De ce are nevoie Romania? Episodul 3 –
Munca, eficienta, productivitate… bullshit!
„I smell something…Is it dog? No… Is it horse? No… I know. Its BULLSHIT!”
Vrem, nu vrem trebuie sa recunoastem ca in Romania nu se munceste. Oriunde ai privi gasesti scheme de tip „Caritasâ€, relationari sociale de tipul „ori eu, ori tuâ€, dorinte de tipul „sa moara … afacerea vecinului†si asa mai departe. Te intrebi chiar de unde atata istetime in a eluda contractul in baza caruia munca va fi rasplatita. Poate ca este un joc social la care am fost invatati sa participam inca dinainte de 1989, dar l-am continuat pana astazi.
Am fi avut poate o ultima speranta sa ne puna altii la treaba daca nu s-ar fi ivit la orizont ultima criza economica. Asa, trebuie sa ne dumirim singuri ce anume ne-a facut sa fim atat de performanti in nemunca.
Poate ca nemunca la romani si criza economica globala au aceeasi cauza. Profesorul Rick Wolff, Universitatea din Massachusetts, Amherst, in documentarul „Capitalism hits the fanâ€, explica criza economica prin relatia dintre angajati si angajatori. Cresterea productivitatii s-a datorat muncii cat mai bine executate, a cresterii performantelor angajatilor si, respectiv, aparitiei si inmultirii masinilor. Dezechilibrul care a generat criza economica a plecat de la faptul ca in conditiile prezentate mai sus, productivitatea a crescut mai repede decat venitul real al angajatilor, respectiv, profitul capitalist a crescut mai repede decat venitul real al angajatilor.
Pentru est-europeni, acest lucru a fost deseori explicat sub denumirea de „legea de fier a salariilorâ€, care are ca punct de plecare doctrina lui Thomas Malthus, ce prevedea ca evolutia populatiei va depasi la un moment dat posibilitatile de hrana existente, indiferent de evolutia tehnologica. David Ricardo si Karl Marx au considerat la randul lor ca presiunea demografica va ingheta salariile la nivelul de subzistenta al muncitorilor.
Profesorul Wolff spune ca incepand din 1970, in SUA, echilibrul dintre productivitate si venitul real al angajatilor s-a modificat datorita corporatiilor care:
• au mutat operatiunile economice in locuri unde venitul real al angajatilor a fost mai mic, iar profitul mai mare;
• au introdus automatizarea procesului de productie, computerele inlocuind treptat forta de lucru umana;
• au deschis piata fortei de munca pentru femei si imigranti, oferind astfel salarii mai mici decat primeau angajatii barbati.
In SUA venitul real al angajatilor din anii 1970 este inca mai mare decat cel actual. (Comparativ, in prezent in Romania, salariul real are 5-6 puncte procentuale in plus fata 1990.)
Productivitatea a crescut, iar diferentele dintre profitul firmelor si salariile inghetate a devenit din ce in ce mai mare. Desigur, in cele din urma consumul angajatilor a crescut. Prin cresterea numarului de ore lucrate si obtinerea unui al doilea job, prin introducerea pe piata fortei de munca a sotiilor si adolescentilor, s-a atins limita umana a numarului de ore de munca lucrate, altfel spus, maximul de productivitate al fiintei umane. Dincolo de aceasta limita, pentru a sustine consumul, s-a apelat la solutia imprumuturilor. Ceea ce a urmat, criza economica, cunoastem. Solutia avansata de profesorul Wolff vizeaza democratizarea procesului economic: angajatii sa formeze consiliul colectiv de conducere al firmelor. Aceasta este cel putin una dintre perspectivele macroeconomice asupra crizei.
Se spune despre teoriile egalitariste ca seduc foarte usor. Trebuie sa recunosc, insa, ca suntem contemporani cu un argument puternic pentru echitate.
Criza economica a fost generata de ruperea echilibrului dintre productivitate si venitul real al angajatilor. Capitalismul a aparut ca sansa a schimbarii unei societati prin care individul era prizonierul unei categorii sociale, indiferent de cat de productiv era.
Logic, exista doar doua solutii: fie indreptam acest dezechilibru, fie anuntam moartea capitalismului ca sistem social si crestem la maximum entropia globala.
Un Guvern responsabil ar aplica prima solutie: cresterea salariului minim pe economie. Astfel, nici macar analistii economici titrati nu ar mai spune ca avem o economie in care exista prea mult consum fara productie.
Dar cum ramane atunci cu problema nemuncii?
Unul dintre cei mai prestigiosi sociologii romani contemporani, brasoveanul Gheorghe Onut, in lucrarea sa „Inapoi la Utopieâ€, editura Nemira, 2001, il anticipeaza pe profesorul Wolff. Analizand decompresia societatilor socialiste si procesele care au urmat dupa 1989, sociologul Gheorghe Onut conceptualizeaza criza societatii contemporane a muncii, o criza mult mai profunda si mai extinsa chiar decat prefigura ideologia intoarcerii la capitalism a tarilor est-europene. Aflam ca Adam Smith sustinea ca tocmai fuga de munca sta la originea avutiei si a masinismului. Fuga de munca a condus la un optimism tehnologic care va deveni unul dintre cei mai importanti itemi ai oricarei ideologii care vizeaza puterea politica. Dar sensul nivelelor succesive de tehnologie pare sa fie tocmai eliminarea omului din munca din ratiuni de cost (sau de productivitate, cum ar spune profesorul Wolff), si, respectiv, abandonarea ideii de a transforma munca intr-o activitate libera, creatoare, responsabila, cum se clameaza adesea.
Suntem pregatiti sa facem fata unui nou cantec de sirena referitor la faptul ca in Romania munca nu este valorizata? Sau vom intelege altfel cel mai firesc raspuns pentru a tine constiinta treaza: nemunca.
Stefan Caraiman
