curbură are voie să aibă castravetele cultivat. În ceea ce privește ONG-urile, și acestea sunt controlate financiar tot de globaliști și lucrează constant la subminarea democrației, suveranității și oricărei forme de asociere politică ce s-ar putea ridica împotriva WEF, mână în mână cu presa deținută deja de corporații.
Astfel, nu e de mirare că în UE nu mai există propriu-zis partide care să poată obține o majoritate în alegeri (exceptând Polonia și Ungaria), numeroasele formațiuni ce reprezintă ideologia marxistă a Davosului distrugând posibilitatea constituirii vreunui guvern suveranist, preocupat de bunăstarea cetățenilor din propria țară. Cel mai bun exemplu este partidul condus de Dacian Cioloș în România sau noua construcție politică din Bulgaria (Noi Continuăm Schimbarea) care mimează (ca peste tot) lupta cu o presupusă corupție.
Așadar, „părțile interesate” ale „noii normalități” sunt perfect dezinteresate de cetățean și consumate doar de ideea globalizării cu orice preț. Astfel, WEF intenționează, să înlocuiască un model democratic recunoscut, cu un model în care un grup auto-selectat de „părți interesate” ia decizii în numele poporului.
Ceea ce fac cei de la Davos reprezintă „o lovitură de stat globală” ce vizează capturarea guvernanței la nivel planetar. Că democrația nu mai are nimic aici, este evident.
De altfel, Schwab nici nu se sfiește să declare asta! Potrivit teoriilor lui Klaus Schwab, preluate de la Dani Rodrik – un teoretician al globalizării, cele trei noțiuni – de globalizare economică, democrație politică și stat național – sunt reciproc ireconciliabile, bazate pe logica simplă că doar două pot coexista efectiv la un moment dat.
Democrația și suveranitatea națională sunt compatibile numai dacă globalizarea este stopată.
Prin contrast, dacă atât statul național, cât și globalizarea înfloresc, atunci democrația devine de neacceptat. Și apoi, dacă atât democrația, cât și globalizarea se extind, nu există loc pentru statul național. Dar elementele societății viitoare – obținută prin Build Back Better – exclud de pe acum, indiferent de elementele în discuție, orice formă de democrație.
– Va urma –
Autor: Ambrus Bela
Sursa: Anonimus.ro
