De ce are nevoie Romania?
Episodul 4 – Vindecarea

Romania are nevoie de vindecare.

Romania, ca orice societate, are oameni doritori de progres, de mai bine, de mai mult, de orice altceva decat au avut candva. Sunt oameni puternici, iubesc propria libertate si stiu ce sa faca cu ea. Respecta, de asemenea, libertatea semenilor si impreuna sau chiar si singuri, sunt gata sa lupte pentru drepturile lor. Un prieten spaniol imi spunea odata ca trebuie sa stii trei limbi pentru a te descurca oriunde in lume: engleza, spaniola si romana. Dar de ce limba romana? l-am intrebat. Pentru ca romanii au ajuns si sunt peste tot in lume.
Da, acesti romani, cu dorinta de progres si mereu iubitori de tara lor, sunt peste tot: in institute de cercetare straine, in echipe sportive, in raspandirea artelor frumoase sau universitati tehnice, in cele mai rafinate bucatarii sau mesterind softuri, modeland diverse comportamente in cibernetica sau participand la importante lucrari in constructii, acesti romani sunt dintre cei mai buni. Sunt la fel de buni ca cei mai buni dintre cei buni, sunt egalii acestora si primesc zilnic respect si pretuire pentru ei si familiile lor.
Si mai mult decat orice altceva: nu uita de unde au plecat. Au o sfiala a dorului de locul si timpul romanesc, si o asa intelegere fata de ceea ce acum le lipseste, cum poate doar parintii mai simt fata de copiii lor. Multi au fost raniti, nedreptatiti si goniti. Au ramas asa cum spune povestea triburilor de evrei in ratacirea celor 40 de ani: singuri, in pustie, dezradacinati, doar cu credinta in ei si propriul Dumnezeu. Parasiti, incercati si luptand crunt pentru fiecare clipa de viata. Cucerindu-si mantuirea zi dupa zi, in timp ce restul, mergeau departe, tot mai departe de ei…
Le datoram enorm acestor romani uitati de multe ori. Si daca ar fi vreodata sa nu mai stim cine am fost, daca vreodata vor reusi sa ne suceasca mintile sa ne uitam fratii, romanii doritori de progres vor reveni asupra noastra si ne vor da iubirea si pretuirea lor. Vor pune energia lor roditoare in pamantul sfant si viata va iesi din nou. “After all tomorrow is another day” vor spune fii si fiicele noastre precum Scarlett din Gone with the wind, atunci cand noi vom cadea rapusi in lupta nonsensului.
Sa iubesti progresul! Iata cum poate fi definit tipul romanului de succes, acel roman care vede si joaca dupa regulile celei mai dezvoltate societati occidentale. Cautati si cititi ziarele si revistele culturale ale romanilor de dincolo. Faceti macar un pas spre lumea lor intr-o continua schimbare si felul in care veti privi societatea romaneasca se va schimba, felul in care ne vom uita unii catre altii se va innoi.
Pentru ca, de fapt, despre vindecarea Romaniei vroiam sa va vorbesc. Vine greu aceasta vindecare. Atunci cand trebuia nu am avut constiinta spatiului public. Au trecut mai bine de 20 de ani si in loc ca fiecare oras al Romaniei sa devina o reduta culturala si morala, sa fie o cetate a spiritului (va aduceti aminte ca economistul Max Weber spunea Etica protestanta si spiritul capitalismului) incet, fara sa ne dam seama, ne-am uitat istoria, aspiratia si chiar credinta. Stramosii nostri au spus: ,,Noi nu ne-am luptat pentru jucării, vrem drepturi, Majestate!”.
Cat de frumos rasuna: Transilvania (Tara de dincolo de padure), Moldova (care ar veni de la coniferul Molid, Picea abies, care isi pastreaza varful ascutit si la varste inaintate, prezent în munţii Călimani, în jurul Dornei şi în masivul Ceahlăului, sau mai timpuriu, din antichitatea târzie din limba dacică) Iza! Iata doar trei mantre sfinte pe care in fiecare dimineata, la rasaritul soarelui, ar trebui sa spunem cu piosenie.
Vindecarea Romaniei a inceput in seara din 2009 cand Mircea Geoana a pierdut alegerile. Singura explicatie pe care am putut sa mi-o ofer a fost: Abia acum Romania se va trezi! Mi-am adus aminte ca Emil Cioran spunea în Schimbarea la fata a Romaniei: “Putem face istorie? Putem, dar în marginile destinului nostru. Şi am putea sări peste el? Am putea, dacă saltul ar fi pecetluit în soarta noastră. Fi va el? Iată unde încetează Cunoaşterea şi începe Speranţa… Nu cred că nu cred în România.”
Si ce poti sa mai faci intr-o lume in care pana si batranii sunt dezorientati si nu mai au valori? S-a dus cineva dintre noi intr-o biserica sa se roage? A spus cineva vreo mantra, a dat vreun acatist, a haulit, a cantat din bucium, a iubit cu foc cu gandul ca astfel energia va porni din nou la drum si va reface liantul rupt dintre noi?
Sunt mai mult decat convins ca Traian Basescu nu mai poate. Imi pare rau pentru el, pentru scanteia divina pe care uneori uita ca o poarta. De la speranta Romaniei pe care a jucat-o la ruleta hazardului, pana la regret, de la taria interioara pe care o avea atunci cand batea pasul de defilare pe covorul rosu, pana la teama de a iesi la Ziua Marinei, imi pare rau pentru el. El stie mai bine decat noi toti ca a pierdut. Si mi-as dori ca pentru el, asemenea grecilor care plecau sa intemeieze noi cetati grecesti prin tari straine, sa ii oferim un pumn din glia romaneasca pentru a o asterne inaintea pasilor sai. Pentru a nu uita ca cel mai pretios lucru este Tara care sta mereu la picioarele tale!
Din pacate, nu Traian Basescu este problema. El este un efect de fundal al unei stari – absenta societatii civile. Faceti orice din aceasta societate civila: ansambluri folclorice, reuniuni ale oamenilor liberi, intreceri sportive, ORICE, dar faceti ceva care sa se opuna, sa fie diferit de STAT.
Boala care ne-a macinat si ne-a adus in pragul de a ne dori o noua dictatura, are cea mai hidoasa forma: dorinta de putere, dorinta de a-i stapani pe cei de langa tine. Asemenea hidrei careia ii cresc doua capete daca ii tai unul, pofta de putere a facut sa nu mai putem sa ne dorim o viata normala.
Acum este momentul ca societatea civila sa se nasca! Este prima data cand amenintarea cea mai mare vine din interiorul nostru. Romania are nevoie de vindecare. Daca noi vom pierde azi, atunci maine romanii doritori de progres vor face o Noua Romanie, puternica si dreapta! Fie si asa, prin Marea Renastere, si tot ne vom vindeca.
“România are un sens întru cît o începem. Trebuie s o creăm lăuntric, pentru a putea renaşte în ea. Plăsmuirea acestei ţări să ne fie singura obsesie.” (Emil Cioran, Schimbarea la fata a Romaniei.

Stefan Caraiman

Share on Facebook

Tweet

Follow us