De-ale Bisericii
La Patriarhie, in biserica recent renovata si sfintita, a cazut un policandru. Oricine stie cum arata asa ceva si cat de mare este obiectul, mai ales fiind vorba de Patriarhie. Din fericire nu au fost raniti decat doi oameni, o femeie si un barbat, dar viata lor este inafara oricarui pericol. Probabil cei doi erau incarcati de pacate si iata semnul de sus.
Patriarhia a ordonat o ancheta, ca sa se gaseasca vinovatul care nu a agatat cum trebuie policandrul. Eu nu inteleg insa de ce, intr-un lacas sfant, se cauta vinovat printre mireni. Daca Doamne-Doamne a trimis vreun sfant sau vreun ingeras care a desprins candelabrul acela, ca semn de atentionare asupra purtarii multor slujitori ai Bisericii?
La Sibiu au fost aduse, ca tot este la moda si se castiga bine din asta, moastele sf.Gheorghe, de prin Grecia de undeva. Pelerinaj, slujbe si procesiune. Se pare insa ca sibienii au fost mai civilizati in relatia cu osemintele sfinte, existand mai multa ordine ca la Bucuresti sau Iasi. Pe deasupra, alaiul a fost infrumusetat cu faclii si insotit de o garda militara, care a si tras cateva salve de onoare. Aceasta a fost motivata prin faptul ca sf. Gheorghe a fost militar. Dar daca ar fi fost sihastru traitor prin pesteri, ce garda ar fi avut? De boschetari?
Incerc sa-mi tin in frau sarcasmul fata de depasirea unei limite a bunului simt in credinta. Dunezeu este Bunatate, si de aceea nu are nevoie de tot felul de jertfe, daca-L ai in suflet si incerci sa continui binele Lui. Dar, se pare ca in curand, prin gratia slujitorilor Lui pe pamant, o sa ajungem din nou la jertfe de animale si pasari pe altare ridicate din banii contribuabililor, spre slava Bisericii si a intermediarilor intre El si noi, turma.
La Brasov vor fi aduse, prin straduinta omului de afaceri Liviu Pandele, moastele sf. Andrei, tot din Grecia, cu ocazia zilei Marii Uniri. Se intelege ca de acest eveniment vor cauta sa se lipeasca o serie de lingai, dar asta -i treaba la romani. Sa speram ca totul se va desfasura decent, asa cum trebuie inteleasa credinta in Spiritul Suprem.
Dan Bota