De ce atata zarva?
Este simplu si nici nu era de asteptat altceva.
Inafara crizei, in care tara a fost afundata si mai mult prin incapacitatea guvernului Boc, este perspectiva prezidentialelor. In asemenea imprejurari pe politicieni putin ii doare in cot sau mai stiu pe unde de starea economica a tarii. Este vorba doar de petrecerea unor ierni in caldura Cotrocenilor, de unde, mai ales unul ca Basescu, poate lungi sabia peste tara in folosul sau si al gastii pedeliste. Si asta mai ales in ascunderea sub mantia imunitatii a propriilor bube, cu roiul de muste mari prin zona.
Dar peste toate acestea, se pare ca tara politica, oricat ar avea hainele de sifonate, nu mai vrea sa accepte prin preajma zdrente portocalii, din acelea care se vad purtate pe strazi de anumiti lucratori, spre a avertiza ca sunt si ei prezenti.
In plus, o pastrare portocalie la varf ar aduce tara in zona unei dictaturi, de data aceasta mai secatuitoare decat cea de care am scapat acum 20 de ani, totul desfasurandu-se acuma pe o treapta mai evoluata sub plapuma democratiei.
Insa peste toate acestea -ar putea trece, mai batand un cui aici sau indreptand o scandura dincolo.
Adevarul este ca tara s-a saturat de existenta basestilor, la toate nivelurile, la inconsecventa politicii lor, la impotenta oamenilor portocalii, in sens politico-economic, si, mai ales, la faptul ca pedelistii au demonstrat, de-a lungul anilor, ca sunt purtatorii virusului zazaniei, oriunde si oricand.
In repetate randuri au indepartat guverne, mai bune sau mai rele, sau au adus formatiuni politice in pragul falimentului. Nu este cazul sa insir acuma toate acestea, sunt arhicunoscute. Iar politicienii celorlalte partide cu un cuvant de spus in politica tarii au gasit acuma momentul, cu un rest de constiinta, sa scoata maseaua stricata.
Un asemenea lucru este un act dureros, o stim majoritatea care ne-am dus la dentist pentru asa ceva. Cu totii ne amintim momentele premergatoare si la actul in sine, psihic si fizic. Si zbuciumul pana deschidem gura, uneori trebuind sa fim legati de scaun, cu injectie cu tot.
Dar dupa aceea, dupa ce am scapat de maseaua stricata, la scurt timp suntem din nou oameni normali si ne putem vedea linistiti de treburi, fara ca mintea sa ne mai fie intunecata de durere.
Iata de ce atata zarva, sunt pregatirile pentru spargerea buboiului.
Ca maseaua se lasa greu scoasa, caci si-a infipt radacini intortocheate, este stiut. Nu putem avea decat speranta intr-o vindecare prin indepartarea raului, ceea ce este dureros, dar necesar.
Va mai amintiti, din istorie, cum a fost indepartat Ion Antonescu de la Putere? Tot printr-o coalizare a diferitelor curente si formastiuni politice. Si Ion Antonescu nu poate fi nici pe departe comparat cu pigmeul Traian Basescu.
Si inca o mica intrebare: cum naiba de are portocala impresia ca este singurul obiect rotund pe lumea asta?
Dan Bota